ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 712/2022

Deliberând asupra recursului formulat de recurentul inculpat A., reține următoarele:

Prin încheierea penală din data de 03.11.2022 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul inculpat A. cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (3), teza finală din C. proc. pen.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea a reținut că excepția a fost ridicată de contestatorul inculpat în fața judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, dispozițiile criticate ca fiind neconstituționale sunt în vigoare și nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la legătura dispozițiilor legale cu soluționarea cauzei, s-a reținut că art. 347 din C. proc. pen. se completează cu art. 4251 din C. proc. pen. și, contrar susținerilor contestatorului inculpat, soluțiile care pot fi pronunțate în contestație (admitere/respingere lato sensu) sunt prevăzute de art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., iar nu de dispozițiile art. 347 alin. (3) din C. proc. pen.

Curtea a constatat că în speță contestatorul inculpat A. a invocat excepția de neconstituționalitate, din perspectiva faptului că este prevăzută în lege soluția ca instanța de control să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare ca efect al admiterii contestației, deși aplicarea art. 345 și 346 din C. proc. pen. în cauza de față, la care trimite art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., ar presupune ca judecătorii de cameră preliminară de la instanța de contestație să admită contestația formulată împotriva încheierii din 20.05.2022, să desființeze încheierea atacată și, rejudecând, să procedeze la soluționarea pe fond a cauzei.

Trimiterea cauzei spre rejudecare, ca o consecință a admiterii căii de atac, s-a apreciat că este în schimb o soluție prevăzută de art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen. doar în cazul în care se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea, însă contestatorul inculpat nu a invocat neconstituționalitatea acestor dispoziții legale (în sensul că nu prevede ca motiv de trimitere spre rejudecare și nemotivarea), ci a celor prevăzute de art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. care, prin ipoteză, sunt aplicabile în cazul în care s-ar pronunța o soluție conform art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.

În consecință, având în vedere finalitatea strictă, specifică, urmărită de contestatorul inculpat prin invocarea excepției de neconstituționalitate, judecătorii de cameră preliminară de la Curte au conchis că dispozițiile art. 347 alin. (3) teza finală nu au legătură cu cauza, în condițiile în care soluțiile ce pot fi date în contestație sunt reglementate în cuprinsul altor dispoziții legale.

Împotriva încheierii din data de 03 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs inculpatul A.

În motivarea cererii de recurs, inculpatul a solicitat admiterea recursului, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale a României, în sensul că excepția a fost ridicată de către o parte din dosar în fața unei instanțe judecătorești - în speță inculpatul A., în fața Curții de Apel București în Dosarul nr. x/2021 și privește o dispoziție legală în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei, respectiv art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

A susținut că există legătură între dispoziția legală a cărei neconstituționalitate este invocată și soluționarea cauzei, întrucât norma criticată ce prevede doar că "dispozițiile art. 345 și 346 se aplică în mod corespunzător", obligă instanța de contestație să pronunțe exclusiv soluțiile instituite de textul art. 346 din C. proc. pen., fiindcă aceasta este dispoziția normativă la care face trimitere textul art. 347 alin. (3) din C. proc. pen., text ce nu se referă la alte soluții care pot avea înrâurire în cauză, de exemplu ipoteza în care hotărârea judecătorului de cameră preliminară de la instanța de fond este nemotivată.

Recurentul a arătat că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) și art. 24 alin. (1) din Constituția României, deoarece se aduce atingere dispozițiilor constituționale prin neîndeplinirea exigențelor de calitate a normei legislative privind accesibilitatea și previzibilitatea, precum și a celor privind dreptul la un proces echitabil, a dreptului la apărare și a legalității procesului penal.

A susținut că în etapa procedurii de cameră preliminară, partea nu poate invoca aspecte ce țin de legalitatea hotărârii judecătorești, neexistând un remediul procesual în ipoteza în care apare o astfel de împrejurare. S-a arătat că din cuprinsul dispozițiilor art. 346 din C. proc. pen., la care face trimitere art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen., rezultă că judecătorii de cameră preliminară din cadrul instanței de control judiciar nu pot dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, atunci când pe calea contestației sunt invocate critici privind nelegalitatea hotărârii, derivate din omisiunea judecătorului din cadrul instanței de fond de a se pronunța asupra solicitărilor părților.

Recurentul a considerat că sunt încălcate drepturile procesuale ale participanților la procesul penal garantate de Constituția României, prin lipsirea efectivă a părții nemulțumite de o cale de atac atunci când, pe calea contestației, se invocă aspecte ce țin de legalitatea încheierii prin care au fost soluționate cererile și excepțiile invocate în cauză, deoarece nu există un temei de drept prin care se poate solicita și dispune rejudecarea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanțe.

