ÎCCJ, Decizia nr. 221/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 221/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față
În baza actelor și lucrărilor dosarului se rețin următoarele:
Prin încheierea din data de 26 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.
În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte a constatat că excepția a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul secției penale a Înaltei Curți având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.
Din examinarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a rezultat că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, legiuitorul neimpunând limite referitor la cadrul procesual, ci prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei indiferent de obiectul acesteia.
Deopotrivă, s-a constatat întrunită și cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 întrucât excepția de neconstituționalitate invocată de contestator are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., text legal în vigoare.
Din examinarea cerinței care presupune o condiționare negativă, respectiv ca textul de lege care se solicită a fi supus spre examinarea instanței de contencios constituțional să nu mai fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale a României s-a constatat că instanța de contencios constituțional a verificat conformitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. cu prevederile constituționale prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018), statuând că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.
Prin urmare, s-a constatat că excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește cumulativ condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Mai mult, Înalta Curte a constatat că prin prezenta excepție nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, dorindu-se, în realitate, o precizare, o clarificare din partea Curții Constituționale în legătură cu efectele Deciziei sale nr. 297/2018.
Astfel, instanța a reținut că scopul pentru care s-a formulat excepția de neconstituționalitate este acela de a se stabili maniera în care Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale are aplicabilitate în cauza pendinte.
În raport de aceste argumente, Înalta Curte a constatat că în cauza de față aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate și, în consecință a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. invocată de contestatorul A.
II. Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 26 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, în termenul legal, contestatorul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Penal 3 - 2019 la data de 4 septembrie 2019, sub nr. x/2019, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 15 octombrie 2019.
Concluziile apărătorului recurentului și ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 15 octombrie 2019 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
III.Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursul formulat de contestatorul A. este nefondat.
Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.
Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:
- calitatea de parte în proces a autorului excepției;
- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;
- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"
- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.
În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în cadrul judecării contestației în anulare formulată de A. împotriva Deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.
Deopotrivă, se constată întrunită și cerința prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 (respectiv ca dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă să aibă legătură cu soluționarea cauzei) întrucât excepția de neconstituționalitate invocată de contestator are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., text legal în vigoare.
Astfel, se constată că în susținerea contestației în anulare au fost invocate dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., fiind criticată soluția condamnării din perspectiva faptului că în cauză existau probe cu privire la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale la momentul pronunțării deciziei în apel.
Totodată, se constată că, în motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, contestatorul a precizat că potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen., privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)" arătând că, în conformitate cu unele interpretări apărute ca urmare a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. s-ar completa cu soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) din C. pen. din 1969, care îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale întrucât reglementa întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat. A susținut că, în această modalitate, prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. contravin dispozițiilor constituționale referitoare la separația puterilor în stat, rolul Parlamentului, atribuțiile Curții Constituționale și, finalmente, principiului previzibilității legii penale, în concret prevederilor art. 61 alin. (1), art. 146 lit. d), respectiv prevederilor art. 23 alin. (12) coroborat cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție.
Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, inculpatul, a susținut, totodată că, în raport de condiția prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu a admis vreo excepție care să vizeze prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. din perspectiva criticilor aduse prin prezenta excepție.
Contrar celor susținute de recurentul contestator, instanța de control judiciar constată că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."
Această prevedere legală este o expresie a caracterului erga omnes al deciziilor de constatare a neconstituționalității ce previne, totodată, posibilitatea ca instanța constituțională să fie sesizată în mod repetitiv cu aceeași excepție de neconstituționalitate și eventual să o și admită. Astfel, efectele unei decizii prin care Curtea Constituțională declară neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt expres prevăzute de art. 147 alin. (4) din Constituția României, respectiv ele sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial și au putere numai pentru viitor.
În plus, forța obligatorie ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care acesta se sprijină (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în M. Of. nr. 256/18.04.2012, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în M. Of. nr. 71/29.01.2014).
Analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., prin Decizia nr. 297/2018 (publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.
Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională nu a constatat numai neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen., ci a oferit o interpretare lipsită de echivoc a sintagmei respective prin trimiterea la reglementarea din cuprinsul art. 123 al C. pen. de la 1969 care prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat, statuând astfel că numai în această interpretare legea devine previzibilă.
Or, în acest context argumentativ neechivoc, a solicita instanței supreme clarificări suplimentare cu privire la aceste aspecte echivalează cu o nesocotire a plenitudinii de jurisdicție a Curții Constituționale în domeniul controlului de neconstituționalitate.
Prin urmare, cum în speță se solicită instanței supreme să sesizeze Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra interpretării și aplicării unei decizii anterioare a acesteia, constatând excepția inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (3), ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 26 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., cuprinse în încheierea din data de 26 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2019.