ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1929/2019

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, sub nr. x/2014, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtă ANAF-DGRFPB - Administrația Finanțelor Publice Sector 2, contestație la executare prin care a solicitat anularea titlului executoriu nr. x din 08.05.2014 și a somației nr. x/2014 emise de ANAF Sector 2 în baza pronunțării Sentinței penale nr. 898 din 22.10.2013 în Dosarul nr. x/2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia penală nr. 128 din 30.01.2014 a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin care contestatorul a fost obligat la plata unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 RON, precum și la 1.650 RON cheltuieli judiciare către stat; ca temei juridic a invocat dispozițiile art. 711 din C. proc. civ., art. 44, art. 47, art. 172 și art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Sentințele pronunțate de Judecătoria sector 2 Prin Sentința civilă nr. 11430 din 27.10.2014, Judecătoria sectorului 2 București, secția civilă, a respins ca neîntemeiată contestația la executare. Prin Sentința civilă nr. 496 din 19.01.2015 a Judecătoriei sectorului 2 București, s-a respins cererea formulată de către petentul A. având ca obiect completarea dispozitivului Sentinței civile nr. 11430/27.10.2014 a aceleiași instanțe.

Decizia Tribunalului București Prin Decizia civilă nr. 3314/A/24.09.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de către apelantul-contestator A., împotriva Sentinței civile nr. 11430/27.10.2014 și a Sentinței civile nr. 496/19.01.2015, pronunțate de Judecătoria sectorului 2 București.

Decizia Curții de Apel București asupra recursului Prin Decizia civilă nr. 181 din 31.03.2017, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-contestator A..

