ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 994/2021

Deliberând asupra recursului formulat de A., constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1114/A din 4 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, printre altele, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate invocată de contestatorul A. îndeplinește parțial cerințele de admisibilitate prevăzute de lege. Astfel, excepția este invocată de o parte într-un litigiu pendinte, în fața unei instanțe judecătorești, vizează texte dintr-o lege în vigoare, iar Curtea Constituțională nu a constatat printr-o decizie anterioară neconstituționalitatea respectivelor norme. De asemenea, contestatorul a precizat că dispozițiile art. 431 C. proc. pen., în interpretarea dată prin Decizia nr. 5/2015 a Î.C.C.J., ar încălca dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16, art. 20 și art. 21 din Constituția României, deoarece nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârii prin care instanța dispune cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.

Așadar prima instanță a constatat că excepția de neconstituționalitate vizând dispozițiile art. 431 C. proc. pen. nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la legătura cu soluționarea cauzei deduse judecății.

În acest context, Curtea a reținut că obiectul cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl constituie contestația în anulare formulată împotriva unei decizii definitive a instanței de apel, astfel încât apreciat că excepția de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 431 C. proc. pen. nu au nicio legătură cu soluționarea, în etapa admisibilității în principiu, a contestației în anulare formulate de contestator.

De asemenea s-a mai reținut că și în situația în care Curtea Constituțională ar constata neconstituționalitatea art. 431 C. proc. pen. (sub aspectul nereglementării unei căi de atac împotriva hotărârii prin care se dispune în privința admisibilității în principiu a contestației în anulare), această împrejurare nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra desfășurării procesului penal, soluția instanței și procedura de judecată nefiind influențate în niciun mod de eventuala neconstituționalitate a normei criticate.

În fine, sub acest aspect, prima instanță a mai precizat că s-ar putea pune problema unei legături cu soluționarea cauzei deduse judecății, în cazul criticilor de neconstituționalitate vizând norme legale sub aspectul omisiunii reglementării unor căi de atac, doar cu ocazia soluționării eventualelor căi de atac formulate în situațiile în care legea dispune că hotărârile judecătorești sunt definitive.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în decizia penală nr. 1114/A din 4 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, a declarat recurs A.

Cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 8 decembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public, precum și cele ale recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de contestatorul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, poate fi atacată la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Termenul de contestație de 48 de ore se calculează conform regulii stabilite în art. 269 alin. (2) C. proc. pen. privind calculul termenelor procedurale pe ore, în conformitate cu care "la calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește."

În acest context, Înalta Curte apreciază că sancțiunea decăderii în materia termenului de 48 ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 operează în toate situațiile, cu excepția celor în care se constată existența unei cauze temeinice de împiedicare care l-a pus pe titularul dreptului de recurs de a nu putea acționa în conformitate cu interesele sale și în lipsa căreia ar fi acționat în conformitate cu aceste interese, situație în care, ca și remediu procesual, devine incidentă instituția repunerii în termen.

Așadar, Înalta Curte reține că deși recurentul A. a fost prezent la dezbateri în data de 04.11.2021, acesta nu au fost prezent și la pronunțarea deciziei atacate, ce a avut loc în aceeași zi. În acest sens, se constată faptul că lipsa acestuia de la momentul pronunțării este justificată în raport de starea sa de deținere în cadrul Penitenciarului Jilava, acest aspect reprezentând, în accepțiunea dispozițiilor legii procesuale penale o "cauză temeinică de împiedicare".

În consecință, reținând aceste considerente precum și în vederea garantării dreptului de acces la justiție, Înalta Curte va respinge excepția tardivității formulării recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public și va admite cererea de repunere în termenul de recurs formulată de A.

Referitor la motivele de netemeinicie formulate de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, conform dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, reține că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) dispozițiile criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile menționate în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Rezultă, așadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și la înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Examinând, în acest context, actele dosarului, se constată că, în cauză, recurentul A. a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 431 C. proc. pen.. raportat la art. 432 alin. (4) C. proc. pen. și art. 426 lit. b) C. proc. pen. și a deciziei nr. 5/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub aspectul nereglementării unei căi de atac împotriva hotărârii prin care se dispune în privința admisibilității în principiu a contestației în anulare, apreciind că textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 21 alin. (3) și alin. (4) din Constituția României care reglementează dreptul la un proces echitabil.

Or, având în vedere obiectul cauzei (contestație în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 941/22.06.2018 a Curții de Apel București, secția I penală), Înalta Curte constată, în acord cu instanța de fond, că dispozițiile legale care fac obiectul cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, nefiind aplicabile.

În acest context argumentativ, Înalta Curte apreciază că excepția invocată nu are legătură cu cauza din prisma faptului că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influențeze soluția ce va fi pronunțată în speță, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

De asemenea, Înalta Curte arată faptul că eventualitatea formulării cererii de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 431 C. proc. pen.. raportat la art. 432 alin. (4) C. proc. pen.. sub aspectul omisiunii reglementării unor căi de atac împotriva hotărârii prin care se dispune în privința admisibilității în principiu a contestației în anulare, ar putea face obiectul unei analize doar cu ocazia soluționării unor căi de atac formulate împotriva acestor hotărâri.

Față de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, nefiind îndeplinită condiția reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a dispus respingerea ca atare a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul A..

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge excepția tardivității formulării recursului, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și va admite cererea de repunere în termen formulată de recurent.

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 1114/A din 4 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 C. proc. pen.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității formulării recursului, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Admite cererea de repunere în termen formulată de recurent.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de A. împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 1114/A din 4 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2021, de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 C. proc. pen.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 decembrie 2021.

Procesat de GGC - LM