ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1306/2017

Deliberând asupra cererilor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 25 noiembrie 2015 și înregistrată sub nr. x/2015, contestatoarea A. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 2153 din 23 octombrie 2015 emisă de intimata S.C. B. S.R.L. Sucursala Rădăuți, solicitând anularea deciziei contestate.

În motivare, contestatoarea a arătat că prin decizie a fost sancționată cu avertisment scris pe motiv că ar fi utilizat timpul de muncă în scopuri personale și ar fi avut un comportament neadecvat într-un colectiv de muncă.

Prin sentința civilă nr. 287/2016 din 29 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, s-a respins contestația formulată de contestatoarea A..

Împotriva acestei soluții, a declarat apel contestatoarea A., iar prin decizia nr. 790 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, s-a respins apelul ca nefondat.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, în esență, că probele administrate susțin situația de fapt stabilită prin decizia de sancționare, respectiv săvârșirea faptelor ce întrunesc elementele constitutive ale celor două abateri disciplinare reținute în sarcina contestatoarei.

La data de 5 decembrie 2016, recurenta-contestatoare A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 790 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Prin memoriul de recurs, contestatoarea a reiterat situația de fapt și argumentele prezentate în fața instanțelor de fond și a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și admiterea contestației formulate.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la data de 9 februarie 2017, intimata S.C. B. S.R.L. Sucursala Rădăuți a invocat excepția inadmisibilității recursului și a solicitat în principal, respingerea acestuia ca inadmisibil și în subsidiar, anularea recursului întrucât nu s-a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

La data de 27 februarie 2017, recurenta-contestatoare A. a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și a apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 16 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părțile nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanța reține că, prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Suceava, contestatoarea A. a formulat contestație, solicitând anularea deciziei nr. 2153 din 23 octombrie 2015 emisă de intimata S.C. B. S.R.L. Sucursala Rădăuți, prin care a fost sancționată cu avertisment scris pe motiv că ar fi utilizat timpul de muncă în scopuri personale și ar fi avut un comportament neadecvat într-un colectiv de muncă.

Așadar, obiectul prezentului dosar îl reprezintă un conflict de muncă privind contestarea unei decizii de sancționare a contestatoarei A..

Conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 "conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", iar potrivit art. 214 din același act normativ, "hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului".

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului", prevedere legală menținută și de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aplicabil proceselor pornite până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

De asemenea, art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevede în mod expres că hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflicte de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Așa fiind, în litigiile de muncă, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai apelul.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 790 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2017.