ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 280/2022
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 280/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 19 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 371, art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alin. (7), art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen., formulată de inculpatul A.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut următoarele:
La termenul din 22 martie 2022, inculpatul A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 371, art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alin. (7), art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen., susținând că acestea contravin art. 1, art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României.
În motivarea excepției, inculpatul a susținut, în esență, că art. 371 din C. proc. pen. restrânge obiectul judecății la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare, iar, în acest context, acuzatorul stabilește și limitele în care cel acuzat poate să facă apărarea, având posibilitatea de a obstrucționa sau de a face imposibilă apărarea făcută de cel pe care îl acuză. Inculpatul a arătat că aceasta este situația și în speța de față, întrucât procurorul a dispus cercetarea separată a faptelor celor care l-au atacat în propriul domiciliu de faptele pe care el a trebuit să le săvârșească în legitimă apărare, iar fapte interdependente au ajuns să fie supuse separat controlului justiției, în condițiile în care față de acesta s-a dispus trimiterea în judecată, iar față de părțile civile s-a dispus clasarea, soluție ce nu poate fi contestată decât într-o procedură ce nu permite cercetarea efectivă a faptelor.
Astfel, verificarea legalității măsurii dispuse de procuror este doar formală, atât timp cât aceasta ar impune analizarea faptelor în fond și administrarea unui probatoriu complet, aspect pe care procedura de cameră preliminară nu îl permite. A susținut că prin cercetarea separată a faptelor este împiedicat să-și facă apărarea, întrucât dovedirea faptului că a acționat în legitimă apărare nu poate rezulta decât din cercetarea faptelor celor care l-au atacat în domiciliul său, cercetare care se realizează într-un alt dosar, de către un alt judecător. Inculpatul a precizat că acest fapt îl împiedică să aibă acces la justiție, în condițiile în care procedura de cameră preliminară nu permite cercetarea faptelor celor care l-au agresat, iar legea nu permite nici judecătorului de cameră preliminară și nici judecătorului fondului să dispună reunirea cauzelor. Astfel, prevederile art. 371 din C. proc. pen., care permit acuzatorului să fie cel care stabilește obiectul judecății și limitele în care cel acuzat poată să-și facă apărarea sunt neconstituționale, încălcând prevederile art. 21 și 24 din Constituție.
A mai arătat inculpatul că prevederile art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alin. (7), art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen. sunt la rândul lor neconstituționale, deoarece nu permit persoanei vătămate decât în mod formal accesul la justiție, invocând, în esență, argumente similare cu cele precizate anterior.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituție și art. 29 - 33 din Legea nr. 47/1992.
Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a reținut că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.
Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate. Textul art. 10 alin. (2) din Legea organică a Curții Constituționale trebuie interpretat sistematic și coroborat cu art. 29 alin. (4) din aceeași lege, care prevede că "Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare".
În privința condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și 3, instanța a constatat că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.
Astfel, s-a constatat că excepția a fost ridicată de către o parte din dosar în fața unei instanțe judecătorești și privește neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, respectiv art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alin. (7), art. 342, art. 345, art. 346 și art. 371 din C. proc. pen. De asemenea, s-a constatat că este îndeplinită condiția negativă prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât dispozițiile criticate nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, dar și condiția prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea fiind făcută în formă scrisă și motivată.
În schimb, instanța a apreciat că nu este îndeplinită condiția existenței unei legături între dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este invocată și soluționarea cauzei. Astfel, această condiție nu trebuie analizată in abstracto, ci presupune atât ca textul criticat să fie aplicabil în cauza dedusă judecății, cât și existența unui interes procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Astfel, în Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, parag. 30 (publicată în M. Of. nr. 69 din 01 februarie 2016), Curtea a reținut că, "în cadrul procesului judiciar, excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care se urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. Constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație, întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (parag. 30). Tot astfel, Curtea a mai reținut, într-o altă cauză, că "autorul excepției de neconstituționalitate nu are un interes real, personal, în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepției nu ar schimba cu nimic situația acestuia, ci ar privi numai drepturile altor persoane" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, parag. 20, publicată în M. Of. nr. 548 din 24 iulie 2014, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 240 din 03 aprilie 2014).
