ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 733/2023

Ședința publică din data de 07 noiembrie 2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.1, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., formulate în faza camerei preliminare de contestatorul inculpat A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul inculpat la plata către stat a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate pentru soluționarea cererii.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, prin memoriul scris formulat, contestatorul inculpat A. a invocat excepțiile de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., considerând că prima normă nu respectă principiile constituționale privind claritatea și previzibilitatea legii, deoarece destinatarul ei nu poate să conștientizeze care sunt elementele constitutive ale actelor prohibite, iar în cazul celei de-a doua norme criticate este neconstituțională interpretarea conform căreia sintagma "sediul parchetului din care face parte procurorul" se referă și la sediile serviciilor teritoriale ale D.N.A. și nu doar la sediul D.N.A. - Structura centrală, aflat în municipiul București.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Bacău a constatat că solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu cele două excepții de neconstituționalitate este inadmisibilă.

În acest sens, a reținut că, deși contestatorul inculpat A. are calitatea de parte în cauza nr. 4498/103/2022/a1 aflată pe rolul Curții de Apel Bacău, având ca obiect contestația împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, formulată conform art. 347 C. proc. pen., iar excepțiile de neconstituționalitate invocate de contestator se referă la dispoziții din legi aflate în vigoare, în speță nu este întrunită condiția ca acestea să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Sub acest din urmă aspect, s-a avut în vedere că dosarul se află în faza camerei preliminare, în stadiul contestației promovată conform art. 347 C. proc. pen., iar obiectul acestei proceduri îl constituie, potrivit art. 342 C. proc. pen., verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în timp ce dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 reprezintă definiția legală a infracțiunii pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și pentru care a fost trimis în judecată contestatorul inculpat.

S-a menționat, totodată, că, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a interpretat sintagma "excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei" prin existența unei posibilități reale și efective ca soluționarea excepției prin eventuala sa admitere să conducă la dezlegarea cauzei într-o manieră care să producă efecte juridice. Altfel spus, excepția de neconstituționalitate nu reprezintă o sesizare abstractă de analiză a neconstituționalității unui text dintr-un act normativ, o actio popularis, similară sesizării cu controlul de neconstituționalitate ce precedă promulgării unui act normativ, ci reprezintă un veritabil mijloc procesual, o apărare în sens larg într-un proces, penal sau civil, ce trebuie să aibă o înrâurire asupra dezlegării fondului cauzei.

Or, chiar presupunând că instanța învestită cu soluționarea contestației ar considera admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția amintită, iar instanța de contencios constituțional ar declara ca neconstituțional textul amintit, această situație tot nu ar putea conduce la admiterea contestației formulată conform art. 347 C. proc. pen., întrucât competența judecătorului de cameră preliminară, conform funcției procesuale pe care o exercită în baza art. 3 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., nu este aceea de a se pronunța asupra fondului acțiunii penale. Numai în faza de judecată ar putea, eventual, o asemenea excepție de neconstituționalitate admisă referitoare la norma de incriminare să aibă efecte propriu - zise, prin potențiala achitare conform art. 396 alin. (5) C. proc. pen. a contestatorului. Această soluție nu se poate, însă, pronunța în faza camerei preliminare, ci doar soluțiile prevăzute de art. 345 - 346 C. proc. pen.

S-a apreciat că, și în ceea ce privește invocarea neconstituționalității art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., eventuala admitere de instanța de contencios constituțional a excepției privind interpretarea noțiunii de "sediul parchetului din care face parte procurorul" nu ar avea niciun fel de efecte asupra soluției propriu - zise în contestația formulată conform art. 347 C. proc. pen.

Astfel, potrivit art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind: b) competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente. Per a contrario, eventuala constatare a necompetenței teritoriale a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău [în a cărui circumscripție teritorială se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea, conform art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen..] ar constitui doar o eventuală cauză de nulitate relativă, pentru a cărei eficiență juridică ar fi fost necesară dovedirea unei vătămări drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

S-a subliniat că, așa cum în mod judicios a motivat, în subsidiar, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Neamț, o astfel de vătămare în drepturile contestatorului inculpat nu a fost dovedită, fapt pentru care chiar eventuala declarare ca neconstituțională a interpretării noțiunii că "sediul parchetului din care face parte procurorul" s-ar referi și la sediile structurilor teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție și nu doar la muncipiul București unde se află sediul D.N.A., Structura centrală, astfel cum solicită inculpatul, tot nu ar avea efecte asupra soluționării contestației conform art. 347 C. proc. pen., cu referire la soluțiile de la art. 345 - 346 C. proc. pen.. S-a apreciat că, în esență, se dorește generarea unei necompetențe teritoriale prin invocarea excepției de neconstituționalitate, aspect fără efecte concrete în dezlegarea fazei camerei preliminare de față.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A., învederând, în esență, că în ceea ce privește ambele excepții de neconstituționalitate invocate sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepțiilor, a reiterat criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., explicându-le pe larg cu privire la fiecare text de lege în parte.

Examinând recursul formulat de recurentul A., prin raportare la criticile invocate și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, în mod corect Curtea de Apel Bacău apreciind că cererea formulată de acesta, de sesizare a Curții Constituționale cu cele două excepții de neconstituționalitate, nu îndeplinește una din condițiile prevăzute cumulativ de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă (alin. (1) și (2); să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare (alin. (1); să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale (alin. (3) și să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia (alin. (1).

