ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 806/2021

Asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 15 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile prev. de art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată prin Legea nr. 270/2010 și a Legii nr. 270/2010, art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată prin Legea nr. 25/2017, Legea nr. 255/2004 de modificare și completare a Legii nr. 51/1995 și Legea nr. 51/1995, formulată de contestatorul A..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune în aceste sens, Curtea de Apel Bacău a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția legăturii cu cauza. Astfel, obiectul cauzei îl constituie contestația în anulare formulată de A. împotriva dec. penale nr. 166 din 17.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în dosarul x/2017, iar cauza se află în faza admisibilității în principiu a contestației în anulare conform art. 431 C. proc. pen.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a interpretat sintagma "excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei" prin existența unei posibilități reale și efective ca soluționarea excepției prin eventuala sa admitere să conducă la dezlegarea cauzei într-o manieră care să producă efecte juridice. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate nu reprezintă o sesizare abstractă de analiză a neconstituționalității unui text dintr-un act normativ, o actio popularis, similară sesizării cu controlul de neconstituționalitate ce precede promulgării unui act normativ, ci reprezintă un veritabil mijloc procesual, o apărare în sens larg într-un proces, penal sau civil, ce trebuie să aibă o înrâurire asupra dezlegării fondului cauzei.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Curtea a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Articolele de legislație invocate de contestator pentru a fi supuse controlului de constituționalitate, chiar dacă ar fi eventual declarate neconstituționale de instanța de contencios constituțional, nu ar avea nicio înrâurire asupra soluționării admisibilității în principiu a contestației în anulare, prin simplul efect al admiterii excepțiilor.

Astfel, art. 60 pct. 6 din Legea nr. 51/1995, în forma anterioară de la momentul săvârșirii pretinsei infracțiuni, prevedea următoarele:

Folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activității desfășurate de aceasta, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

La rândul său, Legea nr. 270/2010 are denumirea marginală de privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar art. I pct. 8 din acest normativ statuează că art. 161 din Legea nr. 51/1995 se abrogă.

Judecata contestației în anulare, indiferent de motivul invocat, presupune o primă etapă, admisibilitatea în principiu, care nu vizează însăși soluționarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea, dacă sunt întrunite condițiile de exercitare a acesteia.

În acest context, s-a constat că niciunul dintre textele legale solicitate de contestator a fi supuse controlului de constituționalitate nu au legătură cu prezenta cauză în sensul conferit acestei noțiuni de jurisprudența Curții Constituționale, în condițiile în care, în faza admisibilității în principiu a contestației în anulare, instanța nu poate analiza apărări de fond privind vinovăția contestatorului, ci doar verifică dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Împotriva încheierii din data de 15 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie recurentul A. a formulat recurs.

Examinând recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 15 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele următoare:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legal:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Analizând cu prioritate admisibilitatea excepției invocate prin prisma îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, în considerarea următoarelor argumente:

Din economia prevederilor legale sus invocate rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică, pe de o parte, examinarea prealabilă a exigențelor formale de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege. Această analiză se realizează de către judecătorul/instanța de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția și presupune verificarea calității de parte a autorului excepției, a aflării în vigoare a legii/ordonanței în care este inserată acea dispoziție, a legăturii dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului și, în final, a deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale.

Pe de altă parte, sesizarea Curții cu o excepție de neconstituționalitate presupune, în egală măsură, și examinarea unei cerințe implicite de admisibilitate care, deși nu este prevăzută în mod expres în conținutul art. 29, se deduce din întreaga reglementare legală a organizării și funcționării Curții Constituționale. În acest sens, instanța de judecată este obligată să verifice și măsura în care excepția de neconstituționalitate tinde, în mod real, la a învesti Curtea cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției (prerogativă recunoscută Curții de prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992).

Obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, acelea de respingere ca inadmisibile a excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (mutatis mutandis, a se vedea cu titlu de exemplu deciziile nr. 35 din 20.01.2011, nr. 284 din 24.02.2011 și nr. 459 din 12.04.2011 ale Curții Constituționale).

Or, în cauza de față, se constată, sub un prim aspect, că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate anterior enunțate, deoarece normele a căror constituționalitate este criticată nu au, în substanță, legătură cu soluționarea cauzei, în sensul de a putea fi potențial aplicabile în proces.

Luarea în considerare a stadiului procesual și a împrejurărilor concrete în care a fost invocată excepția analizată se impune în prezenta cauză pentru a se stabili în ce măsură ea tinde în mod real la constatarea neconstituționalității unei prevederi legale de care depinde soluționarea cauzei, cu respectarea competențelor Curții Constituționale sau la cenzurarea unor dispoziții într-un alt cadru.

Aceasta deoarece admisibilitatea unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi examinată printr-o verificare pur formală a condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, ci reclamă în mod necesar și o analiză a scopului real în care a fost invocată, pentru a se evita astfel un eventual gir dat unui exercițiu al dreptului procesual neconcordant cu rațiunea legală a acelui drept.

Înalta Curte constată că, prin excepțiile invocate de recurent, se susține că dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 republicată prin Legea nr. 270/2010 și a Legii nr. 270/2010, art. 59 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată prin Legea nr. 25/2017, Legea nr. 255/2004 de modificare și completare a Legii nr. 51/1995 și Legea nr. 51/1995 ar contraveni prevederilor constituționale.

Dispoziții legale criticate:

Art. 60 pct. 6 din Legea nr. 51/1995, în forma anterioară de la momentul săvârșirii pretinsei infracțiuni, prevedea că Folosirea fără drept a denumirilor "Barou", "Uniunea Națională a Barourilor din România", "U.N.B.R." ori "Uniunea Avocaților din România" sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat de către orice persoană fizică sau persoană juridică, indiferent de obiectul activității desfășurate de aceasta, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

La rândul său, Legea nr. 270/2010 are denumirea marginală de privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, iar art. I pct. 8 din acest normativ statuează că art. 161 din Legea nr. 51/1995 se abrogă.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, cererea trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice în cauză. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

În jurisprudență, s-a reținut că o cerere de declarare a unui text neconstituțional bazată pe un interes trecut sau eventual, ori pe salvgardarea legii, în general, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aspectele de neconstituționalitate invocate cu privire dispozițiile legale anterior menționate nu au legătura cu soluționarea cauzei având în vedere că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se solicită a fi constatate trebuie să poată produce un efect concret asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

Or, cadrul procesual în care recurentul A. a invocat neconstituționalitatea respectivelor dispoziții legale era fixat de dispozițiile art. 431 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv faza admisibilității în principiu a contestației în anulare în care instanța verifică dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, nicidecum nu se poate trece la o analiză a apărărilor de fond privind vinovăția contestatorului.

Având în vedere dispozițiile art. 57 din Constituție, Înalta Curte apreciază că exercitarea dreptului procesual prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu s-a realizat în concordanță și în vederea atingerii scopului pentru care acest drept a fost recunoscut de lege, iar sesizarea Curții Constituționale ar fi nejustificată.

Ca urmare, având în vedere că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de recurent în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil, se constată că, în mod corect, Curtea de Apel Bacău a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că excepția invocată nu respectă cerința reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat, în mod corect, că, prin raportare la condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, invocarea textelor de lege pretins neconstituționale nu impun sesizarea instanței de contencios constituțional.

Pentru aceste motive, va fi respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 15 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 15 iunie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 octombrie 2021.

GGC - MM