ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 150/2022

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 27 mai 2014, sub nr. x/2014, contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Finanțelor - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Finanțelor Publice Sector 2, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea anularea Titlului Executoriu nr. x și a somației nr. x/2014/4080020023689481, emise în urma pronunțării sentinței penale nr. 898 din 22 octombrie 2013, a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin decizia penală nr. 128 din 30.01.2014 a Tribunalului București, secția a II-a Penală, pronunțate în dosarul nr. x/2013, prin care contestatorul a fost obligat la plata unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 RON, precum și la plata sumei de 1.650 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Prin sentința civilă nr. 11430 din 27 octombrie 2014, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare.

Prin sentința civilă nr. 496 din 19 ianuarie 2015, Judecătoria Sectorului 2 București a respins cererea formulată de petentul A. având ca obiect completarea dispozitivului sentinței civile nr. 11430 din 27 octombrie 2014 pronunțată de aceeași instanță.

Prin decizia civilă nr. 3314/A din 24 septembrie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de către contestatorul A. împotriva sentinței civile nr. 11430 din 27 octombrie 2014 și a sentinței civile nr. 496 din 19 ianuarie 2015, ambele pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București.

Prin decizia civilă nr. 181 din 31 martie 2017, Curtea de Apel București - sectia a III-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva deciziei civile nr. 3314/A din 24 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Împotriva deciziei civile nr. 181R din 31 martie 2017 a Curții de Apel București, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 și 4 C. proc. civ.

Prin decizia civila nr. 107R din 12 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 181R din 31 martie 2017 a Curții de Apel București.

Împotriva deciziei civile nr. 107R din 12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, la data de 12 martie 2019, contestatorul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 5 și 8 C. proc. civ., cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2019.

Prin decizia civilă nr. 1929 din 05 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a declinat, în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă competența de soluționare a cererilor de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1,3 și 5 din același cod.

Prin decizia civilă nr. 163 R din 01 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 107 din 12 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca inadmisibilă.

Împotriva deciziei curții de apel nr. 163 R din 01 martie 2021, a declarat prezentul recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06 aprilie 2021.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., recurentul A. a solicitat admiterea recursului, casarea, în totalitate a deciziei recurate "desființarea de drept a tuturor actelor de executare", respectiv "întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare, în conformitate cu prevederile art. 722 C. proc. civ., dispusă de executorul judecătoresc la mai bine de 6 luni de la admiterea hotărârii de executare în baza a numeroase acte false, situație refuzată a fi constatată de instanțele anterioare, și "rejudecarea cauzei, cu cercetarea tuturor capetelor principale de cerere arătate și trimiterea la organul competent a tuturor actelor false care au dus la formarea dosarului de executare."

În continuare, recurentul a susținut că "instanțele anterioare au refuzat să constate că soluțiile pronunțate în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Sectorului 2 București sunt nelegale, din perspectiva în care au fost date exclusiv în baza a numeroase acte false, pronunțate de aceeași membri ai instanței care au judecat în diferite stadii procesuale pricina, și care au refuzat să se sesizeze din oficiu în legătură cu existența actelor false, deși s-a solicitat, și să formuleze cereri de abținere, deși li s-a învederat această obligație, soluția pronunțată fiind una dată pentru a nu contrazice soluțiile anterioare."

Recurentul arată că, deși este întrunită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, instanțele civile și penale au nesocotit autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția III-a civilă, în raport de sentința civilă nr. 5269 din 01 iulie 2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București," cu scopul de a pronunța soluții favorabile soților B.."

Contrar constatărilor instanței supreme, reținute prin decizia civilă nr. 1929 din 05 noiembrie 2019, recurentul nu a solicitat să se constate că decizia civilă nr. 2361 din 27 octombrie 2003, definitivă și irevocabilă, pronunțară de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, are autoritate de lucru judecat asupra deciziei civile nr. 107R din 12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, asupra deciziei civile nr. 181 din 31 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă sau asupra vreunei alte hotărâri ale altei instanțe, pronunțate anterior acestor date, în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2018

Instanțele de fond nu au soluționat niciuna dintre cererile formulate cu privire la suspendarea procesului până la soluționarea tuturor excepțiilor invocate, cu privire la numirea unui avocat din oficiu, de trimitere spre examinare organului competent a tuturor actelor false în urma cărora a fost demarată executarea silită, acte emise de diverse instituții, cu încălcarea legii ".

