ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2019

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul A., privind soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bacău a reținut că autorul excepției de neconstituționalitate a susținut că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României referitoare la calitatea legilor.

Examinând excepția de neconstituționalitate invocată de inculpat în raport cu argumentele expuse de către acesta, prima instanță a constatat că este inadmisibilă, în considerarea neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 relative la neconstatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; excepția este ridicată de una dintre părți, de instanța de judecată sau de procuror și dispoziția care formează obiectul excepției nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel, prin Decizia nr. 297/2018 pronunțată de Curtea Constituțională a României (prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională), instanța de control constituțional s-a pronunțat asupra lipsei de conformitate dintre dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., invocate de autorii excepției în dosarul de față și dispozițiile constituționale relative la îndeplinirea condiției de previzibilitate a legilor (art. 1 alin. (5) din Constituție).

Împotriva acestei încheieri, în termen, inculpatul A. a declarat recurs, fără a indica motivele promovării căii de atac.

În cadrul dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.

În cuprinsul cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate, recurentul susține că nu există nicio excepție admisă având ca obiect constituționalitatea prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum se prezintă norma legală după soluția pronunțată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018, respectiv "cursul termenului de prescripție se întrerupe prin îndeplinirea", iar un astfel de text legal nu îndeplinește condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, garantate de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituția României, întrucât este imposibil de înțeles dacă se mai întrerupe cursul termenului de prescripție și prin ce anume se întrerupe, în cazul unui răspuns afirmativ.

Examinând recursul declarat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând condițiile enumerate anterior, se constată că excepția a fost invocată de către o parte din proces, respectiv inculpatul A., într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Bacău, în cursul judecării apelurilor declarate împotriva sentinței prin care Judecătoria Bacău a soluționat fondul acțiunii penale, iar aceasta vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., potrivit cărora "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

În acest punct de analiză, referitor la cerința ca textele criticate să nu fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că aceasta nu este realizată, având în vedere Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 518 din 25 iunie 2018), prin care s-a stabilit că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Astfel, prin decizia menționată, instanța de control constituțional s-a pronunțat asupra lipsei de conformitate dintre dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., criticate și în prezenta cauză de către inculpatul A., și dispozițiile constituționale relative la îndeplinirea condiției de previzibilitate a legilor (art. 1 alin. (5) din Constituție), reținând în considerente (paragrafele 30 și 31) că, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluție legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite, fiind lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale.

Totodată, prin considerentele aceleași decizii (paragraful 34), Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.

Prin urmare, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că în speță nu este îndeplinită o cerință esențială, dintre cele necesar a fi îndeplinite cumulativ conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, context în care apreciază nu se mai impune analizarea condiției ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, amintind numai că, în cadrul examenului de admisibilitate, este necesar ca instanța să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, nefiind suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva încheierii din 25 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva Încheierii din 25 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 313 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 octombrie 2019.

GGC - LM