ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 183/2020

Asupra cauzei penale de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 926/A din 27 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, între altele, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de apelanta inculpată A., prin apărător ales, reținându-se că dispozițiile criticate au fost deja supuse controlului de constituționalitate, prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale constatându-se că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională, în considerente fiind analizată modalitatea de interpretare a naturii actelor care pot conduce la întreruperea cursului prescripției.

Împotriva acestei dispoziții din Decizia penală nr. 926/A din 27 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, inculpată A. a declarat recurs, susținând, potrivit cererii de recurs și memoriului transmis, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată, inclusiv cea reglementată de alin. (3) a textului de lege, constând în aceea ca prevederile criticate să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional. În acest sens, a arătat că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, s-a constatat doar că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională, așa încât restul textului de lege este în vigoare și la acest moment și, ca urmare, poate forma obiectul verificării de constituționalitate pe calea unei alte excepții, motiv pentru care se impune, admiterea căii de atac, desființarea, în parte, a hotărârii atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. proc. pen. privind sintagma "cursul prescripției se întrerupe".

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, apreciază recursul declarat de inculpata A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de apelanta inculpată A., nefiind îndeplinită cerința ca textul criticat să nu fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, instanța supremă reținând în completare următoarele aspecte:

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., invocată de inculpata A., se constatată că, aceasta întrunește doar condițiile reglementate de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar nu și pe cea de la alin. (3) al acestui text de lege, atâta timp cât aspectele criticate au făcut deja obiectul analizei instanței de contencios constituțional, care, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018, a stabilit că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.

Astfel, în considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a reținut că instituția prescripției răspunderii penale se impune a fi analizată dintr-o dublă perspectivă, întrucât instituie, pe de o parte, un termen de decădere al organelor judiciare din dreptul de a trage la răspundere penală persoanele care săvârșesc infracțiuni, iar, pe de altă parte, un termen apreciat de legiuitor ca fiind suficient de mare pentru ca societatea să uite faptele de natură penală săvârșite și efectele acestora, ca urmare a diminuării treptate a impactului lor asupra relațiilor sociale (paragraful 22). Așa fiind, analiza dispozițiilor legale ce reglementează întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale trebuie făcută din aceeași dublă perspectivă, ea reprezentând (…) o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștința suspectului sau inculpatului că fapta de natură penală pe care a săvârșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii sale (parag. 23).

Se constată că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale (parag. 24).

Instanța de contencios constituțional a reținut că "prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale" (parag. 31).

A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pentru persoana în cauză, o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) C. pen. (paragraful 28).

Or, conform jurisprudenței Curții Constituționale, o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă și să instituie norme clare, previzibile și accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul, iar norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar și uniform și să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi (parag. 29).

În concluzie, Curtea Constituțională a constatat că "soluția legislativă anterioară, prevăzută de art. 123 alin. (1) C. pen..(1969), îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat" (parag. 34).

Pe de altă parte, se observă că, prin cererea formulată în fața Curții de Apel București, inculpata A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în ceea ce privește sintagma "cursul prescripției se întrerupe", apreciind că acestea contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României întrucât nu răspund condițiilor de claritate și previzibilitate impuse cu titlu imperativ de legea fundamentală de vreme ce nu reglementează expres cazurile în care poate interveni întreruperea prescripției răspunderii penale. Or, așa cum s-a arătat anterior, aceste aspecte criticate de apărare au fost avute în vedere de Curtea Constituțională la pronunțarea Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, regăsindu-se printre argumentele ce au determinat declararea ca neconstituțională a soluției legislative care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură" din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen.

În același sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care, în Decizia nr. 5 din 21 martie 2019, publicată în M. Of. nr. 381/15.05.2019, a constatat că întrebările cu care a fost sesizată nu ridică veritabile probleme de drept întrucât Curtea Constituțională a furnizat, prin considerentele Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, toate elementele necesare pentru cunoașterea efectelor ce trebuie atribuite acestei hotărâri.

În acest context, trebuie subliniat că, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat, cu valoare de principiu, că forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care aceasta se sprijină (decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995; Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256/18.04.2012; Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71/29.01.2014).

Ca urmare, în condițiile în care Curtea Constituțională a analizat deja constituționalitatea textului de lege criticat, stabilind, cu valoare obligatorie, limitele în care judecătorul trebuie să aplice dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că cererea de sesizare formulată de apelanta inculpată A. nu întrunește condiția reglementată de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, astfel încât, în mod corect, a fost respinsă de prima instanță.

Pentru considerentele arătate, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 926/A din 27 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. pen., având în vedere culpa sa procesuală, o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata A. împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 926/A din 27 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta inculpată A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2020.

GGC - NN