ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 610/2024

Ședința publică din data de 18 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului declarat de petentul A., constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 alin. (1), art. 34 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 42 alin. (1) și (2), art. 61 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 303/2004, art. 1 alin. (1), art. 80 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 107 alin. (1) și (2), art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (1) și (2) și art. 196 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 56 alin. (3) lit. b) din C. pen. raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 146/23.07.2012, cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 78/2000, precum și cu excepția de neconstituționalitate a art. 314, art. 315 și art. 341 alin. (5)

1

din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, în esență, Înalta Curte, a reținut că petentul A. a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale, invocând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 34 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 42 alin. (1) și (2), art. 61 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 303/2004, art. 1 alin. (1), art. 80 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 107 alin. (1) și (2), art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (1) și (2) și art. 196 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.

În motivarea excepției, s-a susținut că, Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor contravine Constituției României, iar modificările ulterioare la aceasta au fost făcute în grabă, din cauza procedurii de aderare a României la spațiul Schengen. A criticat dispozițiile legale care au permis transformarea procurorilor în judecători, deși art. 125 și art. 132 din Constituția României separă cele două cariere.

Prin urmare, a arătat că s-a produs o discriminare în justiția din România, unde există judecători care au promovat în funcție pe bază de concurs, având o activitate profesională desfășurată cu onestitate și devotament, care nu au sărit peste etapele necesare promovării, dar există și procurori transformați în judecători, pe bază de cerere și cu susținerea unui interviu, care, în toată cariera lor profesională, contrar art. 132 din Constituția României, și-au desfășurat activitatea profesională sub control ierarhic, sub autoritatea Ministrului Justiției, având gradele profesionale pe care și le-au dobândit în cariera de procuror.

Prin cea de a doua cerere de completare a sesizării Curții Constituționale a României, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 146/23.07.2012, excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 78/2000, precum și excepția de neconstituționalitate a art. 314, art. 315 și art. 341 alin. (5)

1

din C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale a apreciat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 80 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 107 alin. (1) și (2), art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (1) și (2) și art. 196 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 56 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 146/23.07.2012, excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 78/2000, precum și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 314, art. 315 și art. 341 alin. (5)

1

din C. proc. pen. nu vizează aspecte care să pună în discuție însăși admisibilitatea plângerii și nu au legătură cu soluționarea cauzei, așa încât sesizarea instanței de control constituțional nu ar prefigura niciun efect asupra soluției ce se va pronunța în cauza cu nr. x/2023, având ca obiect plângerea formulată de petent împotriva Ordonanței de clasare nr. 1727/P/2022 din data de 24 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de urmărire penală și criminalistică.

Ca atare, a apreciat instanța că, deși autorul excepției a susținut că prevederile anterior menționate contravin articolelor din Constituția României mai sus menționate, în realitate, prin criticile formulate se tinde la modificarea dispozițiilor legale. Însă, aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Or, modificarea Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și a oricăror altor legi sau a C. proc. pen., reprezintă o opțiune de politică legislativă de competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, s-a avut în vedere că, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, Înalta Curte apreciază că aspectele invocate de recurent nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

În consecință, reținând că, în cauza de față, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. 1 alin. (1), art. 34 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 42 alin. (1) și (2), art. 61 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 303/2004, art. 1 alin. (1), art. 80 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 107 alin. (1) și (2), art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (1) și (2) și art. 196 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 56 alin. (3) lit. b) din C. pen. raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 146/23.07.2012, cu excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 78/2000, precum și cu excepția de neconstituționalitate a art. 314, art. 315 și art. 341 alin. (5)

1

din C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18.06.2024, sub nr. x/2023/a2.1.

În cauză, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 18.09.2024, cu citarea recurentului inculpat și asigurarea apărării, iar cu prilejul dezbaterilor s-au luat concluziile apărării și ale parchetului asupra prezentei căi de atac, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Examinând recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 20 martie 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Preliminar, Înalta Curte amintește că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate (în acest sens, și Decizia nr. 3991/9.11.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că referitor la condiția ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită pentru excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 34 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 42 alin. (1) și (2), art. 61 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, se reține că Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost în vigoare de la data de 27 septembrie 2004 până la 15 decembrie 2022, astfel că, la momentul formulării cererii de sesizare a Curții Constituționale a României de către petent, respectiv la data de 06.03.2024, aceasta nu mai era în vigoare, fiind abrogată de Legea nr. 303/202

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 80 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 107 alin. (1) și (2), art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (1) și (2) și art. 196 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 56 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 146/23.07.2012, excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 78/2000, precum și excepția de neconstituționalitate a art. 314, art. 315 și art. 341 alin. (5)

1

din C. proc. pen., Înalta Curte constată că primele trei condiții, prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 sunt îndeplinite, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor anterior menționate a fost invocată de petentul A. într-o cauză având ca obiect plângerea formulată de petent împotriva Ordonanței de clasare nr. 1727/P/2022 din data de 24 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de urmărire penală și criminalistică.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluționarea cauzei" se înțelege că o normă legală are legătură cu soluționarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată și aplicată depinde hotărârea ce se va pronunța, fiind esențială pentru rezolvarea respectivei pricini. Instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziții legale ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces penal, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

În aceste condiții, în acord cu prima instanță, cu ale cărei considerente este întru totul de acord, Înalta Curte constată că excepția invocată nu are legătură cu cauza, având în vedere că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influențeze soluția ce va fi pronunțată în speță și să producă un efect real, concret, în soluționarea cauzei pe fond, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de recurent în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile. art. 1 alin. (1), art. 80 alin. (1), (2), (3), (4) și (5), art. 107 alin. (1) și (2), art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (1) și (2) și art. 196 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 56 alin. (3) lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 146/23.07.2012, excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 78/2000, precum și excepția de neconstituționalitate a art. 314, art. 315 și art. 341 alin. (5)

1

din C. proc. pen., nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, apărarea nu urmărește armonizarea cu legea fundamentală a dispozițiilor anterior menționate, ci modificarea și completarea acestora.

Însă, aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Astfel, raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, Înalta Curte apreciază că aspectele invocate de petent nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Concluzionând, în acord cu cele reținute prin încheierea recurată, Înalta Curte constată, prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a motivelor invocate de către petentul A., faptul că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 20 martie 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-petent, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 20 martie 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-petent, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2024.