ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 531/2017

Circumstanțele cauzei; 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desființarea Rezoluției nr. x/IJ/734/DIJ/2014 din data de 25 iunie 2014, emise de B., prin care s-a dispus clasarea sesizării sale referitoare la săvârșirea unor abateri disciplinare de judecătorii care au compus completul de recurs ce a judecat litigiul din Dosarul nr. x/3/2012, și obligarea pârâtei de a declanșa procedura de cercetare disciplinară a judecătorilor respectivi. 1.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința nr. 3562 din 19 decembrie 2014, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității acțiunii și neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtă. Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată. 2. Calea de atac exercitată; 2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (7) și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, reclamantul a arătat, în esență, că hotărârea atacată este dată cu greșita aplicare a legii, făcând referire la prevederile art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004, Decizia Curții Constituționale nr. 2/2012, ale art. 99 lit. s), ș), t) din Legea nr. 303/2004 și art. 991 din aceeași lege, respectiv încălcarea prevederilor art. 205 alin. (2) lit. d) coroborate cu prevederile art. 150 alin. (5) C. proc. civ., prin raportare la art. 149 din același cod, impunându-se casarea acesteia. De asemenea, a apreciat că refuzul primei instanțe de a da curs consecințelor produse de Decizia pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2013 este o încălcare a autorității de lucru judecat. 2.2. Totodată, recurentul-reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției. Prin cererea de completare a cererii de recurs, recurentul-reclamant a făcut referire la achitarea diferenței taxei judiciare de timbru și la probele care, în opinia sa, se impune a fi administrate. 2.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru; Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 16 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru, prin Încheierea de ședință din 20 octombrie 2016, a admis în principiu recursul formulat și, potrivit prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fixat termen de judecată în ședința din data de 16 februarie 2017, dispunând citarea părților. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 C. proc. civ. 3.1. În ceea ce privește cererea prin care recurentul-reclamant a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304 și a dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Înalta Curte a apreciat că cererea este admisibilă, cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, fiind satisfăcute. Astfel, în temeiul art. 29 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992, prin încheiere separată, Înalta Curte va sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, invocată de recurentul-reclamant, opinia Înaltei Curți fiind în sensul că dispozițiile legale vizate sunt constituționale, motivarea opiniei instanței nefiind necesară atunci când excepția a fost invocată de către una din părți (art. 29 alin. (4), fraza a II-a). 3.2. În ceea ce privește recursul formulat, instanța de recurs a constatat că acesta este nefondat, fiind respins ca atare, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. 3.3. Așa cum s-a menționat la pct. 1.2. al prezentei decizii, instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată. Din actele depuse și lucrările efectuate în dosar rezultă că recurentul-reclamant a chemat în judecată B., structură cu personalitate juridică în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, solicitând: - desființarea Rezoluției nr. x/IJ/734/DIJ/2014 din data de 25 iunie 2014, emisă de către Inspecția pârâtă, prin care s-a dispus clasarea sesizării reclamantului referitoare la săvârșirea unor pretinse abateri disciplinare de judecătorii care au format completul de recurs ce a judecat Dosarul nr. x/3/2012; - obligarea Inspecției pârâte de a declanșa procedura de cercetare disciplinară a judecătorilor respectivi. În fapt, rezultă că prin Rezoluția nr. x/IJ734/DIJ/2014 din data de 25 iunie 2014, B. din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus clasarea sesizării formulate în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 de către petentul A., având în vedere că s-a reținut că nu există indicii de săvârșire a vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004. Prin sesizarea înregistrată inițial la Consiliul Superior al Magistraturii la data de 07 martie 2014, reclamantul din prezenta cauză a solicitat verificarea săvârșirii unor pretinse abateri disciplinare de către judecătorii care au format completul de recurs ce a judecat Dosarul nr. x/3/2012 și a pronunțat Decizia civilă nr. 2804 din 15 mai 2013. În sesizarea formulată, reclamantul a considerat că judecătorii respectivi ar fi săvârșit abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. s), ș) și t) din Legea nr. 303/2004, conform cu care „Constituie abateri disciplinare: s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat; ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii; t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență”. În motivarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut că reclamantul a sesizat B. fiind nemulțumit de soluția dată de completul de judecată în Dosarul nr. x/3/2012 al Curții de Apel București, secția a VIII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale, în care a fost pronunțată Decizia nr. 2804 din 15 mai 2013, prin care a fost respins recursul formulat de recurentul din prezenta cauză împotriva sentinței nr. 9793 din 13 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu SC C. SRL, într-un litigiu privind desființarea postului de șef-birou înmatriculare, ocupat de recurentul din cauza de față la data respectivă (Notificarea din 8 decembrie 2011). În esență, judecătorul fondului a argumentat că susținerile reclamantului, referitoare la Decizia nr. 2804/2013, nu sunt confirmate de realitatea/conținutul deciziei criticate, precum și că motivarea acesteia nu este „contrară raționamentului juridic”, sau este „de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat”, precum și că nu a fost identificat niciun indiciu care să susțină obligația că judecătorii din cauza respectivă au încălcat cu știință normele juridice, urmărind sau acceptând vătămarea sa, a reclamantului în cauza de față. 3.