Decizia Curții de Apel București asupra contestației în anulare Împotriva Deciziei civile nr. 181R/31.03.2017 a Curții de Apel București, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2, 3 și 4 din C. proc. civ. Prin Decizia civilă nr. 107R din 12 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată contestația în anulare. II. Revizuirea formulată în cauza de față Împotriva Deciziei civile nr. 107R/12.02.2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, contestatorul, la data de 12.03.2019, A. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 5 și 8 din C. proc. civ., cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2019. II.1 Motivarea cererii de revizuire În motivarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuentul solicită să se constate că hotărârea a cărei revizuire se solicită este potrivnică și încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2361/27.10.2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță competentă pentru soluționarea cererii de revizuire trebuie să se pronunțe deopotrivă și asupra tuturor actelor false care au dus la deschiderea acestui dosar, acte a căror analizare și anulare a fost refuzată de instanțele anterioare și care au dus la executarea silită nedreaptă a revizuentului și, implicit, trebuie să conducă la întoarcerea executării silite efectuate în baza lor. Ulterior, cu depășirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri), pentru ipoteza revizuirii a cărei competență de soluționare revine Înaltei Curți de Casație și Justiție - art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. -, revizuentul a depus motive suplimentare ale căii de atac promovate, cereri care nu vor putea fi analizate, având în vedere că potrivit art. 511 alin. (4) din C. proc. civ.: "Revizuirea se motivează prin însăși cererea de declarare a căi de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancțiunea nulității." Totodată, în temeiul art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., la termenul de judecată din 16 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat revizuentului să precizeze explicit care este decizia pretins potrivnică deciziei ce se cere a fi revizuită, iar acesta a indicat Decizia civilă nr. 2361/2003 a Curții de Apel București pe care a depus-o la dosarul cauzei . La termenul din 14 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat excepția necompetenței sale materiale pentru soluționarea cererilor de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 5 din C. proc. civ., prorogându-se pronunțarea asupra acesteia până la momentul soluționării revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cerere în competența instanței supreme. II. 2. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Revizuirea formulată în cauză de față, pentru care Înalta Curte de Casați și Justiție și-a reținut propria competență de soluționare, se întemeiază pe ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în conformitate cu care: "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri." Potrivit art. 509 alin. (2) din C. proc. civ., pentru motivul de revizuire prevăzut la alin. (1) pct. 8 (între alte ipoteze) sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul. Acest caz de revizuire asigură respectarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești anterioare, astfel încât, ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional de către o instanță judecătorească să nu mai poată fi repus în dezbaterea judiciară a unei instanțe învestite ulterior cu o pricină având același obiect, părți și cauză juridică. Pe lângă aceste condiții, cazul de revizuire analizat presupune și cerința ca în al doilea litigiu să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat, iar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să o soluționeze. În cazul în care s-a invocat autoritatea de lucru judecat în litigiul ulterior și aceasta a fost analizată de instanța legal învestiră cu soluționarea cauzei, nu este posibilă valorificarea aceluiași motiv pe calea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât, în caz contrar, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în procedura ulterioară. Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare, precum în cazul apelului (cale ordinară de atac) ori al recursului (cale extraordinară de atac); în consecință, revizuirea nu presupune exercitarea unui control de legalitate și, cu atât mai puțin, de temeinicie cu privire la hotărârea ulterioară. Analizând comparativ cele două litigii, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că între acestea nu se verifică tripla identitate de părți, obiect și cauză. Potrivit celor invocate în motivarea cererii de revizuire, revizuentul pretinde că Decizia civilă nr. 107R/12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2361/2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Astfel cum reiese din partea expozitivă a prezentei decizii, prin Decizia civilă nr. 107R/12 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei civile nr. 181 din 31.03.2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva Deciziei civile nr. 3314/A/24.09.2015 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. Prin Decizia civilă nr. 2361/2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și C. împotriva Deciziei civile nr. 1275/20.06.2003 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. din str. x. Comparând cele două litigii în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești enunțate rezultă că între acestea nu se verifică tripla identitate de părți obiect și cauză. Astfel, cauza finalizată prin pronunțarea Deciziei civile nr. 2361/2003 a Curții de apel București, secția a III-a civilă, a avut ca părți pe B. și C., în calitate de reclamanți, și D., din str. x, în calitate de pârâtă; obiectul acestei pricini a constat într-o obligație de a face, reclamanții pretinzând obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să reiasă achitarea la zi a cotelor de întreținere aferente imobilului ocupat de ei, iar cauza cererii de chemare în judecată a fost reprezentată de prevederile art. 15 din O.G. nr. 85/2001. Litigiul ulterior, în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 107R din 12 februarie 2019 de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în soluționarea unei contestații în anulare, respinse ca nefondate (împotriva unei decizii de respingere ca inadmisibil a recursului), a avut ca obiect o contestație la executare prin care contestatorul A., în contradictoriu cu intimata ANAF-DGRFPB - Administrația Finanțelor Publice Sector 2, a solicitat anularea titlului executoriu nr. x din 08.05.2014 și a somației nr. x/2014 emise de ANAF Sector 2 în baza Sentinței penale nr. 898 din 22.10.2013 în Dosarul nr. x/2013 a Judecătoriei Sectorului 2 București, definitivă prin Decizia penală nr. 128 din 30.01.2014 a Tribunalului București, secția a II-a penală, prin care contestatorul a fost obligat la plata unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 RON, precum și la 1.650 RON cheltuieli judiciare către stat. Temeiul juridic invocat de către contestator în contestația la executare a fost reprezentat de dispozițiile art. 711 din C. proc. civ., art. 44, art. 47, art. 172 și art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Față de aceste elemente ale celor două cereri de chemare în judecată, rezultă că niciunul dintre acestea nu coincide, întrucât atât părțile, cât și obiectul și cauza juridică a acestora au fost diferite. Ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește cererile de revizuire formulate de revizuent împotriva aceleiași decizii, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 5 din C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) și cu observarea normei de competență stabilite prin dispozițiile art. 510 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora: "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită", Înalta Curte va proceda la declinarea competenței soluționării acestora, în favoarea Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.