Aplicând aceste principii la cauza dedusă judecății, instanța a constatat că autorul excepției invocă, printre altele, neconstituționalitatea art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alin. (7), art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen., prevederi care reglementează procedura de soluționare a cererilor și excepțiilor formulate în cameră preliminară, respectiv procedura de soluționare a plângerilor împotriva soluțiilor de clasare dispuse de către procuror. Or, raportat la obiectul și stadiul procesual al dosarului, aflat în etapa cercetării judecătorești, deci ulterior finalizării procedurii de cameră preliminară, instanța a apreciat că nu există nicio legătură între dispozițiile legale menționate și soluționarea cauzei, textele criticate nemaiavând incidență în această etapă procesuală.
Prevederile art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen. ar fi putut avea legătură cu soluționarea cauzei exclusiv în intervalul în care aceasta s-a aflat în procedura de cameră preliminară, deoarece sunt aplicabile doar în această fază procesuală, astfel încât invocarea neconstituționalității lor după epuizarea procedurii de cameră preliminară are drept consecință evidentă neîndeplinirea condiției de admisibilitate a excepției referitoare la inexistența legăturii dintre prevederile criticate și soluționarea cauzei.
În privința art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alin. (7) din C. proc. pen., Curtea de Apel București a constatat că aceste prevederi reglementează o procedură distinctă de cauza cu care instanța este învestită, respectiv procedura de soluționare de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii împotriva soluțiilor de clasare dispuse de către procuror, astfel încât nu există nici măcar o legătură formală între dispozițiile criticate și soluționarea cauzei.
Totodată, instanța a constatat că, în concret, criticile de neconstituționalitate formulate de către inculpat în privința prevederilor art. 371 din C. proc. pen. vizează tot aspecte care au fost discutate în cursul procedurii de cameră preliminară, acesta fiind nemulțumit de faptul că judecătorul de cameră preliminară a respins prin încheierea din data de 26.11.2021 (dosar asociat nr. x/2021) cererea sa de reunire a prezentei cauze cu dosarul în cadrul căruia a contestat soluțiile de clasare dispuse de către procuror prin rechizitoriu față de părțile civile, susținând că soluționarea separată a celor două dosare îi îngrădește dreptul de acces la justiție. De altfel, chiar în cuprinsul excepției de neconstituționalitate formulate în scris, inculpatul a precizat, cu referire la criticile ce vizează art. 371 din C. proc. pen., că acest text restrânge obiectul judecății la faptele și persoanele arătate în actul de sesizare și că acest fapt îl împiedică să aibă acces la justiție, în condițiile în care procedura de cameră preliminară nu permite cercetarea faptelor celor care l-au agresat, iar legea nu permite nici judecătorului de cameră preliminară și nici judecătorului fondului să dispună reunirea cauzelor.
Prin urmare, criticile pe care inculpatul le formulează în privința art. 371 din C. proc. pen., text edictat în cadrul capitolului referitor la judecata în primă instanță, vizează de fapt tot aspecte care au făcut obiectul dezbaterilor în procedura de cameră preliminară, respectiv faptul că prezenta cauza și cea care are ca obiect plângerea pe care inculpatul a formulat-o împotriva soluțiilor de clasare dispuse prin rechizitoriu nu au fost reunite.
Mai mult decât atât, instanța a constatat că prevederile art. 371 din C. proc. pen. nici nu au legătură cu aserțiunile inculpatului referitoare la pretinsa încălcare a dreptului de acces la justiție, în condițiile în care nu acest text de lege a determinat respingerea cererii de reunire a cauzelor, ci împrejurarea că nu este incident niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 43 din C. proc. pen.
Inexistența legăturii dintre dispozițiile legale în discuție și soluționarea cauzei este cu atât mai evidentă cu cât o eventuală declarare a acestor texte ca fiind neconstituționale nu ar conduce la o soluție diferită în privința cererii inculpatului de reunire a cauzei de față cu dosarul în cadrul căruia a contestat soluțiile de clasare dispuse prin rechizitoriu, astfel încât nu ar interveni nicio modificare în privința situației juridice a acestuia din perspectiva criticilor formulate.
În altă ordine de idei, Curtea de Apel București a constatat că, în mod eronat, consideră inculpatul că textele criticate îl împiedică să dovedească faptul că a acționat în stare de legitimă apărare, incidența acestei cauze justificative putând fi probată independent de împrejurarea că părțile civile nu au fost trimise în judecată pentru săvârșirea unor presupuse fapte de natură penală care ar fi justificat riposta inculpatului.
Împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, a formulat recurs inculpatul A.
