ÎCCJ, Decizia nr. 266/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 55 din data de 25 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul condamnat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată, iar din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres, respectiv:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale. Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța a realizat o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanțele judecătorești au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a constatat că, în speță, excepția a fost ridicată în fața acestei instanțe de judecată (fiind inițial învestită cu soluționarea cauzei în calea extraordinară de atac a contestației în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 157 din 7 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2012), de către o parte și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare [respectiv art. 428 alin. (1) din C. proc. pen..], și pe care instanța de contencios constituțional nu le-a declarat anterior neconstituționale.

Însă, s-a opinat că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În aplicarea art. 29 din Legea 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat, ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale și care sunt implicațiile declarării neconstituționalității acestor dispoziții asupra finalizării cauzei.

Astfel, s-a reținut că, deși autorul excepției a susținut că prevederile legale anterior menționate contravin dispozițiilor art. 21 alin. (3), art. 20, art. 23 din Constituția României și art. 7 din CEDO, în concret, criticile formulate tind la modificarea și completarea textului de lege criticat, prin înlăturarea termenului de declarare a contestației în anulare sau stabilirea unor noi criterii de determinare a momentului de la care acest termen începe să curgă.

Modificarea sau completarea legii este atributul exclusiv al legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență.

Raportat la prevederile art. 146 din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituțională verifică constituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare atunci când este ridicată o excepție de neconstituționalitate a acestora în fața unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, și față de faptul că, în speță, excepția invocată nu vizează, în realitate, o problemă de neconstituționalitate, ci de reformare legislativă, remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nefiind folosit de condamnat în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, a apreciat că un asemenea demers este inadmisibil.

În opinie separată, s-au apreciat îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

În ce privește condiția legăturii cu cauza, respectiv existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, s-a apreciat că aceasta este expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate și trebuie verificată prin analiza particularităților speței, prin evaluarea, atât a aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate. În acest sens, s-a reținut că, prin Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale (publicată în M. Of. Partea I, nr. 916/16.12.2014), s-a statuat că "legătura cu soluționarea cauzei presupune, atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului".

Fiind un incident apărut în cadrul procesului penal, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit și cu efectul pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea speței, respectiv asupra conținutului hotărârii pronunțate în cauză.

În speță, contestatorul condamnat, în cauza având ca obiect contestație în anulare, a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) din C. proc. pen., considerând că acest text creează situații discriminatorii privind posibilitatea de a exercita calea extraordinară de atac a contestației în anulare împotriva deciziilor pronunțate de un complet nelegal constituit, respectiv între persoanele care la momentul pronunțării Deciziei nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale se aflau în termenul de 30 de zile pentru promovarea contestației în anulare și persoanele pentru care acest termen s-a împlinit anterior datei de 7 noiembrie 2018.

În susținerea excepției, contestatorul condamnat a indicat și dispozițiile constituționale încălcate, apreciind că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 21 alin. (3), art. 20, art. 23 din Constituția României și art. 7 din CEDO.

Astfel, s-a apreciat că analiza condițiilor de admisibilitate impune, inclusiv, verificarea respectării declarării căii extraordinare de atac în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., situație în care, soluția de admitere în principiu a contestației în anulare este condiționată de dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată, așa încât, în mod evident, decizia Curții Constituționale poate avea efecte asupra cauzei de față.

Pe cale de consecință, s-a apreciat că dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate au legătură cu soluționarea cauzei, pot produce un efect real, concret, asupra judecării cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate și, implicit, asupra situației juridice a condamnatului, fiind îndeplinită condiția legăturii cu cauza prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

În altă ordine de idei, față de cele mai sus reținute, s-a considerat că nu se poate aprecia că, prin excepția de neconstituționalitate invocată de către contestatorul condamnat, nu au fost formulate critici propriu-zise de neconstituționalitate, ci se tinde doar la modificarea legii procesual penale, respectiv la inserarea în textul criticat a posibilității declarării contestației în anulare indiferent de data pronunțării acestora.

