ÎCCJ, Decizia nr. 227/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 268 din data de 21 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, printre altele, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) teza I C. proc. pen.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut că nu sunt întrunite cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 alin. (1) teza I C. proc. pen. a formulat recurs condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 10.06.2019, sub nr. x/2019.

La termenul din data de 16 octombrie 2019, recurentul a formulat cereri de sesizare a Curții Constituționale cu excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010.

Examinând cererile de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Astfel, cu privire la prima cerere vizând dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, se reține că această excepție a fost formulată de recurent, în fața instanței de judecată și vizează dispoziții legale în vigoare ce nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat faptul că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile asupra finalizării cauzei în cazul declarării neconstituționalității acestor dispoziții.

În acest sens, judecătorul este obligat să verifice măsura în care excepția de neconstituționalitate tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În cauza de față, se constată că nu sunt îndeplinite toate cerințele de admisibilitate anterior enunțate.

Astfel, se observă că prima excepție de neconstituționalitate invocată de către recurentul inculpat A. vizează dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 referitoare la condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale. Recurentul a susținut că instanța de judecată învestită să judece fondul unei cauze nu trebuie să judece dacă excepția de neconstituționalitate poate sau nu să fie trimisă instanței de contencios constituțional, întrucât acest filtru ar crea judecătorilor o stare de incompatibilitate, precizând totodată că acest text de lege contravine dispozițiilor art. 16, 21 și 24 din Constituție.

Se constată însă că norma legală sus indicată, a cărei constituționalitate este criticată, nu are legătură cu soluționarea cauzei, apreciindu-se că singura situație în care cererea de sesizare a Curții Constituționale putea fi analizată din perspectiva întrunirii condițiilor prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 o reprezintă invocarea neconstituționalității dispozițiilor ce reglementează calea de atac a recursului.

Cu privire la cea de a doua excepție invocată, respectiv excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privitoare la dreptul la apărare, recurentul a apreciat că sintagma apărare concretă și efectivă este neclară și lipsită de previzibilitate făcând ca actul de apărare să fie lipsit de substanță, dispoziția fiind contrară art. 16, 21 și 24 din Constituție.

Se reține că și în cazul acestei excepții sunt îndeplinite parțial cerințele prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că a fost formulată de recurent, în fața instanței de judecată și vizează dispoziții legale în vigoare ce nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Din examinarea argumentelor invocate de autorul excepției în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că norma legală a cărei constituționalitate este criticată, nu are legătură cu soluționarea cauzei având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată, soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate cu privire la procedura de asigurare a asistenței judiciare obligatorii din oficiu, nu poate avea o înrâurire/influență directă cu privire la soluția ce se poate pronunța în cauză.

Motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale este pur formală, nefiind justificat un interes al titularului cererii, în condițiile în care soluționarea excepției de neconstituționalitate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra situației juridice a recurentului.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională. Urmărindu-se un rezultat ce nu concordă cu scopul reglementării excepției de neconstituționalitate, se face doar o trimitere generică la dispozițiile constituționale, respectiv art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituție.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, se vor respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010.

Examinând încheierea atacată prin criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019 constată că recursul este nefondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei; să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte reamintește că, procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

Dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată art. 426 alin. (1) teza I C. proc. pen. prevăd: Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare (...)

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege.

Recurentul a susținut că dispozițiile art. 426 alin. (1) teza I C. proc. pen. sunt neconstituționale întrucât sintagma împotriva hotărârilor penale definitive este interpretată eronat de instanțe în sensul că se poate formula contestație în anulare doar împotriva hotărârilor prin care se soluționează fondul cauzei, corect fiind ca împotriva oricărei hotărâri să se poată formula contestație în anulare.

Analizând termenii în care excepția a fost formulată, Înalta Curte constată că scopul urmărit de persoana solicitată prin finalitatea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate. Argumentele recurentului nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate ci sunt aspecte de țin de interpretarea și aplicarea legii.

Astfel, în acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, reține că, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (Deciziile CCR nr. 35/20.01.2011, nr. 284/24.02.2011, nr. 187/06.03.2012, nr. 785 din 17 noiembrie 2015, nr. 145 din 17 martie 2016, nr. 698 din 29 noiembrie 2016, nr. 91 din 28 februarie 2018).

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, ridicarea unei excepții de neconstituționalitate în exercitarea dreptului la apărare se circumscrie coordonatelor prev. de art. 10 alin. (6) C. proc. pen. potrivit căruia "dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credință, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege". Or, invocarea unei astfel de excepții cu depășirea scopului pentru care a fost instituită prin lege constituie un abuz de drept ce se sancționează cu respingerea ca inadmisibilă a acesteia.

Față de cele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, Penal 2 2019, în majoritate, va respinge ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 268 din data de 21 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.

II. Respinge ca nefondat recursul declarat de A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Deciziei penale nr. 268 din data de 21 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.

Procesat de GGC - NN