ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 224/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024, s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate de petentul A., fiind obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Din analiza coroborată a textului de lege criticat și a motivelor invocate de către petentul A. în cererea de sesizare a Curții Constituționale, s-a apreciat că cererile sunt inadmisibile, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

S-a constatat că în cauză, excepțiile de neconstituționalitate privesc următoarele texte de lege:

- art. 72 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora "Cererea se depune la instanța de unde se solicită strămutarea și trebuie să cuprindă indicarea temeiului de strămutare, precum și motivarea în fapt și în drept.";

- art. 72 alin. (5) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de strămutare "se înaintează de îndată Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel competente împreună cu înscrisurile anexate.";

- art. 271 C. proc. pen.., potrivit cărora "În calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ora sau ziua de la care începe și cea la care se sfârșește termenul intră în durata acestuia."

- art. 275 alin. (5) C. proc. pen.., potrivit cărora "Dispozițiile alin. (1) pct. 1 și 2 și ale alin. (2) - (4) se aplică în mod corespunzător în cazul dispunerii în cursul urmăririi penale a unei soluții de clasare și în situația respingerii unei plângeri formulate împotriva actelor și măsurilor dispuse de organele de urmărire penală.

Înalta Curte a constatat că excepția a fost invocată în cadrul cererii de strămutare vizând o altă cerere de strămutare, astfel că, față de obiectul concret al cauzei a cărei strămutare se solicită, respectiv strămutare la strămutare, cererea petentului apare, ca inadmisibilă.

S-a reținut că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

S-a constatat că în cauză dispozițiile art. 71 C. proc. pen.., și nu dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 72 alin. (2) și (5), art. 271 și art. 275 alin. (5) C. proc. pen.., sunt cele ce determină soluția inadmisibilității cererii de strămutare formulate.

Așadar, în speță, petentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor antemenționate raportându-se doar formal la exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a invoca adevărate critici de neconstituționalitate. În realitate, s-a constatat că argumentele formulate nu vizează o chestiune de constituționalitate, ci se urmărește modificarea textului de lege menționat pe calea unei excepții de neconstituționalitate.

Prin urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de petent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, se apreciază că excepția invocată nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluționarea cauzei.

Împotriva încheierii din 22 februarie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024 a formulat recurs petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 01 martie 2024, fiind repartizată aleatoriu Completului 7 la data de 05 martie 2024 când s-a amânat la cererea recurentului A., în vederea pregătirii apărării.

Recurentul A. a lipsit de la dezbaterile din data de 19 martie 2024, reprezentantul Ministerului Public susținând că nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv aceea a legăturii cu cauza, întrucât excepția invocată de către recurent nu poate conduce, în eventualitatea admiterii acesteia, la o consecință juridică în cauza acestuia.

Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:

Art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Din perspectiva considerentelor anterior menționate, se constată că, în speță, excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 72 alin. (2) și alin. (5) C. proc. pen.., art. 271 C. proc. pen.. și art. 275 alin. (5) C. proc. pen.., iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a avut ca obiect strămutarea unei cauze aflate pe rolul Curții de Apel Pitești.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte, în acord cu susținerile instanței care a pronunțat încheierea recurată, constată că prevederile criticate din perspectiva neconformității cu legea fundamentală nu au o înrâurire asupra soluționării prezentei cauze, având în vedere că excepția a fost invocată în cadrul cererii de strămutare vizând o altă cerere de strămutare. Așadar, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul A. nu îndeplinește condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, declararea neconstituționalității textului nefiind de natură să producă un efect concret în cauză.

Pe de altă parte, se constată că autorul cererii de sesizare a Curții Constituționale nici nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci, mai degrabă, urmărește, în mod esențial, ca în urma unei eventuale pronunțări de către Curtea Constituțională a unei decizii de admitere a excepției astfel invocate, să se modifice textele de lege menționate.

Or, sesizarea instanței de contencios constituțional cu o astfel de excepție ar echivala cu subrogarea Curții Constituționale în sfera de competență a legiuitorului, încălcând astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a subliniat că nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv, ceea ce înseamnă că nu se poate substitui legiuitorului întrucât ar contraveni prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a țării" (Decizia nr. 136 din data de 03 martie 2021 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 494 din 12 mai 2021).

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 22 februarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 22 februarie 2024 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2024.