ÎCCJ, Decizia nr. 245/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 116 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea condamnată A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 426 lit. d) teza I C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992, republicată nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat că, în speță, excepția a fost ridicată în fața acestei instanțe de judecată (fiind inițial învestită cu soluționarea cauzei în calea extraordinară de atac a contestației în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 81 din 22.06.2015 pronunțată de Completul de 5 judecători a Înaltei Curți în Dosarul nr. x/2014), de către o parte din proces (recurenta A.) și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (respectiv art. 428 alin. (1) din C. proc. pen.) și pe care instanța de contencios constituțional nu le-a declarat anterior neconstituționale. Însă, s-a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Astfel, s-a apreciat că referitor la condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie făcută în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

De asemenea, s-a reținut că prin Decizia nr. 784 din 5 decembrie 2017, publicată în M. Of. nr. 202/6.03.2018, Curtea Constituțională a reținut, făcând trimitere la jurisprudența sa, că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția.

Din analiza textului a cărui neconstituționalitate a fost invocată și a obiectului cauzei, s-a constatat că nu există legătură între soluționarea ce se va da în cadrul litigiului și soluția ce va fi pronunțată de Curtea Constituțională, deoarece, chiar dacă s-ar constata neconstituționalitatea dispozițiilor art. 428 alin. (1) în forma în vigoare, deci ulterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016, aceasta nu ar avea nici un efect în cauza de față în condițiile în care contestația în anulare putea fi formulată potrivit altor dispoziții (cele în vigoare anterior modificărilor aduse prin ordonanța de urgență anterior amintită) și nu în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 116 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019 a declarat recurs contestatoarea A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 18.07.2019, fiind repartizată aleatoriu la prezentul complet de judecată și având fixat prim termen de judecată la data de 30 septembrie 2019, când s-a dispus amânarea cauzei la solicitarea contestatoarei A., în vederea pregătirii apărării, acordându-se termen de judecată la data de 28 octombrie 2019.

Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta contestatoare A. a susținut, în esență, că, prin excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul ce avea ca obiect contestația în anulare a contestat chiar dispozițiile legale aplicabile și în vigoare, care determină soluția inadmisibilității în privința cauzei în care a fost ridicată excepția, drept pentru care există legătură între excepția de neconstituționalitate și soluționarea cauzei, situație în care cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă.

În opinia recurentei, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 sunt îndeplinite în această cauză, textele supuse controlului de constituționalitate având relevanță în soluționarea admisibilității în principiu a contestației în anulare formulată, făcându-se referire la Decizia nr. 704 din 29 noiembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 158/02.03.2017, pronunțată de Curtea Constituțională.

Recurenta a susținut că, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales din prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Raportat și la criticile concrete privind încălcarea normelor constituționale invocate, neconstituționalitatea dispozițiilor legale referitoare la termenul în care poate fi exercitată contestația în anulare în cazul prevăzut de art. 426 lit. d) teza I C. proc. pen., determină soluția ce poate fi pronunțată în prezenta cauză.

Ca atare, recurenta a apreciat că cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă, având în vedere că sunt îndeplinite toate cerințele imperative prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992, ce trebuie limitativ verificate de instanță.

Cum în cauză criticile formulate vizează, în concret, contradicția dispozițiilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. cu prevederile constituționale menționate, iar în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța în fața căreia se invocă excepția nu are posibilitatea de a examina constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, recurenta a opinat că singura soluție care se impune este admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată.

Analizând recursul declarat de contestatoarea A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 116 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se for arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această examinare presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanța în fața căreia a fost invocată excepția nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanței are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerințelor de admisibilitate ce trebuie evaluate și care, așa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curții în controlul de constituționalitate poate fi calificată ca inadmisibilă atunci când, exemplificativ, tinde fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând în sfera de competență exclusivă a legiuitorului (mutatis mutandis Deciziile nr. 284/24.01.2011, 176/06.03.2012, 187/06.03.2012, 378/26.06.2014 ale Curții Constituționale), fie la un control de constituționalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziții de lege (mutatis mutandis Deciziile nr. 486/11.12.2003, 85/27.01.2011, 537/15.10.2014 ale Curții Constituționale).

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Examinând excepția invocată de contestatoarea A. sub aspectul interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, în doctrină s-a reținut că "această cerință presupune îndeplinirea cumulativă a două condiții în vederea trimiterii cauzei la Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției: existența unei relații între situația juridică a părții și mijlocul procesual la care aceasta a recurs și respectiv remedierea situației juridice a părții prin soluționarea excepției de neconstituționalitate." (Curierul Judiciar nr. 9/2008, pag. 105 - Condiția interesului în cazul cererii de trimitere a cauzei la Curtea Constituțională în vederea examinării constituționalității unui text de lege într-o cauză pendinte pe rolul instanțelor de judecată).

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Astfel, critica unui text de lege ca fiind neconstituțional nu poate fi analizată formal, ci trebuie verificată condiția prealabilă a interesului născut și actual, fiind necesar a se aprecia că, în mod real, soluționarea aspectului neconstituțional al textelor conduce la respectarea dreptului părții în conformitate cu dispozițiile Constituției României.

În contextul acestor argumente de principiu, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că, în speță, susținerile contestatoarei A. nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, în realitate, aceasta este nemulțumită de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acesteia, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Pe același palier al analizării legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se constată că obiecțiunile formulate de aceasta cu privire la dispozițiile art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, aspecte de neconstituționalitate, apte să provoace un examen al conformității normelor legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, aceasta a susținut că raportat la temeiul contestației în anulare prevăzut la art. 426 lit. d) C. proc. pen., neconstituționalitatea dispozițiilor legale referitoare la termenul în care poate fi exercitată contestația în anulare, determină soluția ce poate fi pronunțată în prezenta cauză.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că, deși pare actual și legitim, demersul autoarei excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, după caz, la interpretarea dispozițiilor legale în materia termenului de declarare a contestației în anulare, cu consecința repunerii în termenul de declarare a căii extraordinare de atac promovate în cauză, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, deși contestatoarea condamnată susține că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale menționate, în realitate, aceasta tinde la o modificare sau o interpretare a dispozițiilor legale criticate care să conducă la aplicarea Deciziei Constituționale nr. 685/2018 în prezenta cauză și nu urmărește armonizarea normei de drept criticate cu dispozițiile legii fundamentale. Aceste aspecte nu intră însă sub incidența controlului de constituționalitate, întrucât interpretarea și aplicarea legii reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de judecată, iar modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

De altfel, reglementarea căilor de atac reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 și art. 126 alin. (2) din Constituția României ce fac trimitere la "condițiile legii", o opțiune de politică legislativă ce revine în competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, completul de 5 judecători apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci de reformare legislativă sau de aplicare în concret a textului de lege (Sentința penală nr. 646/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Prin urmare, Înalta Curte, constatând neîntemeiate criticile formulate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 116 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 426 lit. d) teza I din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 116 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurenta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2019.

GGC - NN