ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1646/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1646/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1236 din 18 octombrie 2016, Tribunalul Suceava a respins contestația formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL - Sucursala Rădăuți, ca nefondată.
Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin decizia nr. 129 din 16 februarie 2017, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței civile nr. 1236 din 18 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Suceava.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs contestatoarea A. și petentul C.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat, la data de 4 iulie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Completul nr. 9, în procedura de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția din 11 iulie 2017, comunicarea raportului părților pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Litigiul inițiat de contestatoare are ca obiect un conflict de muncă, așa cum este acesta definit prin dispozițiile art. 266 C. muncii, potrivit cărora sunt conflicte de muncă litigiile având ca obiect încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul Cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului Cod.
Prin decizia civilă nr. 129 din data de 16 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea A. împotriva sentinței nr. 1236 din 18 octombrie 2016 a Tribunalului Suceava. Decizia este definitivă.
Dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. statuează că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
Situațiile de excepție prin care se derogă de la dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sunt reglementate prin alin. (2) al aceluiași art. , care prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv, conform prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
În considerarea dispozițiilor anterior citate, rezultă că, raportat la natura litigiului, decizia nr. 129 din data de 16 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, nu este supusă recursului.
Principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Față de împrejurarea că decizia atacată este o hotărâre definitivă, având în vedere dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stabilesc că hotărârile date în apel, fără drept de recurs, sunt hotărâri definitive, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.
În ceea ce privește recursul declarat de petentul C., ce nu a avut calitatea de parte în cauza în litigiul în care Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a pronunțat decizia nr. 129 din 16 februarie 2017, acesta este inadmisibil raportat la prevederile art. 483 coroborate cu art. 425 C. proc. civ., din care rezultă că doar părțile participante la procesul soluționat prin hotărârea atacată pot formula cale de atac.
În consecință, pentru considerentele expuse, instanța urmează să respingă, ca inadmisibile, recursurile declarate de contestatoarea A. și de petentul C. împotriva deciziei nr. 129 din data de 16 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de contestatoarea A. și de petentul C. împotriva deciziei nr. 129 din data de 16 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2017.