ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2291/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, în dosarul nr. x/2019, pârâtul A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020. Prin încheierea din 1 octombrie 2020, Judecătoria Sectorului 5 București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, ca inadmisibilă.

Decizia Tribunalului București, secția a IV a civilă Prin decizia nr. 161 din 6 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii civile din 1 octombrie 2020 pronunțate în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Sectorului 5 București, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B..

Decizia Curții de Apel București, secția a IV a civilă Prin decizia nr. 489 din 10 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul pârât A. împotriva deciziei civile nr. 161 din 6 noiembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 489 din 10 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a declarat recurs pârâtul A.. Recurentul a susținut că mențiunea definitivă a hotărârii prin care se soluționează cererea de sesizare a Curții Constituționale aparține doar Înaltei Curți de Casație și Justiție, această instanță fiind ultima chemată să se pronunțe asupra cererii de sesizare. A invocat decizia Curții Constituționale nr. 321 din 9 mai 2017 cu privire la natura juridică a recursului formulat în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și a arătat că Tribunalul București și Curtea de Apel București nu s-au pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 7 septembrie 2022, a fost stabilită în sarcina recurentului obligația de a semna cererea de recurs sau de a depune un exemplar care să poarte semnătura sa olografă, sub sancțiunea anulării recursului, prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. Prin aceeași rezoluție a fost stabilit termen de judecată la 6 octombrie 2022, cauza fiind amânată pentru termenul din 17 noiembrie 2022, când instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității, în raport de nesemnarea cererii de recurs. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând excepția nulității cererii de recurs pentru lipsa semnăturii, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: Conform art. 148 alin. (1) C. proc. civ., "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă indicarea instanței căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea și sediul lor, numele și prenumele, domiciliul sau reședința reprezentanților lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenției, dacă este cazul, motivele cererii, precum și semnătura." Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acesteia, neputând fi dactilografiată sau înlocuită prin parafă. Prin rezoluția din 7 septembrie 2022, a fost fixat termen de judecată la 6 octombrie 2022, iar prin adresa comunicată recurentului la 14 septembrie 2022 a fost adusă la cunoștința acestuia obligația de a semna cererea de recurs sau de a depune un exemplar care să poarte semnătura sa olografă, sub sancțiunea anulării recursului, prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. Pentru a se conforma dispozițiilor instanței de judecată, recurentul avea posibilitatea de a transmite prin e-mail cererea de recurs sau de a expedia prin poștă sau curier un exemplar al cererii formulate, care să poarte semnătura sa olografă, în condițiile art. 199 C. proc. civ. sau să se prezinte în instanță în vederea aplicării semnăturii pe exemplarul aflat la dosar. Se constată că la dosar nu se regăsește un exemplar al cererii de recurs care să poarte semnătura recurentului. Pentru considerentele arătate, având în vedere că recurentul nu a complinit lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, în aplicarea dispozițiilor art. 196 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității invocate din oficiu și va anula pentru lipsa semnăturii cererea de recurs formulată de pârâtul A.. PENTRU ACESTE MOTIVE,