ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 229/2021

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 70/CO/CP din data de 15 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. formulată de contestatorul A..

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestatorul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. cu modificările și completările ulterioare, solicitând să se constate admisibilitatea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 și să se dispună prin încheiere sesizarea Curții Constituționale a României, apreciind că prin introducerea sintagmei "în apel" în cuprinsul lit. a) a articolului, se limitează posibilitatea exercitării contestației în anulare numai asupra cauzelor care au avut o judecată în apel și o atare soluție reprezintă o limitare a drepturilor unei părți din cadrul dosarului, inculpat, parte civilă, petent, contestator, intimat, etc., (în funcție de natura procesului penal), prin imposibilitatea exercitării contestației în anulare de către cel care nu participă la judecata pe fond a cauzei datorită lipsei citării sau a unei citări nelegale, față de nejudecarea cauzei în apel, fiind încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) și (3) și art. 24 alin. (1) din Constituția României, precum și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a reținut că reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, condiție cu privire la care s-a reținut că "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16.12.2014);

În speță, s-a constatat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) din C. proc. pen. a fost invocată în fața completului de judecată investit cu soluționarea contestației formulată împotriva încheierii penale nr. 327/F/11.11.2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Ilfov prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de A., iar textul de lege criticat este în vigoare și nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, deși a fost supus de mai multe ori controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunțate decizii de respingere, ca neîntemeiate a excepțiilor de neconstituționalitate invocate (Decizia nr. 515 din 07.07.2015, Decizia nr. 203 din 06.03.2012, Decizia nr. 715 din 06.12.2016 și Decizia nr. 503/30.06.2020).

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Curtea a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context s-a menționat că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a) C. proc. pen. are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sens în care s-a reținut că prin Decizia nr. 203 din 06.03.2012 și Decizia nr. 244 din 06.04.2017, Curtea Constituțională a statuat că "o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția (...). Curtea a reținut însă, că în măsura în care sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină soluția de inadmisibilitate în privința cauzei în care a fost ridicată excepția, aceasta are legătură cu soluționarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 astfel încât instanța de contencios constituțional își poate exercita controlul de constituționalitate. Așa fiind, Curtea a constatat că legătura cu soluționarea cauzei a excepției de neconstituționalitate este circumstanțiată de incidența dispozițiilor criticate în pronunțarea soluției de respingere, ca inadmisibilă a cererii în justiție. Cu alte cuvinte, atât timp cât dispoziția criticată este temeiul respingerii, ca inadmisibile, a cererii formulate de petent în fața instanțelor de drept comun, excepția de neconstituționalitate este admisibilă, aceste dispoziții având legătură cu soluționarea cauzei".

Însă, s-a constatat că așa cum s-a arătat anterior, prin încheierea contestată, în mod legal și temeinic, contestația în anulare formulată de contestator a fost respinsă, ca inadmisibilă din două considerente, respectiv pentru faptul că hotărârea contestată nu a fost pronunțată de o instanță de apel (condiție reglementată de art. 426 lit. a) din C. proc. pen. la care se referă excepția de neconstituționalitate invocată), precum și pentru că contestația în anulare nu e formulată de o persoană dintre cele expres și limitativ prevăzute în art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de una din părți, persoana vătămată sau de către procuror, în condițiile în care hotărârea atacată nu este una prin care instanța s-a pronunțat cu privire la acțiunea penală.

Prin urmare, s-a constatat că dispozițiile art. 426 lit. a) din C. proc. pen. nu pot influența modul de dezlegare a prezentei cauze, având în vedere că aceste prevederi se referă la un caz de contestație în anulare în particular, în timp ce dispozițiile art. 427 alin. (1) din C. proc. pen., indică persoanele care au calitate procesual activă și dreptul de a formula calea de atac extraordinară.

În acest sens, s-a reținut că prin Decizia nr. 623 din 08.10.2015, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a art. 426 lit. a) din C. proc. pen. și a art. 427 din C. proc. pen. invocată de un terț ale cărui bunuri au fost sechestrate, reținând că acesta are calitatea de subiect procesual în sensul normelor procesual penale ale art. 34, căruia, însă legea nu îi conferă dreptul de a promova calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

De asemenea, s-a menționat că prin Decizia nr. 515 din 07.07.2015, par. 13 - 23 Curtea Constituțională a reținut că, contestația în anulare este o cale de atac de natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât și de retractare, fiind de competența instanței a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. În același sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 501 din 30.06.2016 când a reținut că indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Mai mult decât atât, prin Decizia nr. 623 din 08.10.2015 menționată anterior, Curtea a reținut că intenția legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestației în anulare a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situațiile excepționale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului și doar în condițiile reglementate expres în art. 426 - 432 din C. proc. pen., statuând, la par. 21 al aceleiași decizii, că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părților, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.

Totodată, s-a arătat că nu trebuie omis nici faptul că Încheierea penală nr. 448/CP din 21.12.2018 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Ilfov prin care s-a dispus desființarea de înscrisuri, poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare de către orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate, cale de atac de care contestatorul din prezenta cauză nu a înțeles să uzeze până la acest moment procesual, deși necitarea sa la prima instanță poate fi invocată ca motiv de contestație.

Ca atare, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. este lipsită de pertinență, în raport, cu procesul principal în care a fost invocată, astfel încât cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (5) din același act normativ.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 70/CO/CP din data de 15 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020,recurentul A. a declarat recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte constată că, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că excepția de neconstituționalitate trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, deoarece instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată, condiție care nu poate însă să determine, doar prin ea însăși, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerințelor prevăzute de lege, sesizarea Curții Constituționale.

Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

Totodată, art. 29 alin. (5) prevede că, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În cauză, se constată că recurentul a declarat recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 70/CO/CP din data de 15 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020,dosar ce are ca obiect soluționarea contestației formulate de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 372/F/11.11.2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut prima instanță că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. este lipsită de pertinență, în raport, cu procesul principal în care a fost invocată, astfel încât cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost respinsă, ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (5) din același act normativ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate de recurent vizează completarea legii, iar nu neconstituționalitatea textului de lege invocat.

Or, Înalta Curte apreciază că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci, în realitate, susținerile sale vizează completarea dispozițiilor enunțate, prin adăugarea la lege. Însă aceste aspecte nu pot fi cenzurate pe calea controlului de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În aceste cazuri, Curtea Constituțională, prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv, ci numai organul legiuitor are competența de a adopta, modifica sau completa legile, în acest sens fiind prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. A accepta un alt punct de vedere înseamnă nu numai să se adauge la lege, dar să se eludeze în esență rolul Parlamentului de legiuitor.

În acest context, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 70/CO/CP din data de 15 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cuprinsă în Încheierea nr. 70/CO/CP din data de 15 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 martie 2021.

GGC - GV