Soluția curții de apel este nelegală și din perspectiva în care "a existat interesul de a nu cunoaște existența actelor provenite de la președintele asociației, a cărui activitate este dubioasă, sabotând acțiunile asociației pentru recuperarea creanțelor, în conținutul deciziei nefiind menționat că a fost contestat și refuzul instanței de a solicita asociației actele contabile din ultimii 5 ani sau actele de proprietate ale imobilului."

Se impune citarea și celorlalte persoane menționate în acțiune, respectiv președintele C. având în vedere că acesta a întocmit acte false în cadrul Asociației de proprietari, fiind vinovat pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals în acte publice, fals în declarații, nerespectarea hotărârilor judecătorești favorabile asociației de proprietari, în frauda intereselor recurentului.

În mod nelegal, instanțele de judecată au refuzat soluționarea cererii de suspendare, deși, la dosarul cauzei, a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON. De asemenea, în mod greșit, instanțele de fond nu au analizat cererile prin care au fost invocate excepții, a fost solicitată atașarea la dosar a actelor false pentru a fi cercetate și anulate, au fost invocate excepțiile de neconstituționalitate și sesizare a Curții Constituționale sau a fost invocată necesitatea comunicării către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire Penală și Criminalistică a tuturor actelor false spre a fi cercetate și pe latură penală.

În mod greșit, instanța a reținut că aspectele penale nu pot fi soluționate de instanța învestită cu soluționarea contestației la executare în materie civilă având în vedere că dosarul de executare silită pendinte a demarat urmare a procesului penal inițiat ca o consecință a sustragerii unor hotărâri judecătorești în materie civilă favorabile recurentului și care se bucurau de autoritate de lucru judecat în raport de celelalte hotărâri judecătorești. ·

În ceea ce privește reținerea instanței potrivit căreia nu poate aprecia asupra legalității unei sentințe penale, aceasta este nelegală, având în vedere că "prin aceasta instanța refuză să se pronunțate asupra autorității de lucru judecat a două hotărâri judecătorești date în materie civilă."

Instanțele de fond au încălcat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, dar și dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În mod nelegal, instanțele anterioare au refuzat să dea curs cererilor formulate de recurent, apreciind că nu este incident în cauză niciunul dintre cazurile de suspendare obligatorie sau facultativă a judecății, în considerarea împrejurării că instanța civilă nu are competența să trimită acte civile organelor de urmărire penală, acest drept aparținând contestatorului care pe cale principală, se poate adresa acestor organe și instanțelor penale pentru soluționarea cererilor sale.

Astfel, contrar reținerilor curții de apel, instanța are obligația să se sesizeze, din oficiu, în legătură cu existența unor acte false, să dispună prezentarea actelor false de la instituțiile emitente pentru a le compara cu cele exhibate de către pârâți, precum și obligația să verifice aceste acte și să dispună anularea și trimiterea lor la parchet pentru cercetare și pe latura penală.

Cu toate că ia act de existența la dosar de acte false, care ar conduce la soluția de anulare a executării silite, instanța a apreciat, în mod nelegal, că nu are competența să sesizeze organele de urmărire penală.

Instanța a încălcat și prevederile art. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, din perspectiva în care, în mod greșit, a respins cererile de sesizare ale Curții Constituționale, ca inadmisibile.

Instanțele anterioare au apreciat, în mod greșit, că recurentul nu are deschisă calea contestației la executare, în raport de împrejurarea că prin aceasta se solicită reanalizarea soluției asupra unor excepții soluționate în alte dosare, respingând, astfel ca inadmisibilă cererea de anulare a actelor juridice, apreciind că, pe calea contestației la executare, se poate solicita doar verificarea legalității unor acte de executare, iar nu controlul asupra unor acte juridice care exced cadrului procesual.

Instanța a omis să se pronunțe asupra validității modului de transmitere a dreptului de proprietate asupra imobilului de la numitul D. către numitul B..

Cu nesocotirea prevederilor art. 255-258 din C. proc. civ., instanța a respins proba cu înscrisurile depuse de contestator ca nefiind utilă soluționării prezentei contestații la executare, și, pe cale de consecință, a respins cererea de înscriere în fals, apreciind că înscrisurile opuse de părți nu au fost încuviințate ca probă în dosar.

