ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1731/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1731/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin decizia nr. 531 din 28 iunie 2017, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1632 din 20 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2016, intimată - pârâtă fiind SC SC B. SRL - Sucursala Rădăuți.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.
Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 25 septembrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Completul de filtru C3, la data de 26 septembrie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.
Nu s-au depus puncte de vedere la raport.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 23 octombrie 2017, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 8 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.
Analizând recursul, Înalta Carte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:
În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta A. a solicitat anularea deciziei nr. 999 din 3 mai 2016 emisă de SC B. SRL, prin care a fost sancționată cu avertisment scris.
Tribunalul Suceava, secția I civila, prin sentința nr. 1632 din 20 decembrie 2016 a respins contestația formulată de A., ca nefondată.
Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin decizia nr. 531 din 28 iunie 2017, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de tribunal.
În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.
Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 95/2016, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 11 decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.
În raport de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 531 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.
Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine persoanei Interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.
Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei cai de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept
Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
Față de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 531 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2017.