ÎCCJ, Decizia nr. 102/2019

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 101 din data de 20 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) și art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. formulată de contestatorul A., respingând, ca inadmisibilă și contestația formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 525/A din data de 19 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2018.

Cu privire la cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional a reținut că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul legal antemenționat, Înalta Curte a constatat că primele trei condiții sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de către condamnatul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți, are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) și art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., în vigoare, iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normelor ce fac obiectul excepției cu soluționarea cauzei, s-a reținut că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.

De asemenea, a constatat că dispozițiile legale a căror constituționalitate se contestă nu au legătură cu soluția ce poate fi pronunțată în cauză, de vreme ce legea nu permite formularea unei contestații în prezenta cauză. Or, inadmisibilitatea căii de atac formulată de condamnatul A. a condus, de plano, în opinia instanței, la inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, sesizarea instanței de contencios constituțional neputând avea un efect real asupra soluției din prezenta cauză.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) și art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul deciziei penale nr. 101 din data de 20 februarie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, în termen legal a declarat recurs contestatorul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 18 martie 2019, sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 15 aprilie 2019.

La termenul din data de 15 aprilie 2019, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constatând că nu mai sunt alte cereri sau excepții de invocat, a acordat cuvântul la dezbateri în recurs. Susținerile făcute cu ocazia dezbaterilor au fost în detaliu consemnate în partea introductivă din prezenta decizie.

Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în majoritate, constată că recursul declarat de contestatorul A. este nefondat.

Sub un prim aspect, se constată că susținerile referitoare la incidența nulității absolute a Deciziei nr. 101 din data de 20 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, grefate pe nulitatea Deciziei de declinare nr. 525/A din data de 19 noiembrie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală, excedează obiectului prezentei căi de atac și nu pot fi analizate în acest cadru. Recursul exercitat în cauză are natura unei căi de atac speciale, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 47/1992 și al cărui obiect este limitat la cenzurarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu o excepție de neconstituționalitate. Criticile recurentului contestator tind la desființarea integrală a Deciziei penale nr. 101/2018 care are însă, caracter definitiv și sub aspectul soluției dată contestației, nu poate fi cenzurată de o instanță superioară.

În ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural invocat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării temeiniciei acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În ceea ce îl privește pe recurentul contestator A., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători reține că prima instanță a constatat, în mod corect, că sunt îndeplinite primele trei condiții prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, respectiv excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a contestației, de către o persoană având calitatea de contestator, vizează o dispoziție dintr-o lege aflată în vigoare care nu a fost declarată neconstituțională.

Referitor la condiția de admisibilitate privind legătura dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se invocă cu soluționarea cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că aceasta trebuie să vizeze incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și cu efectul pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

În ceea ce privește cerința reglementată de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, din examinarea argumentelor invocate de recurentul contestator în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) și art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. nu antamează aspecte de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, cu prilejul susținerii cererii, apărătorul ales al recurentului a arătat că dispozițiile art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) și art. 4251 alin. (1) C. proc. pen. sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituția României întrucât sunt lipsite de previzibilitate. Invocând neclaritatea și imprecizia normelor procesual penale, a mai arătat că se suprimă dreptul la contestație pentru cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Se observă, așadar, că aspectele invocate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale reflectă, în realitate, nemulțumirea petentului față de modul de interpretare într-o cauză dată a textelor de lege criticate, iar nu aspecte de neconstituționalitate a acestora. Or, în practica sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (Deciziile Curții Constituționale nr. 35 din 20 ianuarie 2011, nr. 284 din 24 februarie 2011, 187 din 6 martie 2012, nr. 785 din 17 noiembrie 2015, nr. 145 din 17 aprilie 2016, nr. 698 din 29 noiembrie 2016 și nr. 91 din 28 februarie 2018).

Pe de altă parte, Înalta Curte, Completul de 5 judecători apreciază că cererea recurentului tinde doar în mod formal la declanșarea unui control de neconstituționalitate. În realitate, contestatorul urmărește cenzurarea modalității în care instanța de contestație a interpretat în speță dispozițiile legale a căror pretinsă neconstituționalitate este invocată și în prezenta cale de atac. Or, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în cazuri concrete este apanajul exclusiv al instanțelor de judecată, atribut evidențiat inclusiv în jurisprudența constantă a Curții Constituționale.

Așadar, față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, în majoritate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) și art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 101 din data de 20 februarie 2019, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în suma de 78 RON rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) și art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 101 din data de 20 februarie 2019, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în suma de 78 RON rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2019.

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE

În opinie separată, apreciez că se impune admiterea recursului declarat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) și art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 101 din data de 20 februarie 2019, pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/43/2018 și a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 599 alin. (1) raportat la art. 597 alin. (7) și art. 4251 C. proc. pen., pentru următoarele considerente:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În ceea ce privește solicitarea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 599 alin. (1), art. 597 alin. (7) și art. 4521 C. proc. pen., judecătorul semnatar al opiniei separate constată că aceasta a fost invocată în fața instanței judecătorești învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a contestației, de către o persoană având calitatea de contestator și vizează o dispoziție dintr-o lege în vigoare care nu a fost declarată neconstituțională.

Cu privire la relevanța pe care soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată o are în prezenta cauză, este necesar a se sublinia, astfel cum și Curtea Constituțională a stabilit în jurisprudența sa prin numeroase decizii, că în ceea ce privește stabilirea obiectului excepției de neconstituționalitate, "trebuie să se țină cont de voința reală a părții care a ridicat excepția de neconstituționalitate, în caz contrar, Curtea ar fi ținută de un criteriu procedural strict formal, respectiv indicarea formală de către autorul excepției a textului legal criticat" (în acest sens, Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012).

Legătura dintre normele legale pretins contrare Constituției și soluția ce ar putea fi dată cauzei trebuie să rezulte nu din simpla invocare tangențială a acelor norme, ci implică o analiză prealabilă a două aspecte: aplicabilitatea dispozițiilor în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

Se constată că este îndeplinită și cerința referitoare la existența legăturii cu soluționarea cauzei, având în vedere interesul contestatorului condamnat cu privire la posibilitatea examinării căii de atac formulate de acesta împotriva deciziei prin care s-a respins ca nefondată contestația la executare.

Pentru toate acesta motive, consider că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Procesat de GGC - LM