ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 757/2022

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea nr. 382/DL din data de 03 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestația declarată de inculpatul A. împotriva încheierii de ședință din data de 28.10.2022 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2022.

Totodată, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea contestatorului de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (12) C. proc. pen.

În esență, pentru a dispune astfel cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, Curtea de Apel București a reținut că, din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor stipulate expres de textul legislativ.

În cauză, s-a reținut că inculpatul contestator a criticat dispozițiile art. 204 alin. (12) C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 1, 15 alin. (2), (21), (23) și 24 din Constituția României, având în vedere limitarea soluțiilor posibil a fi pronunțate de către instanța de control judiciar în cazul exercitării căii de atac împotriva încheierilor pronunțate asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, apreciind astfel că sunt încălcate dispozițiile constituționale menționate.

S-a avut în vedere că articolul în discuție prevede că în cazul admiterii contestației formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, se poate dispune, în condițiile prevăzute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a măsurii preventive ori, după caz, înlocuirea acesteia cu o măsură preventivă mai ușoară și după caz, punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză

În susținerea excepției, inculpatul a arătat în esență că omisiunea prevederii și a unei alte soluții în cazul admiterii contestației, ca de exemplu, trimiterea cauzei spre rejudecare, în cazul constatării unei nelegalități în procedura în fața instanței de fond, contravine dispozițiilor constituționale susmenționate.

S-a reținut că instanța a fost învestită cu soluționarea unei contestații formulate împotriva unei încheieri prin care Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului în faza de urmărire penală.

În concret, s-a constatat că inculpatul contestator a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 204 alin. (12) din C. proc. pen. pentru a arăta că acest text de lege nu prevede și o altă soluție decât cele prevăzute în cazul în care contestația este admisă, aspect care în mod evident nu are cum să poată fi invocat și soluționat printr-o excepție de neconstituționalitate, întrucât acesta tinde la modificarea dispozițiilor legale existente iar acesta este atributul exclusiv al legiuitorului.

Prin urmare, s-a apreciat că, ceea ce urmărește contestatorul nu este înlăturarea vreunei neconcordanțe a textului cu Constituția, ci doar exprimarea nemulțumirii față de modul însuși de redactare a textului legal față de limitarea soluțiilor prevăzute pentru cazul admiterii contestației inculpatului. Însă, a apreciat instanța că nu se poate invoca prin intermediul unei astfel de excepții, modul în care un text de lege este aplicat sau modul în care un text de lege este ca atare prevăzut de legiuitor, aceste aspecte excedând obiectului sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

În acest context, Curtea a constatat că excepția invocată nu vizează de fapt ceea ce se prevede că se poate invoca prin intermediul său, astfel că a apreciat cererea de sesizare a Curții Constituționale ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

*****

Împotriva încheierii nr. 382/DL din data de 03 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, în termen legal, a declarat recurs recurentul inculpat A..

Prin motivele de recurs depuse la dosarul cauzei, recurentul A., prin apărător, a solicitat să se constate că excepția formulată în cauză este admisibilă și în consecință a solicitat să se dispună sesizarea Curții Constituționale.

Calea de atac a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.11.2022, când s-a stabilit termen în cauză în vederea soluționării recursului la data de 29.11.2022, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând recursul formulat în cauză de recurentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că în mod judicios prima instanță, examinând îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a se constata admisibilitatea cererii de sesizare invocată în cauză de inculpatul contestator A., a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (12) C. proc. pen. nu respectă condițiile reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât în concret, ceea ce se urmărește prin intermediul excepției invocate nu este înlăturarea vreunei neconcordanțe a textului cu Constituția, ci modificarea acestuia, inculpatul contestator fiind nemulțumit de modul de redactare a textului legal, prin faptul că nu se prevede și posibilitatea pronunțării și a altor soluții în situația admiterii contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăriri penale.

Astfel, Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Verificând din această perspectivă solicitarea recurentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 204 alin. (12) C. proc. pen., Înalta Curte constată că această cerere întrunește doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, respectiv excepția a fost invocată în fața unei instanțe de judecată învestite cu soluționarea unei cauze, de către o persoană având calitatea de inculpat în speță și vizează un text de lege aflat în vigoare, care nu a fost anterior declarat neconstituțional în raport cu criticile formulate, însă nu îndeplinește cerința legăturii cu cauza.

Dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă - art. 204 C. proc. pen. - reglementează calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, alin. (12) prevăzând că: (12) În cazul admiterii contestației formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive, se poate dispune, în condițiile prevăzute de lege, respingerea propunerii de luare sau de prelungire a măsurii preventive ori, după caz, înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai ușoară și, după caz, punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

În opinia apărării recurentului A., dispozițiile legale criticate, anterior menționate, nu sunt compatibile cu dispozițiile constituționale prevăzute de art. 1, 15 alin. (2), (21), (23) și 24 din Constituția României, având în vedere limitarea soluțiilor ce ar putea fi pronunțate de către instanța de control judiciar în cazul admiterii contestației inculpatului împotriva încheierilor pronunțate asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale (cum ar fi de exemplu, trimiterea cauzei spre rejudecare).

Înalta Curte constată că prin excepția invocată nu se formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se susțin aspecte care țin de modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepției îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu și Curții Constituționale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

Așa cum a fost formulată în cauza de față cererea de sesizare reiese că prin excepția invocată se critică reglementarea legiuitorului în materia căii de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, mai exact prin criticile formulate ceea ce se urmărește de către autorul excepției este adăugarea la lege în sensul de a se prevedea posibilitatea pronunțării și a altor soluții în cazul admiterii unei contestații formulate împotriva unei încheieri vizând măsurile preventive dispuse de judecătorul de drepturi și libertăți.

Or, Înalta Curte constată că prin motive aduse în susținerea excepției de neconstituționalitate, rezultă că, în realitate, recurentul A. contestă conținutul reglementărilor legiuitorului din cuprinsul dispozițiilor legale ale art. 204 alin. (12) C. proc. pen., prin excepția invocată tinzându-se la modificarea textului de lege în sensul dorit de aceștia.

În aceste condiții, în speță, se constată că excepția de neconstituționalitate invocată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, dorindu-se în realitate modificarea acestuia în sensul anterior menționat, situație care însă este atributul exclusiv al legiuitorului, excedând obiectului sesizării Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de către recurentul inculpat în scopul și finalitatea sa, respectiv pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, se apreciază că excepția invocată nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la legătura cu soluționarea cauzei.

În consecință, apreciind că nu există motive de reformare a soluției primei instanțe din cuprinsul încheierii de ședință nr. 382 din 03.11.2022, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca urmare a constatării neîndeplinirii cumulative a condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare, prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză de recurentul inculpat A..

Față de soluția dispusă, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii nr. 382/DL din data de 03 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală, privind dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.