Incontestabil, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității dispozițiilor legale cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, modificarea sau completarea legii fiind de competența exclusivă a legiuitorului, Curtea Constituțională neavând o astfel de competență, ci exclusiv rolul de garant al supremației Constituției României.

Însă, s-a considerat că nu poate fi ignorată jurisprudența constantă a Curții Constituționale, în special după intrarea în vigoare a noului C. pen. și a noului C. proc. pen., prin care s-a statuat asupra necesității instituirii unor căi de atac neprevăzute de prevederile a căror neconstituționalitate a fost constatată, ori a necesității modificării/completării anumitor instituții de drept procesual penal, pentru a le aduce în acord cu dispozițiile constituționale, decizii care au avut drept consecință intervenția legiuitorului prin modificarea dispozițiilor legale.

Drept urmare, luând în considerare jurisprudența instanței de contencios constituțional, s-a constatat că o cerere de sesizare a Curții în controlul de constituționalitate poate fi calificată ca inadmisibilă doar atunci când tinde, în mod vădit, la învestirea Curții Constituționale cu o solicitare de modificare legislativă, nu și atunci când cererea îndeplinește condițiile de admisibilitate, iar admiterea excepției de neconstituționalitate ar putea determina, potrivit efectelor deciziilor Curții Constituționale, modificarea de către legiuitor a respectivelor dispoziții legale, pentru a le pune în acord cu legea fundamentală, în conformitate cu art. 147 alin. (1) din Constituția României.

S-a opinat că aceasta este și situația din speță, căci, în concret, criticile formulate vizează contradicția dispozițiilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen. cu anumite prevederi constituționale, iar în conformitate cu art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța în fața căreia se invocă excepția, nu are posibilitatea de a examina constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate.

În condițiile invocării serioase, și nu doar formal, a unei neconcordanțe între dispozițiile legale și prevederile constituționale, faptul că admiterea excepției de neconstituționalitate ar putea conduce la modificarea textului de lege criticat, având drept efect posibilitatea declarării contestației în anulare și cu depășirea termenului de 30 de zile, nu poate constitui un temei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Pe cale de consecință, în opinie separată, s-a apreciat că se impunea admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) din C. proc. pen.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 55 din data de 25 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2018, a formulat recurs condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 07 octombrie 2019, având fixat prim termen de judecată la data de 12 noiembrie 2019.

Examinând recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 55 din data de 25 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor reține în continuare.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Astfel, instanța supremă, Completul de 5 Judecători notează că sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" vizează incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, asupra soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

În acest sens, Curtea Constituțională a reținut prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 549 din 3 august 2011 că "legătură cu soluționarea cauzei au toate dispozițiile legale de drept substanțial și de drept procedural care vizează drepturile subiective deduse judecății și fac posibilă desfășurarea și finalizarea procedurii judiciare" și că "instituirea acestei proceduri de control al constituționalității legii aplicabile în cauza dedusă judecății instanței de fond, ca modalitate de acces la justiție, implică în mod necesar asigurarea posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală".

Din examinarea argumentelor invocate de contestator în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază că obiecțiunile formulate cu privire la dispozițiile art. 428 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) din C. proc. pen. nu reprezintă, în realitate, critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României.

Astfel, în raport, cu particularitățile cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că susținerile contestatorului nu au o legătură indisolubilă cu soluționarea cauzei, în realitate, acesta este nemulțumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, față de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Așadar, scopul urmărit de contestator prin invocarea excepției nu este cel al realizării unui efectiv control de constituționalitate, ci practic, se solicită interpretarea normei, aspect care este de competența exclusivă a instanței de judecată.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale.

Prin urmare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constatând neîntemeiate criticile formulate, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 55 din data de 25 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 428 alin. (1) raportat la art. 426 lit. d) din C. proc. pen., cuprinsă în Decizia penală nr. 55 din data de 25 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - OB