ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 304/2022

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 15.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (3) și (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de apelantul intimat inculpat A.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, prin Decizia nr. 297 din 26.04.2018 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial din data de 25.06.2018, au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., respectiv sintagma "(...) oricărui act de procedură în cauză", iar apelantul intimat inculpat a invocat neconstituționalitatea primei părți de propoziție, care nu constituie o teză, ci conține doar subiectul și predicatul, astfel că, în mod evident, are relevanță complementul circumstanțial de mod, mai precis modalitatea în care cursul termenului de prescripție a răspunderii penale se prescrie, sintagmă asupra căreia Curtea Constituțională a României s-a pronunțat, prin admiterea excepției de neconstituționalitate. Astfel, Curtea a constatat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia nu poate fi invocată excepția de neconstituționalitate a unei prevederi legale constatată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea de ședință din 15.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A.

Prin motivele de recurs formulate în scris, prin apărător ales, recurentul inculpat a arătat, în esență, că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. au făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a stabilit că "soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională."

Ca urmare a pronunțării deciziei sus-menționate, în practica judiciară au fost pronunțate soluții diametral opuse, rezultate din divergența de opinii cu privire la modul în care trebuie interpretată această decizie.

În acest sens, recurentul a opinat că, chiar dacă se acceptă teza conform căreia dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt în vigoare în forma evidențiată de sintagma "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe", aceasta, în lipsa cazurilor ori situațiilor în care poate interveni întreruperea prescripției răspunderii penale este vădit imprecisă, neclară, susceptibilă de interpretări, situație incompatibilă cu exigențele de calitate și claritate impuse normelor penale, și evident, cu imperativul respectării principiului securității juridice.

Excepția de neconstituționalitate invocată vizează conținutul textului de lege rămas în fondul activ al legislației ca urmare a Deciziei nr. 297/2018 pronunțată de Curtea Constituțională.

Sub aspectul legăturii cu soluționarea cauzei, recurentul a arătat că, în ipoteza admiterii excepției de neconstituționalitate, pentru fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată nu ar mai putea fi aplicabilă instituția întreruperii termenului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabil numai termenul general de prescripție a răspunderii penale, prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., respectiv 8 ani, cu privire la care ar urma să se constate că s-a împlinit cel mai târziu în 22 octombrie 2020, împrejurare ce ar impune pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerințelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepția de neconstituționalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Din cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține că aspectele criticate de inculpat, prin apărător, vizează modul de interpretare a textului legal prevăzut de art. 155 alin. (1) C. pen. după pronunțarea Deciziei nr. 297/2018 de către Curtea Constituțională, apreciind că, în sintagma legislativă a cărei neconstituționalitate a invocat-o, nu se menționează cazurile sau situațiile în care poate interveni întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Se constată așadar că, din perspectiva eventualei neconstituționalități a dispozițiilor legale din art. 155 alin. (1) C. pen., criticile vizează nu textul legal în sine, ci modul de interpretare ce ar putea fi dat acestuia de către instanțele judecătorești în cadrul procesului penal, ceea ce face ca cererea să fie inadmisibilă, întrucât contravine dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte mai constată că inculpatul A. a formulat critici și asupra considerentelor Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României, arătând că, în practica judiciară au fost pronunțate soluții diametral opuse, rezultate din divergența de opinii cu privire la modul în care trebuie interpretată această decizie și că în măsura în care se apreciază că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt în vigoare în forma evidențiată de sintagma "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe", aceasta, în lipsa cazurilor ori situațiilor în care poate interveni întreruperea prescripției răspunderii penale este vădit imprecisă, neclară, susceptibilă de interpretări, situație incompatibilă cu exigențele de calitate și claritate impuse normelor penale, și evident, cu imperativul respectării principiului securității juridice.

Sub un prim aspect, se reține că, prin Decizia nr. 297/2018 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.

Ca regulă generală, Curtea Constituțională nu creează vid legislativ prin deciziile de neconstituționalitate, explicând în cadrul considerentelor limitele și efectele deciziei respective, indiferent dacă în discuție este o decizie de neconstituționalitate efectivă ori una de interpretare.

În acest context, instanța de control judiciar constată că decizia în discuție cuprinde în considerente o analiză amplă a sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", fiind prezentate detaliat motivele pentru care aceste prevederi încalcă dispozițiile constituționale.

Astfel, se observă că autorul excepției, prin cererea de sesizare a Curții Constituționale, urmărește clarificarea acestor prevederi, așa cum au fost ele sancționate prin Decizia nr. 297/2018 pronunțată de instanța de contencios constituțional, adică stabilirea modalității de aplicare a unei dispoziții legale cu privire la care s-a constatat, în mod general obligatoriu, neconformitatea cu legea fundamentală a țării, aspect care excede obiectului controlului de constituționalitate a posteriori realizat în baza art. 30 - 31 din Legea nr. 47/1992, întrucât rolul aplicării și interpretării normelor legale revine instanțelor de judecată, conform normelor constituționale.

Punerea în acord a dispozițiilor legale neconstituționale cu norma fundamentală revine legiuitorului, în timp ce atributul interpretării dispozițiilor legale aparține instanțelor judecătorești, prin soluțiile pronunțate în cauzele deduse judecății, sau Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin hotărârile cu caracter obligatoriu pronunțate în interpretarea legii.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu vizează un text de lege în sine, ci modul de interpretare al acestuia, Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea de ședință din 15.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea de ședință din 15.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 80 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2022.

GGC - ED