Așa cum s-a menționat la pct. 2.1. al prezentei decizii, în recursul formulat, recurentul-reclamant a invocat în mod generic, dispozițiile art. 488 alin. (7) și (8) C. proc. civ., republicat și a susținut, în esență, următoarele critici: - hotărârea instanței de fond conține considerente contradictorii și/ sau străine cauzei (pct. 19 și pct. 20 din considerente); - instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale incidente în cauză: art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004; art. 99 lit. s), ș) și t), art. 99 1 din Legea nr. 303/2004. În concluzie, a cerut admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate, judecarea pe fond a cauzei și obligarea B. să declanșeze procedura de cercetare disciplinară a judecătorilor care au instrumentat Dosarul nr. x/3/2012. 3.

B. a depus întâmpinare prin care, referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale, a solicitat respingerea cererii. Referitor la fondul cauzei, Inspecția intimată a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului. 3.

Așa cum s-a menționat la pct. 3.2. al prezentei decizii, instanța de recurs a constatat că cererea de recurs este nefondată, potrivit considerentelor care vor fi prezentate în continuare. 3.6.1. În ceea ce privește motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (7) și 8 C. proc. civ., republicat, care au fost invocate în cererea de recurs, rezultă că este vorba de o greșeală, în raport cu dispozițiile art. 488 C. proc. civ., republicat, cât și cu criticile/susținerile conținute în cererea de recurs. Astfel, potrivit reglementării C. proc. civ., republicat, motivele de casare sunt enumerate la art. 488 alin. (1) pct. 1-8. În cazul în care recurentul a înțeles să se raporteze la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 7, rezultă că acesta a fost indicat în mod eronat, din moment ce textul legal se referă la situația când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar criticile recursului (pct. II) sunt străine de acest motiv de casare. Astfel, așa cum s-a menționat la pct. 3.4. al prezentei decizii, recurentul a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este motivată necorespunzător, conținând considerente contradictorii și/ sau străine cauzei (pct. 19 și pct. 20 din sentință), ceea ce se circumscrie motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat. Într-adevăr, potrivit 488 pct. 6 C. proc. civ., o hotărâre poate fi recurată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei. Nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. În prezenta cauză, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse la art. 425 alin. (1) lit. a)-c) C. proc. civ., republicat, întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, judecătorul fondului analizând în mod detaliat susținerile părților, în raport cu dispozițiile legale invocate de acestea și cu materialul probator administrat in cauză. Cu alte cuvinte, motivarea soluției s-a făcut în concret, prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză și la situația de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei și actul administrativ atacat. 3.6.2. În ceea ce privește celelalte critici, rezultă că acestea se circumscriu motivului de casare, prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul susținând în esență că judecătorul fondului a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale incidente în cauză: art. 97 alin. (1) și (2) din Legea nr. 303/2004; art. 99 lit. s), ș) și t), art. 99 1 din Legea nr. 303/2004. Dispozițiile legale enunțate de recurent ca fiind interpretate și aplicate, în mod greșit, au următorul conținut: „Art. 97 - (1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducători instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sat procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia i unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac. Art. 98 - (1) Judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu, precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției. Art. 99 - Constituie abateri disciplinare: s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ah procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiu justiției sau demnitatea funcției de magistrat; ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii; t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. Art. 99 1 - (1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. (2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”. Or, din analiza conținutului considerentelor sentinței, în raport cu dispozițiile legale citate mai sus, rezultă că judecătorul fondului a dat o interpretare corectă, reținând în mod judicios că soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești sunt supuse exclusiv controlului exercitat conform căilor legale de atac, B. fiind exclusă de la o astfel de formă de control. De asemenea, judecătorul fondului a reținut în mod legal că sunt abateri disciplinare faptele enumerate la art. 99 lit. s), ș) și t) din Legea nr. 303/2004, republicată, dar, în cauză, nu s-a probat săvârșirea lor de către judecătorii care au soluționat Dosarul nr. x/3/2013, neexistând nicio dovadă și niciun indiciu că judecători și-au exercitat atribuțiile cu rea-credință sau cu gravă neglijență. Astfel fiind, criticile recurentului sunt neîntemeiate, recursul fiind nefondat, fiind respins ca atare, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.