Analizând recursul declarat de recurentul inculpat A., în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 Înalta Curte constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale se constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen. și textul criticat nu a fost declarat neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Înalta Curte apreciază că, referitor la examenul legăturii cu cauza, acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, se constată că este îndeplinită și ultima condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată au legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care inculpatul invocă inexistența unui remediu procesual în ipoteza în care, în procedura camerei preliminare, partea nu poate beneficia de trimiterea cauzei spre rejudecare, atunci când invocă critici de nelegalitate a hotărârii judecătorești.

În concluzie, se constată că, în speță, excepția a fost invocată în fața instanței de judecată, de către o parte din dosar, că dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele părții și au legătură cu soluționarea cauzei, deoarece se tinde la stabilirea unei situații juridice favorabile inculpatului, fiind astfel îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Opinia Înaltei Curți cu privire la excepția ridicată este în sensul respingerii acesteia de către Curtea Constituțională.

În esență, se invocă că dispozițiile cuprinse în art. 347 alin. (3), teza finală din C. proc. pen., referitor la soluțiile ce pot fi pronunțate în procedura de cameră preliminară în contestație sunt neconstituționale în măsura în care nu prevăd soluția trimiterii spre rejudecare pentru nepronunțarea judecătorului de cameră preliminară asupra cererilor și excepțiilor invocate, încălcându-se dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.

Art. 347 alin. (3), teza finală din C. proc. pen. dispune că în contestație sunt aplicabile soluțiile pe care le putea pronunța și judecătorul de cameră preliminară, fiindcă teza finală dispune că dispozițiile art. 345 și 346 se aplică în mod corespunzător.

În primul rând, se observă că soluțiile ce pot fi pronunțate în contestație pe cameră preliminară nu sunt limitate de către legiuitor.

Astfel, art. 347 alin. (4) din C. proc. pen. prevede că în soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, dar exceptează cazurile de nulitate absolută.

Ca atare, pentru caz de nulitate absolută, în contestație pe cameră preliminară se poate adopta inclusiv soluția trimiterii spre rejudecare, dacă, de exemplu, se invocă un caz de nulitate absolută referitor la încheierea atacată.

Așadar, textul criticat nu interzice trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru a se putea considera că implică încălcarea drepturilor constituționale invocate.

În al doilea rând, este dificil de admis că omisiunea legiuitorului de a prevedea în lege soluția trimiterii spre rejudecare pentru ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată cu rechizitoriu nu s-a pronunțat ori nu a analizat toate excepțiile sau cererile invocate ar încălca încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 20 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (12) și art. 24 alin. (1) din Constituția României.

Aceasta deoarece Curtea Constituțională a considerat deja că în procedura de cameră preliminară dreptul la dublu grad de jurisdicție nu este garantat de Constituție, pentru a deveni necesară astfel în cauza de față sancționarea neconstituționalității, ce ar deriva din nerespectarea dreptului la un proces echitabil, a dreptului la apărare și a legalității procesului penal în prima etapă a fazei de cameră preliminară prin nepronunțarea judecătorului.

Astfel, în Decizia CCR nr. 135/2020 s-a statuat că în privința dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a reținut în mod constant că acesta obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicție doar în situația examinării vinovăției în materie penală. Garantarea existenței unui dublu grad de jurisdicție în materie penală are ca premisă faptul că examinarea unei "acuzații penale" formulate împotriva unei persoane a fost examinată la nivelul unui prim grad de jurisdicție (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 531 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 23 noiembrie 2017). Or, "conform art. 54 din C. proc. pen., competența judecătorului de cameră preliminară privește verificarea legalității trimiterii în judecată dispuse de procuror, verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată și soluționarea altor situații. Astfel, camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din același cod, soluționarea problemelor ce vizează competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor și legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Așa fiind, legiuitorul a limitat, la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului." (Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017, parag. 23) Ca urmare, dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală nu este incident în cauză, cu referire la contestația reglementată de art. 347 din C. proc. pen.

Referitor la considerentul ce a determinat respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare, respectiv că soluția trimiterii spre rejudecare, de fapt, este prevăzută de art. 4251 din C. proc. pen. Înalta Curte, ca de altfel și Curtea Constituțională (v. pct. 13 din Decizia CCR nr. 18/2017 ori pct. 36 din Decizia CCR nr. 812/2021) constată că acest text conține dispozițiile generale referitoare la calea ordinară de atac a contestației, aplicabile numai atunci când legea nu prevede altfel.

Însă, legiuitorul a reglementat prin norme speciale, cuprinse în art. 347 din C. proc. pen., calea de atac a contestației împotriva încheierilor pronunțate în temeiul art. 346 din C. proc. pen. de o instanță specială.

Deci, prin sine însăși, existența reglementării din art. 4251 din C. proc. pen. nu este suficientă să conducă la inadmisibilitatea cererii, cum s-a motivat în încheierea atacată, de aceea este fondat recursul declarat împotriva acesteia.

Prin urmare, cererea de sesizare a Curții Constituționale în mod greșit a fost considerată ca inadmisibilă pentru acest motiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 03 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021.

Va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 03 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2021 și în consecință:

Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (3) teza finală din C. proc. pen.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.

GGC - ED