ÎCCJ, Decizia nr. 47/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din data de 8 decembrie 2020 pronunțată de de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată, anterior menționate, nu trebuie să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Prin urmare, analizând condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța a constatat că, în speță, excepția a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală (dosarul nr. x/2020, ce are ca obiect contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 197/A din data de 30 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, fiind invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.), de către o parte din proces (contestatorul A.) și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (art. 155 alin. (1) din C. pen., respectiv sintagma "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe ...").

Prin motivele de contestație în anulare formulate în dosarul în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., contestatorul A. a susținut, în esență, că pentru faptele încadrate în infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale anterior pronunțării deciziei contestate. Totodată, a arătat că analiza realizată de instanța de apel referitor la legea penală mai favorabilă, inclusiv sub aspectul eventualei incidențe a prescripției răspunderii penale, este tributară lipsei analizei efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 asupra cauzei pendinte, efecte ce vizează inclusiv aplicarea principiului mitior lex.

În opinia contestatorului, omisiunea legiuitorului de a reglementa în acord cu Constituția României prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen., ulterior pronunțării deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, constituie un impediment major în a aprecia existența unei reglementări normative a întreruperii termenelor de prescripție, cu efect direct în lipsirea de aplicabilitate a normei care reglementează prescripția specială.

În speță instanța a reținut că, deși contestatorul susține că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (5), art. 20, art. 21 și art. 126 alin. (1) din Constituția României, se constată că, în realitate, acesta tinde la o modificare a dispozițiilor legale criticate în raport de cele statuate deja prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018. Or, o asemenea solicitare nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", competența de a modifica sau completa actele normative revenind în exclusivitate legiuitorului.

II. Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 8 decembrie 2020 pronunțată de de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020, în termenul legal, contestatorul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Penal 1 - 2021, sub nr. x/2020, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 1 martie 2021.

Prin rezoluția din data de 4 ianuarie 2021, în baza art. 353 alin. (10) din C. proc. pen., în vederea soluționării cu celeritate a cauzei, s-a dispus preschimbarea termenului de judecată în data de 1 februarie 2021.

Concluziile apărătorului recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 1 februarie 2021 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III. Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursul formulat de contestatorul A. este nefondat.

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate";

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul judecării contestației în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 197/A din data de 30 iulie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2019, fiind invocat cazul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., text legal în vigoare respectiv sintagma "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe ...".

În motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, contestatorul A. a susținut că decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 prin care s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Întrucât legiuitorul, care este singurul obligat să stabilească condiții și criterii clare și precise referitoare la întreruperea cursului prescripției penale, nu a intervenit în termenul prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituție, s-a apreciat că prima parte a textului art. 155 alin. (1) din C. pen., respectiv sintagma "cursul prescripției se întrerupe prin", este în acest moment o reglementare imprevizibilă, întrucât nu sunt stabilite cazurile și situațiile în care poate interveni întreruperea prescripției răspunderii penale, situație de natură a conferi normei de drept penal amintite, astfel cum aceasta este reglementată în prezent, un caracter neconstituțional în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 20, art. 21 și art. 126 alin. (1) din Constituția României.

Totodată, s-a menționat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., prin lipsa totală de previzibilitate din motivele sus-menționate, încalcă și dispozițiile art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil și într-un termen rezonabil.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor învederate de contestator, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond că obiecțiunile formulate de inculpat cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., chiar dacă la o examinare formală par că au legătură cu cauza, în concret, se constată că prin decizia împotriva căreia a fost exercitată calea extrarodinară de atac s-a reținut că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969 - "În ce privește legea penală mai favorabilă, aceasta este C. pen. din 1969, având în vedere, pe de o parte, condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală identice din cele două legi penale succesive, inclusiv sub aspectul eventualei incidențe a prescripției răspunderii penale, termenele maxime ale acesteia, prin luarea în considerare a întreruperii cursului prescripției, fiind de 10 ani de la data săvârșirii infracțiunii, iar pe de altă parte limitele de pedeapsă mai reduse prevăzute în C. pen. anterior (6 luni la 5 ani închisoare, față de 1 la 5 ani închisoare), precum și modalitățile neprivative de libertate de executare a pedepsei rezultante, mai favorabile atât în privința obligațiilor pe care acestea le presupun, cât și efectele lor."

Drept urmare, prevederile criticate din perspectiva neconformității cu legea fundamentală (art. 155 alin. (1) din C. pen.), în mod evident, nu pot avea o înrâurire asupra soluționării contestației în anulare, având în vedere că prin decizia împotriva căreia s-a formulat contestația în anulare s-a reținut că legea penală mai favorabilă este reprezentată de C. pen. din 1969, iar dispozițiile a căror neconstituționalitate se critică sunt cuprinse în actualul C. pen.

Așadar, în condițiile în care, în cauză, nu s-a justificat un interes, soluționarea excepției de neconstituționalitate nefiind de natură să producă un efect concret asupra situației juridice a contestatorului, neputându-se constata existența unui interes în analiza relevanței excepției invocate în cauza de față, Înalta Curte constată că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției invocate.

Mai mult, instanța de control judiciar constată că în cauză nu este îndeplinită nici cerința prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Această prevedere legală este o expresie a caracterului erga omnes al deciziilor de constatare a neconstituționalității ce previne, totodată, posibilitatea ca instanța constituțională să fie sesizată în mod repetitiv cu aceeași excepție de neconstituționalitate și eventual să o și admită. Astfel, efectele unei decizii prin care Curtea Constituțională declară neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt expres prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituția României, respectiv ele sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial și au putere numai pentru viitor.

În plus, forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014).

Analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., prin Decizia nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională nu a constatat numai neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., ci a oferit o interpretare lipsită de echivoc a sintagmei respective prin trimiterea la reglementarea din cuprinsul art. 123 al C. pen. de la 1969 care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat, statuând astfel că numai în această interpretare legea devine previzibilă.

Or, în acest context argumentativ neechivoc, a solicita instanței supreme clarificări suplimentare cu privire la aceste aspecte echivalează cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicție a Curții Constituționale în domeniul controlului de neconstituționalitate

Prin urmare, în raport de argumentația ce precede, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 8 decembrie 2020 pronunțată de de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 8 decembrie 2020 pronunțată de de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01 februarie 2021.