ÎCCJ, Decizia nr. 11/2021

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 5 noiembrie 2020, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) - (3), art. 22 alin. (3), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9), art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., formulate de petentul A..

Pentru a dispune astfel, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege: calitatea de parte în proces a autorului excepției; identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției; existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.O. nr. 916/16.12.2014); verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a constatat că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

În aceste condiții, instanța supremă a apreciat că cele criticate pe calea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1)-(3), art. 22 alin. (3), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9), art. 80, art. 81 art. 91 și art. 93 din C. proc. pen. nu are, în mod real, legătură cu soluționarea cauzei față de petent, având în vedere că nu a invocat efectiv o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci un mod de interpretare a unei norme de drept ce nu este pertinentă pentru soluționarea cauzei.

Totodată, s-a reținut că "legătura" dintre norma legală pretins contrară Constituției și soluția ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangențială a acelei norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispoziției în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

Astfel, s-a constatat că în componenta referitoare la necesitatea invocării excepției, exigențele legăturii dintre normele de lege criticate și soluționarea cauzei pendinte nu sunt însă îndeplinite.

Mai mult decât atât, s-a subliniat faptul că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Așadar, premisa sesizării instanței constituționale o constituie constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

În acest context, s-a opinat de către prima instanță că o atare premisă nu este realizată atunci când autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci, în realitate, dorește modificarea și completarea unor dispoziții legale care nu vizează neconstituționalitatea normei criticate, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare în raport cu art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Așadar, excepția de neconstituționalitate invocată apare inadmisibilă, lipsa legăturii cu cauza fiind vădită.

Or, pentru a proceda la sesizarea Curții Constituționale, trebuie să existe o legătură între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, excepția trebuie să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și asupra situației petentului, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

De asemenea, s-a constatat că, autorul excepției a invocat formal neconstituționalitatea textelor de lege menționate, prin argumentele prezentate solicitându-se, în esență, modificarea textului de lege criticat ca fiind neconstituționale.

În concluzie, s-a apreciat că aspectele invocate de petentul A. nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unor excepții de neconstituționalitate.

Împotriva încheierii din data de 5 noiembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, petentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 11 ianuarie 2021, termen ce a fost preschimbat la data de 18 ianuarie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de petentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce privește primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepția a fost invocată de petentul A. în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate a excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ridicată.

În aplicarea acestor dispoziții legale, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Totodată, în jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători reține că excepțiile de neconstituționalitate invocate de petentul A., ce privesc dispozițiile art. 21 alin. (1) - (3), art. 22 alin. (3), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9), art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., au fost invocate în cauza penală ce are ca obiect cererea privind strămutarea dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel Brașov.

Astfel, se constată că textele de lege a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu se referă la un interes actual, acestea vizând critici cu privire la diferite instituții procesual penale, care nu au aplicabilitate și nici relevanță în soluționarea cererii de strămutare, astfel cum este prevăzută expres de dispozițiile art. 72 - art. 75 din C. proc. pen.

În consecință, având în vedere că dispozițiile legale, pretins a fi neconstituționale, nu se circumscriu instituției strămutării, Completul de 5 Judecători al instanței supreme constată că excepțiile invocate nu au legătură cu soluționarea cauzei, cerință obligatorie impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Față de argumentele expuse anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 5 noiembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) - (3), art. 22 alin. (3), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9), art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen., iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 5 noiembrie 2020, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 21 alin. (1) - (3), art. 22 alin. (3), art. 23, art. 24, art. 27 și art. 31 din Legea nr. 211/2004, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 341, art. 347, art. 408, art. 425, art. 351 alin. (2), art. 367 alin. (9), art. 80, art. 81, art. 91 și art. 93 din C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2021.