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În acest sens, s-a pronunțat în mod constant și Curtea Constituțională (deciziile nr. 1.512 din 18 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011, nr. 347 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 13 iunie 2012, nr. 105 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 21 mai 2013, nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018, nr. 546 din 7 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 14 octombrie 2020), prilej cu care a reținut că "dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Așadar, această procedură face posibilă doar pronunțarea în situațiile date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți".

În virtutea acestui rol, instanța de judecată nu realizează, însă, doar o analiză formală a îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Verificând, din această perspectivă, solicitarea de sesizare a instanței de contencios constituțional formulată în fața Curții de Apel Bacău de către recurentul A., Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că cererea întrunește doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, întrucât, deși au fost invocate de o parte din dosar, în fața unei instanțe de judecată și se referă la prevederi [art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și, respectiv, art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen..] aflate în vigoare care nu au fost anterior declarate ca fiind neconstituționale, textele de lege criticate prin excepțiile de neconstituționalitate nu au legătură cu cauza în care acestea au fost invocate, având în vedere faza procesuală în care se află dosarul.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a constatat că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții care trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile menționate în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității respectivului text de lege (Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

Rezultă, așadar, că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și la înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

În acest sens, se constată că obiectul cauzei cu care a fost învestită Curtea de Apel Bacău îl reprezintă contestația declarată, în baza art. 347 C. proc. pen., de inculpatul A. împotriva încheierii pronunțate la 31 martie 2023 a Tribunalului Neamț, prin care au fost respinse cererile și excepțiile formulate de acesta și s-a dispus începerea judecății în privința sa. Prin urmare, aspectele pe care le poate analiza completul de 2 judecători de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău sunt cele la care face trimitere art. 342 C. proc. pen. (competența și legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală), dar numai dacă au fost invocate în fața judecătorului de la fond, putând fi pronunțate doar soluțiile de la art. 345 - art. 346 C. proc. pen.

În speță, inculpatul A. a invocat neconstituționalitatea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, care definește infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, susținând că textul de lege nu respectă principiile constituționale privind claritatea și previzibilitatea legii, în ceea ce privește îndeplinirea condiției "utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale", deoarece destinatarul normei nu poate să conștientizeze care sunt elementele constitutive ale actelor prohibite.

Or, având în vedere considerațiile anterioare, chiar dacă recurentul a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 78/2000, câtă vreme, în procedura de cameră preliminară, completul în fața căruia se află cauza nu este îndrituit să examineze fondul acuzației adusă acestuia, ci numai competența și legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, o eventuală declarare a neconstituționalității textului de lege care definește infracțiunea nu este aptă să influențeze soluția ce s-ar putea pronunța în respectiva procedură, aceasta fiind circumscrisă dispozițiilor art. 345 și art. 346 C. proc. pen., iar nu celor ale art. 396 C. proc. pen., care ar fi permis pronunțarea unei soluții de achitare.

În aceste condiții, în acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că textul de lege criticat pe calea excepției de neconstituționalitate invocată de recurent nu are legătură cu cauza, având în vedere că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influențeze soluția pronunțată în speță, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

Aceeași este situația și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., în cazul cărora recurentul a susținut că este neconstituțională interpretarea conform căreia sintagma "sediul parchetului din care face parte procurorul" se referă și la sediile serviciilor teritoriale ale D.N.A. și nu doar la sediul D.N.A. - Structura centrală, aflat în municipiul București. În opinia recurentului, având în vedere prevederile art. 140 alin. (1) C. proc. pen., procurorul trebuia să solicite, în cursul urmăririi penale, autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică de la judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Neamț (instanța competentă să judece cauza) sau de la judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București (instanța echivalentă în grad celei dintâi în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul), iar nu celui de la Tribunalul Bacău, așa cum s-a întâmplat în cauză.

Sub acest aspect, Înalta Curte subliniază, așa cum a reținut și Curtea de Apel Bacău, că, în conformitate cu prevederile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., nulitatea absolută intervine întotdeauna în cazul încălcării dispozițiilor privind competența materială și competența personală a instanțelor judecătorești, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Prin urmare, o eventuală necompetență teritorială a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău care a încuviințat măsurile de supraveghere dispuse în cauză [în a cărui circumscripție teritorială se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea, conform art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen..] nu atrage nulitatea absolută a actelor întocmite, putând constitui cel mult o cauză de nulitate relativă, dar numai dacă se dovedește existența vătămării drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

Această situație, însă, nu se regăsește în speță, având în vedere aspectele reținute de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Neamț cu prilejul analizării excepției invocată sub acest aspect de către inculpat, în sensul că, în cauză, nu s-a dovedit o astfel de vătămare a drepturilor acestuia.

Așadar, în mod corect completul de 2 judecători de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bacău a reținut că eventuala declarare ca neconstituțională a textului art. 140 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., conform interpretării dată de inculpat sintagmei "sediul parchetului din care face parte procurorul", nu ar avea efecte asupra soluționării cauzei cu care a fost învestită (respectiv contestația formulată în temeiul art. 347 C. proc. pen.), în care se pot pronunța, așa cum s-a arătat anterior, doar soluțiile de la art. 345 - art. 346 C. proc. pen.

De altfel, așa cum rezultă din aspectele invocate pe larg în susținerea excepției invocate, recurentul nu urmărește, în realitate, excluderea normei criticate din fondul activ al legislației, ci interpretarea acesteia în sensul dorit de apărare, aspect care, însă, nu intră în sfera de competență a Curții Constituționale care este reglementată de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 47/1992. Astfel, Curtea Constituțională a statuat, în mod constant, în jurisprudența sa că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Pentru considerentele arătate, constatând încheierea atacată ca fiind legală și temeinică, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.1, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 19 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022.1.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 noiembrie 2023.