Instanța de judecată a nu a analizat cererea privind constatarea nulității actelor emise de Biroul Notarului Public E. care, la data de 25 mai 2005, a încheiat "procesul-verbal" prin care D., proprietarul imobilului "returna după 8 ani datoria de 20.000.000 RON" împrumutați de la B., la data de 25.08.1997. De asemenea, instanța nu a soluționat cererea de constatare a caracterului fals al actelor emise de Biroul Executorului Judecătoresc F. prin care a fost realizată contorizarea nelegală a acestuia la furnizori de servicii, cu aparate necorespunzătoare, întocmindu-se în acest fel acte false prin care a fost fraudată asociația, acte care au fost admise ca probe în dosar.

Se impunea ca instanța să constate că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită și să dispună anularea cererii de executare silită formulată de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați G..

În continuare, recurentul reiterează excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, definitivă și irevocabilă, excepția perimării cererii de executare silită, excepția tardivității cererii de executare silită, "excepția de neconstituționalitate a cercetărilor și actelor de urmărire penală dispuse în dosarul de urmărire penală nr. 1138/P/2008, a hotărârilor luate ulterior în dosarele penale nr. x/2013 de Judecătoria Sectorului 2 București și Tribunalul București, respectiv sentința penală nr. 898/2013 și decizia penală nr. 128/2014, cu încălcarea prevederilor art. 16 alin. (2), (24) și 52 din Constituția României, excepția de neconstituționalitate a art. 385

15

, alin. (1), pct. 1, lit. d), articol inexistent în C. proc. pen. anterior, excepția de neconstituționalitate a deciziei penale nr. 128 din 30.01.2014, pronunțată în temeiul art. 385

15

alin. (1), pct. 1, lit. d), excepția de neconstituționalitate a hotărârilor luate prin încălcarea prevederilor art. 16, 24 și 52 din Constituția României, prin refuzul instanței de a soluționa cererile formulate în cauză, conform prevederilor art. 5-16, art. 19-22, art. 248, art. 254-255, art. 258, art. 292-298, art. 301-308, art. 413-415, art. 416, art. 420-421, art. 442-446 C. proc. civ., excepția de neconstituționalitate a acțiunii instanței de a refuza înaintarea la Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate invocate, respectiv sesizarea Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire Penală și Criminalistică pentru cercetarea actelor exhibate.

Conchizând, recurentul a solicitat instanței de judecată admiterea cererii de contestație la executare formulate, conform înscrisurilor prezentate.

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu din perspectiva legalității căii de atac, fiind declarat împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, care nu este susceptibilă de control al conformității acesteia cu regulile de drept aplicabile. În subsidiar, în ipoteza în care completul de filtru va aprecia ca decizia care face obiectul căii de atac pendinte este susceptibilă de recurs, va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurent în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză a fost analizat în complet de filtru, și în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod, s-a dispus comunicarea acestuia către părți, pentru formularea uni punct de vedere.

Prin punctul de vedere depus la dosar, recurentul A. și-a exprimat nemulțumirea cu privire la concluziile reținute prin acest raport.

Prin rezoluția din 4 noiembrie 2021, s-a fixat termen de judecată la 26 ianuarie 2022, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul ă care recursul se va respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate de lege, în afară de acestea neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Iar art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.

În speță, se constată că prin hotărârea recurată, respectiv decizia nr. 163 R din 01 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1,3 și 5 din C. proc. civ. împotriva deciziei civile nr. 107 din 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca inadmisibilă.

Prin decizia nr. 107 din 12 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 181 R din 31 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă prin care fost a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-contestator împotriva deciziei civile nr. 3314/A din 24 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, decizie definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ.:

"Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

Reiese, deci, că hotărârea nr. 107 din 12 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, este una definitivă.

Prin urmare, cum decizia nr. 107 din 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă este una definitivă, conform celor anterior menționare, rezultă că, în aplicarea prevederilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., și decizia civilă nr. 163 R din 01 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respinsă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 107 din 12 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, este tot o decizie definitivă.

Cum hotărârea supusă revizuirii (decizia nr. 107 din 12 februarie 2019) este o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de recurs, rezultă că nici hotărârea care a soluționat cererea de revizuire (decizia nr. 163 R din 01 martie 2021), nu are prevăzută asemenea cale extraordinară de atac.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 163R din data de 01 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2022.