În susținerea cererii de recurs, în esență, recurentul A. a arătat că dispozițiile art. 371 din C. proc. pen., contravin prevederilor art. 16 și art. 21 din Constituția României, întrucât îi este îngrădit accesul la justiție cu privire cercetarea faptelor celor care l-au atacat și se creează o inegalitate între funcția de apărare și cea de acuzare, parchetul putând să formuleze doar o sesizare limitativă și apărarea fiind împiedicată să administreze probe noi, cu privire la faptele celor care l-au agresat pe recurent.
Drept urmare, recurentul a apreciat se impune o actualizare a art. 371 din C. proc. pen. în raport cu Constituția României.
Referitor la dispozițiile art. 345 din C. proc. pen., întrucât acestea prevăd că instanța soluționează o cauză în baza actelor existente în dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi, recurentul a apreciat că nu se poate efectua o cercetare efectivă. S-a arătat că, fiind formate două dosare, unul care îl privește pe recurent, și altul cu privire la persoanele care l-au agresat, soluționarea separată a acestor cauze contravine Constituției României și dispozițiilor din C. proc. pen.
În concluzie, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 și s-a solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 371, art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alit. 7, art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen.
Examinând hotărârea recurată, în raport de actele dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerințe:
- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;
- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;
- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În aplicarea acestui text de lege, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul realizării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.
Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
În ceea ce privește existența unei legături efective între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală (nepublicată) s-au reținut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916/16.12.2014)."
În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, sub aspectul corectitudinii folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, instanțele judecătorești au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când se urmărește o completare sau o modificare a actului normativ.
Obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată (mutatis mutandis, deciziile Curții Constituționale nr. 35 din 20 ianuarie 2011; nr. 284 din 24 februarie 2011; nr. 187 din 6 martie 2012; nr. 378 din 26 iunie 2014).
Din perspectiva considerentelor anterior menționate, Înalta Curte constată că, în speță, excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel București (nr. x/2021), de către o parte din proces (inculpatul A.) și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (art. 371, art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alit. 7, art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen.), fără ca acestea să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale
Prin excepția de neconstituționalitate formulată, recurentul a apreciat că dispozițiile art. 371, art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alit. 7, art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen. sunt neconstituționale, întrucât contravin prevederilor art. 1, art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României.
Referitor la condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că dosarul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 371, art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alit. 7, art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen. are ca obiect judecarea cauzei privindu-l pe inculpatul A., cercetat în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, lovire sau alte violențe, tulburarea liniștii și ordinii publice, prevăzute de art. 32 raportat la art. 189 alin. (1) lit. f) din C. pen., art. 193 alin. (2) și art. 371 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.
Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că prevederile art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alit. 7, art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen., criticate din perspectiva neconformității cu legea fundamentală, nu au o înrâurire asupra soluționării prezentei cauze, având în vedere că acestea se referă la soluționarea de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii formulate împotriva soluțiilor de clasare dispuse de către procuror și la procedura camerei preliminare, iar dosarul în care a fost invocată excepția se află deja în cursul cercetării judecătorești, în fața instanței de fond.
În ceea ce privește dispozițiile art. 371 din C. proc. pen. ("Judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței"), instanța constată că, prin criticile formulate în cuprinsul motivelor de recurs, în sensul că aceste prevederi ar fi neconstituționale, deoarece legea penală nu îi oferă acces la justiție, împiedicând remedierea situației abuzive cauzată de acuzator (nu permite reunirea cauzelor, respectiv cercetarea împreună a faptelor interdependente - acțiunea uneia dintre părți putând fi cauza acționării în stare de legitimă apărare a celeilalte părți), în realitate, se tinde la obținerea unei modificări legislative. Chiar la momentul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurent a formulat concluzii în sensul că se impune o actualizare a art. 371 din C. proc. pen. în raport cu Constituția României.
Astfel, Înalta Curte constată că, deși recurentul susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1, art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României, în realitate, acesta tinde la o modificare a dispozițiilor art. 371 din C. proc. pen. și nu urmărește armonizarea normei de drept criticate cu dispozițiile legii fundamentale, însă acest aspect nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, modificarea textelor de lege fiind atributul exclusiv al legiuitorului.
Relativ la cele ce precedă, având în vedere că, în speță, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 371, art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alit. 7, art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen.
Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 19 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 371, art. 341 alin. (5), art. 341 alin. (51), art. 341 alit. 7, art. 342, art. 345 și art. 346 din C. proc. pen.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 mai 2022.