ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 678/2024

Ședința publică din data de 02 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 30 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată în cauză, întrunește doar o parte din condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii cu soluționarea cauzei. Astfel, s-a constatat că, în speță, excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată investită cu soluționarea cauzei în calea de atac a contestației (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către contestatorul A. și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (respectiv art. 341 alin. (8) din C. proc. pen.), care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituționale.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de contestatorul A. în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, s-a apreciat că obiecțiunile formulate de acestea cu privire la dispozițiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, s-a observat că, deși autorul excepției a susținut că prevederile anterior menționate contravin celor ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și art. 20 din Constituție raportat la art. 13 CEDO privind dreptul la un remediu efectiv, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la CEDO referitor la dublul grad de jurisdicție în materie penală nu se urmărește armonizarea textului art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. cu legea fundamentală, ci se tinde la modificarea acestor texte, prin introducerea unei noi căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate împotriva ordonanței prin care s-a dispus clasarea cauzei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) în ceea ce îl privește pe contestator pentru infracțiunea de complicitate la delapidare.

Or, reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la "condițiile legii", o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. De altfel, chiar și prevederile art. 23 alin. (7) din Constituția României fac trimitere la "căile de atac prevăzute de lege".

Așadar, prin obiecțiunile formulate, s-a apreciat că apărarea nu urmărește armonizarea cu legea fundamentală a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., ci introducerea unei căi de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică care-i reglementează organizarea și funcționarea.

În acest context s-a precizat că ceea ce se urmărește de contestator este reglementarea unei noi căi de atac care să poată fi promovată împotriva unei hotărâri intrate în autoritate de lucru judecat.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, s-a constatat că aspectele invocate de contestator nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

De altfel, s-a aratăt că în mod repetat Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea art. 341 alin. (8) C. proc. pen., apreciind că nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.

În acest sens, s-a făcut referire la Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care Curtea Constituțională a constatat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 și 341 din C. proc. pen.. Astfel, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului, având în vedere natura cauzelor vizate de dispozițiile art. 340 și 341 din C. proc. pen., cauze în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau al urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror.

Pe de altă parte, Înalta Curte a reținut că petentul A. critică în realitate faptul că în procedura prevăzută de art. 549

1

din C. proc. pen., practica judiciară este în sensul de a se atribui autoritate de lucru judecat considerentelor hotărârii judecătorului de cameră preliminară care s-a pronunțat cu privire la soluția de clasare, astfel că dreptul la dublu grad de jurisdicție ar fi încălcat.

Cu privire la acest aspect, prima instanță a arătat că, prin modificările aduse de O.U.G. nr. 18/2016, legiuitorul delegat a pus în acord procedura specială cu jurisprudența Curții Constituționale și a ales să acorde judecătorului de cameră preliminară din cadrul procedurii prevăzute de art. 549

1

din C. proc. pen. libertate deplină în administrarea probatoriului necesar în analizarea incidenței unui caz de confiscare specială și proporționalitatea unei asemenea confiscări. Astfel că, în această procedură există posibilitatea administrării unui probatoriu complet cu privire la toate elementele de fapt care pot avea incidență asupra soluției judecătorului de cameră preliminară, fiind menționat în mod expres că dispozițiile de la titlul privind judecata care nu sunt contrare dispozițiilor articolului în discuție se aplică în mod corespunzător.

Concluzionând, s-a constatat că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de contestator în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, astfel încât, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A. cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen.

Împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. din încheierea din 30 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 01 august 2024, sub nr. x/2023/a1.1.

La dosarul cauzei, în data de 01 octombrie 2024, petentul A. a depus o declarație notarială prin care a solicitat să se ia act de retragerea căii de atac (recurs) formulată împotriva încheierii penale din data 30 iulie 2024 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023, renunțând, astfel, la judecata recursului ce face obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul aceleași instanțe, cu termen de judecată la data de 02 octombrie 2024, cu consecința rămânerii definitive a hotărârii atacate.

Examinând cererea de retragere a recursului formulat de petentul A., Înalta Curte urmează a lua act de manifestarea unilaterală de voință a acestuia, pentru următoarele considerente:

Retragerea unei căi de atac, în cauză a recursului formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. din încheierea din 30 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, este un act de dispoziție, care odată exercitat, conduce la închiderea cadrului procesual declanșat.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recursul reprezintă o cale de atac concepută distinct de legiuitor numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge o cerere de sesizare a Curții Constituționale.

De asemenea, conform prevederilor art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere, declarația de retragere putând fi făcută fie la instanța a cărei hotărâre se atacă, fie la instanța de apel.

Prevederile art. 415 din C. proc. pen. reprezintă reglementarea generală în procedura penală în ceea ce privește retragerea unei căi de atac sau a unei cereri, dacă nu există o altă dispoziție specială.

Relativ la cele ce precedă, având în vedere, pe de o parte, declarația notarială depusă la dosarul cauzei de recurent în sensul retragerii căii de atac, iar pe de altă parte, că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilității, astfel încât cel care a exercitat o cale de atac poate să și-o retragă până la închiderea dezbaterilor, Înalta Curte va lua act de retragerea recursului declarat de petentul A. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (8) din C. proc. pen. din încheierea din 30 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 30 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 octombrie 2024.