ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 126/2021

Ședința publică din data de 12 februarie 2021

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în decizia penală nr. 1430/A din data de 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1430/A din data de 15 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția I penală, instanță învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații B. și A. împotriva sentinței penale nr. 415/F/20.12.2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, printre altele, a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apelantul-inculpat A..

Pentru a pronunța această soluție, făcând trimitere la condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, instanța a reținut, în esență, că excepția invocată de inculpatul A. relativ la neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) din C. pen. este inadmisibilă, cu argumentarea că nu este îndeplinită condiția ca prevederea semnalată ca fiind neconstituțională să nu fi fost declarată neconstituțională.

În concret, curtea de apel a constatat că apelantul-inculpat A. a criticat faptul că instanța de control constituțional nu a reținut neconstituționalitatea art. 155 alin. (1) din C. pen. în integralitate, ci a fost vizată exclusiv sintagma "oricărui act de procedură în cauză".

S-a reținut că această critică nu poate fi primită, motivat de împrejurarea că prin decizia Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a textului de lege invocat și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.

Or, prin efectul acestei decizii, așa cum rezultă din dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României, norma juridică este suspendată de drept și, în final, în lipsa intervenției legiuitorului își încetează efectele.

Astfel, făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 și Decizia nr. 1615 din 20 decembrie 2011), curtea de apel a notat că această împrejurare nu este de natură a conduce la reținerea ca îndeplinită a condiției prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât opozabilitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale implică obligația constituțională a tuturor autorităților de a aplica întocmai deciziile instanței de contencios constituțional la situațiile concrete în care normele declarate neconstituționale au incidență.

Prin urmare, nu mai trebuie să se interpreteze efectul deciziei, ci să se aplice decizia într-un mod conform considerentelor acesteia la cazul dedus judecății, motiv pentru care curtea de apel a respins, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de apelantul-inculpat A..

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 09.02.2021.

În motivarea cererii, recurentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 155 din C. pen., susținând, referitor la condițiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția de neconstituționalitate este ridicată de părți, în fața unei instanțe judecătorești, ea privește dispoziții dintr-o lege care au legătură cu soluționarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, recurentul a arătat că decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018, se referă în mod particular la sintagma "oricărui act de procedură (...)", nefiind reținut ca neconstituțional art. 155 alin. (1) din C. pen. în ansamblul său, motiv pentru care, în opinia sa, este îndeplinită și condiția potrivit căreia prevederea legală criticată să nu fi fost anterior declarată neconstituțională.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate, inculpatul A. a arătat că art. 155 alin. (1) din C. pen., în lipsa sintagmei privind îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", nu respectă cerințele constituționale referitoare la calitatea, previzibilitatea și claritatea legii.

În concret, făcând trimitere la jurisprudența instanței supreme (decizia nr. 151 din 8 martie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), a instanței de contencios constituțional (deciziile Curții Constituționale nr.: 903 din 6 iulie 2010, publicată în M. Of., Partea I, nr. 584 din 17 august 2010; 743 din 2 iunie 2011 - paragraful 29; 297 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), precum și la jurisprudența europeană (cauzele Cantoni contra Franței, Wingrowe contra Regatului Unit, Rotaru contra României etc.), recurentul a susținut, în esență, că "problematica în discuție se referă la (im)posibilitatea interpretării dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., ca urmare a extragerii din fondul legislativ activ a părții finale a respectivei norme, demers neurmat de punerea acesteia în acord, de către legiuitor".

Totodată, susținând că decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale "a lipsit de orice efect cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în efectuarea oricărui act de procedură și este aplicabilă în cauza pendinte fiind vorba, în realitate, de o lege penală mai favorabilă în sensul prevederilor art. 5 din C. pen..", recurentul a criticat soluția de condamnare dispusă de instanța de apel, cu argumentarea că această instanță i-a creat o situație "mai nefavorabilă" și i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, prin aplicarea eronată a art. 5 din C. pen. și respingerea excepției de neconstituționalitate invocată.

Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 din C. pen. din cuprinsul deciziei penale nr. 1430/A din data de 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Evaluând excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul A. prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte apreciază, similar primei instanțe, că cererea de sesizare a Curții Constituționale este inadmisibilă, nefiind îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate expres prevăzute de lege.

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În aceste coordonate de principiu, analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția a fost ridicată de către o parte din proces (apelantul-inculpat A.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea căii ordinare de atac a apelului declarată împotriva sentinței penale nr. 415/F/20.12.2018, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Penală, în dosarul nr. x/2018.

Înalta Curte notează că prin decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

În considerentele deciziei anterior menționate, instanța de contencios constituțional a reținut, în esență, următoarele:

"Întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale" (parag. 24).

"Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilității acesteia de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menționat este și data de la care începe să curgă și poate fi calculat noul termen de prescripție. A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen.." (paragr. 28).

"Curtea constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluție legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite" (paragr. 30).

"(. . . . . . . . . .)Curtea reține că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale" (paragr. 31).

"Având în vedere considerentele mai sus arătate, curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat" (paragr. 34).

În acest context factual, Înalta Curte reține că nu este admisibilă o nouă cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate vizând același text de lege.

În ceea ce privește susținerea apărării în sensul că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, întrucât dispozițiile rămase în cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., după pronunțarea de către Curtea Constituțională a deciziei nr. 297/2018, nu mai corespund condițiilor de claritate și previzibilitate a legii, Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra acestui aspect, stabilind limitele în care textul este neconstituțional.

Examinarea deciziei nr. 297/2018 relevă faptul că în considerentele acesteia este evidențiată în mod clar și lipsit de echivoc soluția legislativă apreciată drept constituțională, referitoare la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Deși suficientă constatarea neîndeplinirii condiției ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, Înalta Curte de Casație și Justiție notează că nu este însă îndeplinită nici condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Astfel, prin demersul efectuat, recurentul nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate. Criticile aduse de inculpat dispoziției legale a cărei neconstituționalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul propriu-zis in abstracto.

Practic, susținând că "problematica în discuție se referă la (im)posibilitatea interpretării dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., ca urmare a extragerii din fondul legislativ activ a părții finale a respectivei norme, demers neurmat de punerea acesteia în acord, de către legiuitor", recurentul urmărește, în realitate, extinderea aplicării deciziei Curții Constituționale la norma amintită în integralitatea sa. Or, asupra efectelor deciziei în cauză, instanța de contencios constituțional a statuat deja, iar o modificare a deciziei nu poate face obiectul excepției prin extinderea neconstituționalității la dispoziția legală în ansamblu, iar nu doar la sintagma în cauză, solicitare ce excedează, în mod vădit, competenței Curții Constituționale.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune jurisdicției constituționale problematica privind efectele unei decizii anterior pronunțate, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorul excepției nu tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală și exigențele Constituției României, ci exclusiv la tranșarea unei probleme de interpretare și aplicare a unei decizii de admitere pronunțată de Curtea Constituțională.

De altfel, Înalta Curte reține faptul că inculpatul A., în motivarea cererii de recurs a menționat, în mod expres, că motivul pentru care a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 155 din C. pen. constă în imposibilitatea interpretării dispozițiilor criticate, ulterior pronunțării deciziei nr. 297/2018 a Curții Consituționale, ca efect al înlăturării sintagmei declarate neconstituționale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în decizia penală nr. 1430/A din data de 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în decizia penală nr. 1430/A din data de 15 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2021.