ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 365/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 14 septembrie 2020, în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, având ca obiect contestație în anulare împotriva deciziei nr. 823 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 C. proc. civ., susținând că, în mod greșit, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat în dosarul nr. x/2016, întrucât Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția civilă și a constatat că sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010, este neconstituțională.

Recurentul a arătat că își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României.

Prin decizia civilă nr. 522 R/2020 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 din C. proc. civ. a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de inadmisibilitate a contestației în anulare și a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 823 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata B..

Împotriva acestei decizii, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, a declarat recurs contestatorul A., la data de 23 septembrie 2020.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 ianuarie 2021 și repartizată aleatoriu completului nr. 10.

În susținerea căii de atac exercitate, recurentul-contestator A. a criticat decizia atacată, invocând că nu se justifică soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 prin raportare la art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., articol în baza căruia i s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat în dosarul nr. x/2016.

În continuare, recurentul a prezentat aspecte cu privire la situația de fapt a litigiului.

În drept, recurentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) și art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României.

Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta este nu este fondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din același articol dispune că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge, printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Ca atare, instanța este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) și (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăși asupra relevanței ori nerelevanței textului denunțat ca fiind contrar legii fundamentale în soluționarea cauzei în care s-a ridicat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanței de a putea respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condițiilor de admisibilitate, printre care și cea referitoare la existența unei legături între textul legal a cărui neconstituționalitate a fost invocată și cauza dedusă judecății.

Condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanța va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanței de control constituțional, va fi examinată respectarea, de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată, a cerințelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte reține că una dintre condițiile pentru a sesiza Curtea Constituțională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influența hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispozițiilor dintr-o lege sau ordonanță, în vigoare, contestate sub aspectul constituționalității acestora.

În speță, criticile recurentului în sensul că prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale i s-a îngrădit accesul la justiție nu sunt fondate.

Recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 C. proc. civ., în fața curții de apel, instanță învestită cu soluționarea căii extraordinare de atac a contestației în anulare formulate împotriva deciziei civile nr. 823 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarant de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 3832A/19.11.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B..

Prin decizia civilă nr. 823 din 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a reținut că, potrivit art. 483 alin. (2) teza I raportat la art. 94 lit. c) teza I din C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, sunt supuse numai apelului, motiv pentru care recursul declarat de recurentul-pârât A. a fost respins, ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurentul A., înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2020, în cadrul căreia a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 C. proc. civ.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanței de contencios constituțional cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, nefiind întrunite cerințele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, că dispozițiile invocate de către contestatorul A., ca fiind neconstituționale, nu au legătură cu cauza.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza prevederilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată și a obiectului cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile recurentului, neexistând legătură între soluția ce ar fi putut fi dată în contestația în anulare și soluția ce ar fi putut fi pronunțată de Curtea Constituțională. Aceasta întrucât contestația în anulare, reglementată de prevederile art. 503-508 din C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, de retractare, deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Or, dispozițiile art. 483 din C. proc. civ., a căror neconstituționalitate se invocă, reglementează calea de atac a recursului, care nu face obiectul învestirii instanței de judecată sesizată cu soluționarea unei contestații în anulare, iar nu cu rejudecarea recursului, etapă procesuală distinctă și subsecventă celei a soluționării contestației în anulare, condiționată de admiterea acestei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, în mod corect și legal, curtea de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru admisibilitatea cererii de sesizare, respectiv existența legăturii dintre excepția de neconstituționalitate și contestația în anulare dedusă judecății.

În consecință, Înalta Curte reține că legătura dintre excepția de neconstituționalitate invocată și soluționarea contestației în anulare ar putea fi pusă în discuție numai în situația în care soluționarea contestației în anulare ar presupune aplicarea și interpretarea de către instanță a prevederilor legale pretins neconstituționale, aspect inadmisibil în speță, așa cum s-a arătat anterior.

Cum condiția legală a existenței unei legături între pricina dedusă judecății și excepția de neconstituționalitate este una sine qua non, analiza îndeplinirii celorlalte condiții, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privitoare la sesizarea Curții Constituționale nu se mai impune.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 522R/2020 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Cu privire la cererea formulată de intimata B. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 900 RON, potrivit chitanței seria x nr. x din 17 februarie 2021, Înalta Curte, având în vedere soluția pronunțată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe contestatorul A. la plata sumei de 900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, sumă pe care o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 522R/2020 din 22 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Obligă pe contestator la plata către intimata B. a sumei de 900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 februarie 2021.