ÎCCJ, Decizia nr. 63/2021

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 18 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425

1

C. proc. pen., formulată de contestatorul inculpat A..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că cererea nu îndeplinește una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege, respectiv aceea de a avea legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, instanța de fond a arătat că sesizarea instanței de contencios constituțional, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească exigențele de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte a apreciat că încheierea de sesizare a Curții Constituționale are valențele unui act procedural prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională și în întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte a constatat că susținerile autorului excepției nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, întrucât criticile aduse textului a cărui neconstituționalitate se solicită nu ar avea un rezultat concret în cauza în care s-a invocat excepția.

În continuare, s-a arătat că excepția de neconstituționalitate invocată privește textul art. 425

1

C. proc. pen., potrivit căruia:

"(1) Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel."

În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a identificat două condiții pentru stabilirea legăturii excepției de neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, condiții care trebuie să fie îndeplinite în mod cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate

S-a mai arătat că excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepției de neconstituționalitate (admiterea efectivă a excepției de către instanța competentă) să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al mersului dosarului în mod obiectiv.

În acest sens, Înalta Curte a constatat că excepția a fost invocată în cadrul contestației formulate împotriva unei încheieri pronunțate de către instanța de fond, prin care aceasta a dispus cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați. Or, articolul a cărui neconstituționalitate este invocată arată că se poate formula contestație doar atunci când legea o prevede expres.

Totodată, s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 408 C. proc. pen., "(1) sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. (3) Apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor."

Astfel, ulterior pronunțării unei sentințe în cauză, contestatorul are posibilitatea să exercite calea de atac a apelului, această cale de atac socotindu-se formulată și împotriva încheierilor, conform dispozițiilor art. 408 alin. (3) C. proc. pen.

Instanța a reținut că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Înalta Curte a apreciat că, referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest sens, s-a constatat că nu dispozițiile art. 425

1

C. proc. pen., criticate pentru neconstituționalitate, sunt cele ce atrag inadmisibilatea căii de atac formulate de contestator, ce are ca obiect contestația formulată de acesta împotriva încheierii prin care judecătorul fondului a dispus cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați, ci și dispozițiile art. 408 din C. proc. pen., anterior prezentate. Înalta Curte a amintit și că în jurisprudența Curții Constituționale s-a statuat că "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. (...) Aceasta, deoarece indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză." (Decizia nr. 203 din 6 martie 2012; Decizia nr. 324 din 14 mai 2012; Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016).

Or, în cauză, dispozițiile art. 408 C. proc. pen., și nu dispozițiile legale criticate ca fiind neconstituționale, respectiv art. 425

1

C. proc. pen., sunt cele ce determină soluția inadmisibilității contestației formulate.

În contextul acestor argumente, Înalta Curte a reținut că, în speță, contestatorul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 425

1

C. proc. pen., raportându-se doar formal la exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a invoca adevărate critici de neconstituționalitate, argumentele invocate vizând, în realitate, imposibilitatea inculpatului de a formula o cale de atac împotriva încheierii pronunțată de judecătorul fondului prin care a soluționat cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpați.

Împotriva încheierii din data de 18 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, în termen legal a formulat recurs contestatorul A..

Recurentul contestator a susținut, prin apărătorul desemnat din oficiu, în esență, că soluția pronunțată de Înalta Curte, secția penală cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale este nefondată, fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.

În raport cu argumentele prezentate în cererea inițială, recurentul contestator a solicitat admiterea căii de atac, desființarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalittae invocată.

Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, instanța supremă constată că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul contestator A. vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 425

1

C. proc. pen.

Din analiza coroborată a textului de lege criticat și a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevăd următoarele:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Astfel, alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative - cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei, cu soluționarea căreia a fost învestită instanța, în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiții de admisibilitate ale excepțiilor de neconstituționalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepție (părțile, procurorul sau instanța din oficiu) și nepronunțarea anterioară a unei decizii privind neconstituționalitatea acelorași reglementări de către Curtea Constituțională.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se invocă este cea reglementată de art. 425

1

alin. (1) din C. proc. pen.:"Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel"

Similar primei instanțe, în raport de aceste dispoziții legale, se constată că este incontestabil că, în speță, excepția a fost invocată de către una dintre părți, în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții din legi în vigoare.

Totodată, instanța supremă constată că în mod judicios secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată în cauză de către contestator nu are legătură cu soluționarea cauzei, apreciind că, în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege pentru sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția ridicată, în cauză acestea nu sunt îndeplinite cumulativ, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți are în vedere că admisibilitatea cererii impune îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Excepția de neconstituționalitate fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes.

Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. În plus, partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

În acest sens, se constată că dispozițiile art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., criticate pentru neconstituționalitate, au fost invocate în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având ca obiect contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 23 octombrie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția penală prin care s-a dispus, în ceea ce îl privește pe contestator, asupra unor cereri de schimbare a încadrării juridice, într- o cauză aflată în faza cercetării judecătorești la instanța de fond.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține și că, pe calea excepției în discuție, criticile invocate de recurent vizează imposibilitatea formulării unei căi de atac împotriva unei încheieri prin care se dispune asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice.

În acest context, se constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor procesual penale invocată de recurentul contestator A. nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere soluția Curții de Apel Timișoara asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice formulate în cauza în care acesta are calitatea de inculpat.

Completul de 5 Judecători din cadrul instanței supreme amintește că instanțelor de judecată le revine, în faza analizării condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, și competența de a verifica dacă excepția a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituționalității unei dispoziții legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza.

Așa cum s-a arătat, legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Însă, având în vedere cuprinsul dispozițiilor a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată, în raport de cadrul procesual în care s-a invocat excepția, se constată, în acord cu instanța de fond, că prin excepția de neconstituționalitate ridicată contestatorul nu urmărește armonizarea normelor de drept cu Constituția, ci completarea acestora cu prevederi noi.

În esență, petentul solicită reformarea sistemului căilor de atac prin "adăugarea" ori reglementarea uneia neexistente în legea actuală, în considerarea dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte subliniază, în acest sens, că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Or, în condițiile în care remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurentul contestator A. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, soluția dispusă prin hotărârea apelată fiind, în aceste limite, legală.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul contestator A. împotriva încheierii din data de 18 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator A., în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul contestator A. împotriva încheierii din data de 18 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2021.