ÎCCJ, Decizia nr. 249/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 256/A din data de 13 august 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul persoană condamnată A., prin apărător ales, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Verificarea admisibilității sesizării Curții Constituționale a României nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional. Instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției.

Prima instanță a reținut că este inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu soluționarea unei excepții care constă în invocarea neconstituționalității unui text incident într-o speță prin raportare la interpretarea acestui text în raport de o altă normă care nu își are aplicabilitate în speța respectivă.

Din această perspectivă, Înalta Curte a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei. Astfel, se constată că, în speță, excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată investită cu soluționarea cauzei în apel (Înalta Curte de Casație și Justiție), de către o persoană cercetată în calitate de persoană condamnată (A.), vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare (respectiv art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004) și instanța de contencios constituțional nu a fost anterior sesizată cu cereri similare în ceea ce privește aceste dispoziții.

Însă, s-a apreciat că excepția de neconstituționalitate a art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 nu are legătură cu prezenta cauză deoarece sesizarea Curții Constituționale a României se solicită în considerarea diferenței dintre art. 166 alin. (3) și art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, acesta din urmă nefiind aplicabil în cauză. Dispozițiile art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (care permit aplicarea uneia dintre măsurile de individualizare a executării pedepsei) nu vizează dispoziții care reglementează obiectul procedurii de recunoaștere și punere în executare a hotărârilor judecătorești între state membre ale Uniunii Europene. Respectivele prevederi sunt aplicabile doar în procedura recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești în relația cu statele terțe (reglementată de Titlul V al Legii nr. 302/2004), iar nu în această cauză, care are ca obiect recunoașterea și executarea hotărârii pronunțate de un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Italia, prevederile incidente fiind cele cuprinse în Titlul VI al Legii nr. 302/2004.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de apelant în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers este inadmisibil.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 cuprinsă în Decizia nr. 256/A din data de 13 august 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 declarat recurs condamnatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 11.09.2019, fiind repartizată aleatoriu la prezentul complet de judecată și având fixat prim termen de judecată la data de 28 octombrie 2019.

Motivele de recurs formulate în scris de către recurentul condamnat A. au fost susținute oral de către apărătorul ales al acestuia, cu prilejul dezbaterilor în cauză, fiind pe larg, reținute în partea introductivă a prezentei, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Analizând recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 cuprinsă în Decizia nr. 256/A din data de 13 august 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se for arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Astfel, instanța supremă, Completul de 5 Judecători notează că sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" vizează incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, asupra soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

Așadar, se constată că obiectul cererii de sesizare a Curții Constituționale a României îl constituie art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, a căror neconstituționalitate este invocată de către condamnatul A.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că, deși pare actual și legitim, demersul autorului excepției la acest moment procesual, este, în fapt, unul punctual, tinzând, practic, la obținerea unei modificări legislative, după caz, la interpretarea dispozițiilor legale în materia recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, (art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004), prin analogie cu alte texte legale, (art. 143 alin. (3) din Legea nr. 302/2004), care nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, cu consecința obținerii unei schimbării a modalității de executare a sancțiunii stabilită de către autoritățile străine, fără ca această posibilitate să fie prevăzută de lege.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, deși recurentul susține că textul de lege criticat contravine prevederilor constituționale menționate, în realitate, acesta tinde la o modificare sau o interpretare a dispozițiilor legale criticate care să conducă la modificarea sancțiunii aplicate de către autoritățile din Italia, nu urmărește armonizarea normei de drept criticate cu dispozițiile legii fundamentale. Aceste aspecte nu intră însă sub incidența controlului de constituționalitate, întrucât interpretarea și aplicarea legii reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de judecată, iar modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.

Or, textele legale criticate, respectiv sintagmele din conținutul acestora constituie reguli de procedură a căror stabilire se poate face numai prin lege, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituție.

Prin urmare, se constată că prin excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus menționate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 cuprinsă în Decizia nr. 256/A din data de 13 august 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 cuprinsă în Decizia nr. 256/A din data de 13 august 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2019.

GGC - NN