ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 156/2021

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2021

Asupra cauzei de față, Înalta Curte reține următoarele:

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și justiție, secția I civilă a fost înregistrat la 26 septembrie 2019, sub dosar nr. x/2014, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 256 A din 20 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Prin decizia nr. 1187 din 17 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în complet de filtru, a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 256 A din 20 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

La 10 septembrie 2020 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub dosar nr. x/2020, cererea de revizuire a deciziei nr. 1187 din 17 iunie 2020 pronunțată de instanța supremă în dosarul nr. x/2014, formulată de revizuentul A..

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin raportare la art. 16, art. 21, art. 24, art. 124 și art. 129 din Constituția României și cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 21 și art. 53 din Constituția României. Totodată, a invocat și încălcarea de către normele vizate de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 și art. 6 paragr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 21 și art. 53 din Constituția României, petentul a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția invocată având legătură cu cauza, în măsura în care, prin sintagma "cereri în materie de expropriere" nu s-ar înțelege cereri în materie de expropriere de drept, legală, iar nu de fapt.

Pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate s-a format dosarul asociat nr. x/2020

Prin încheierea din 8 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin raportare la art. 16, art. 21, art. 24, art. 124 și art. 129 din Constituția României, formulată de petentul A..

A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 21 și art. 53 din Constituția României, formulată de petentul A..

În motivare, instanța a reținut, în esență, că normele cu privire la care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, nu au legătură cu dispozițiile legale prin prisma cărora se soluționează cererea de revizuire, iar nemulțumirile părții - legate de faptul că a beneficiat numai de calea de atac a apelului în litigiul având ca obiect expropriere, prin normele legale pretins neconstituționale fiind suprimată calea de atac a recursului, excedează modalității de soluționare a căii extraordinare de atac a revizuirii, care vizează numai examinarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute expres și limitativ de lege (art. 509 alin. (1) C. proc. civ.).

Împotriva încheierii din 8 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, petentul A. a declarat recurs, cale de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 octombrie 2020.

Prin cererea de recurs, recurentul-petent a arătat că instanța de recurs, în complet de filtru, a asimilat figura de stil juridică expropriere de fapt unei ipoteze de cerere "în materie de expropriere", considerând că textul de la art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu face o distincție în acest sens.

Or, în situația în care sintagma "în materie de expropriere" ar fi declarată constituțională numai în măsura în care se referă la exproprierea de drept și nu la o expropriere de facto, ar deveni incident motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., invocat prin cererea de revizuire.

Apreciază că în mod greșit s-a respins sesizarea Curții Constituționale, câtă vreme excepția invocată prezintă o legătură evidentă cu soluționarea cauzei, de admiterea ei depinzând soluția cu privire la motivul de revizuire invocat.

Examinând încheierea recurată în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ., prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În ceea ce privește motivul de recurs subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepția invocată ar avea legătură cu soluționarea cauzei, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței - de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate - este limitată de dispozițiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

În speță, recurent-petent a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ. în fața instanței învestite cu soluționarea cererii de revizuire a deciziei nr. 1187 din 17 iunie 2020 pronunțată de instanța supremă în dosarul nr. x/2014, decizie prin care, în complet de filtru, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 256 A din 20 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Or, textele legale pretins a fi neconstituționale nu au legătură directă cu obiectul concret al cauzei deduse judecății ori cu stadiul procesual al litigiului - revizuire declarată împotriva unei decizii pronunțate în complet de filtru.

Altfel spus, excepția de neconstituționalitate invocată nu vizează calea de atac a revizuirii, astfel încât să devină admisibilă sesizarea Curții Constituționale.

Pe de altă parte, condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma soluției pronunțate și a dispozițiilor legale în temeiul cărora această soluție a fost pronunțată.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate o are în prezenta cauză, având în vedere faptul că instanța în fața căreia a fost invocată excepția a fost învestită cu soluționarea unei căi extraordinare de atac, se constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi pronunțată în cadrul revizuirii (care, astfel cum s-a arătat, vizează numai examinarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate - art. 513 alin. (3) C. proc. civ.) și soluția ce ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea excepției invocate.

Cu alte cuvinte, și dacă s-ar admite neconstituționalitatea prevederilor art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și art. 483 alin. (2) C. proc. civ., în sensul indicat de parte, acest aspect nu ar avea relevanță directă în soluționarea revizuirii, iar prefigurarea unei soluții vizând neconstituționalitatea nu creează premisele aplicării directe a acelei norme în vederea soluționării căii extraordinare de atac.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea încheierii recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 8 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 ianuarie 2021.