ÎCCJ, Decizia nr. 11/2019

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 08 septembrie 2017, a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, sub nr. x/2017 plângerea formulată de numitul A. sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni în legătură cu serviciul, pretins comise de magistrați - procurori și judecători, printre care și procurorul B., în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a lucrătorilor de poliție, în contextul instrumentării și soluționării Dosarului penal nr. x/1999 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Prin Ordonanța nr. x/P/2017 din 16 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și art. 16 lit. f) C. proc. pen., art. 46 C. proc. pen. în referire la art. 63 alin. (1) C. proc. pen., precum și în baza art. 58 alin. (2) C. proc. pen. în referire la art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 C. pen., de către procuror B., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., ambele cu aplicarea art. 5 C. pen. de către numiții C., D., E. și F., foști lucrători ai secției 1 Poliție București, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals în declarații, uz de fals și favorizarea făptuitorului, prevăzute de art. 297 alin. (1), art. 326, art. 323 și art. 269 C. pen. de către magistrații procurori G. și H. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și judecător I. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București și declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei soluții, în termen legal, petentul A. a formulat plângere care, în temeiul art. 339 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Ordonanța nr. x/II/2/2018 din 23 ianuarie 2018 a procurorului șef al secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva Ordonanței nr. x/P/2017 din 16 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, petentul A. a formulat plângere, în temeiul art. 340 C. proc. pen., la Curtea de Apel București, care, prin Încheierea F/CP din 11 aprilie 2018 a dispus, în temeiul art. 50 alin. (1) raportat la art. 340 alin. (1) C. proc. pen. coroborat cu art. 40 alin. (1) C. proc. pen. și art. 48 alin. (2) C. proc. pen., declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că, în prezent, intimata B. este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

La Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost înregistrată sub numărul x/2/2018, fiind repartizată spre soluționare judecătorului de cameră preliminară, potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (2) C. proc. pen.

La termenul din data de 13 septembrie 2018, petentul a invocat excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (5) C. proc. pen. și art. 341 alin. (8) C. proc. pen., formulate și în scris la data de 21 iunie 2018.

A susținut, pe de o parte, că dispozițiile art. 315 alin. (5) C. proc. pen. sunt neconstituționale în raport de art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 din Constituție și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale întrucât lasă inițiativa soluționării plângerilor, în faza urmăririi penale, la latitudinea organului de cercetare penală, iar, pe de altă parte, că prevederile art. 341 alin. (8) C. proc. pen. contravin art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 24, art. 125 alin. (3), art. 131 alin. (1) și (2), art. 132 din Constituție, art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție.

Prin încheierea din data de 13 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca nefondată, excepția tardivității formulării plângerii de către petentul A., invocată de reprezentantul Ministerului Public.

De asemenea, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A., cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (5) și art. 341 alin. (8) C. proc. pen.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A., Judecătorul de cameră preliminară a constatat că aceasta este inadmisibilă, reținând în esență, că prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

A mai reținut că analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal, iar din această perspectivă, a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepțiilor invocate cu soluționarea cauzei.

Astfel, instanța a observat că petentul A. a invocat, în fața instanței judecătorești învestită cu soluționarea unei plângeri formulate în temeiul art. 340 alin. (1) C. proc. pen., excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (5) C. proc. pen. și art. 341 alin. (8) C. proc. pen., texte de lege aflate în vigoare, asupra cărora instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat anterior prin declararea ca neconstituționale.

În ceea ce privește examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță, cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (5) C. proc. pen. are ca obiect soluționarea plângerii formulate de petentul A. împotriva Ordonanței nr. x/P/2017 din 16 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, act procesual prin care s-a dispus clasarea privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 C. pen. (1969) și art. 264 C. pen. (1969) de către magistratul B., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fapte pentru care urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, potrivit dispozițiilor art. 56 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., iar nu de organul de cercetare penală pentru a fi, eventual, aplicabile prevederile a căror neconstituționalitate a fost invocată, astfel încât o eventuală apreciere a instanței de contencios constituțional cu privire la norma contestată nu este de natură a influența soluționarea prezentei cauze.

Totodată, s-a mai reținut că examenul legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate ridicate de petent se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât și prin prisma interesului specific al autorului acesteia și influența pe care dispozițiile legale o au în concret.

Împotriva încheierii din data de 13 septembrie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 a formulat recurs petentul A., cauza fiind înregistrată la completul de 5 judecători la data de 23 octombrie 2018, în motivarea recursului susținând că, în ceea ce privește cele două excepții ridicate, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, acestea vizând prevederi legale incluse într-o lege, care sunt aplicabile, în continuare, ca norme de drept procesuale incidente în speță la data începerii urmăririi penale, prevederile criticate nu au fost declarate de Curtea Constituțională ca fiind contrare prevederilor Constituției, iar față de obiectul cauzei, normele criticate au legătură nemijlocită cu soluționarea cauzei, pentru că vizează tocmai procedura potrivit căreia se soluționează cauza pendinte.

Analizând recursul declarat, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că acesta este nefondat, încheierea din data de 13 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 fiind legală și temeinică, pentru următoarele motive:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și 3 din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legal:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și 3, instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 315 alin. (5) și art. 341 alin. (8) C. proc. pen. care, în opinia recurentului, încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al părților.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor din legi sau ordonanțe nu este adecvată atâta timp cât apelanta s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

Din examinarea argumentelor invocate de recurent, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile art. 315 alin. (5) și art. 341 alin. (8) C. proc. pen., chiar dacă în mod aparent au legătură cu cauza, vizând dispoziții penale care, în opina autorului, ar determina o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție, în realitate nu au legătură cu cauza.

Astfel, dispozițiile art. 315 C. proc. pen. reglementează soluția de clasare care poate fi dispusă în faza de urmărire penală, iar alin. (5) al acestui articol vizează situații în care urmărirea penală este efectuată de organul de cercetare penală și nu procuror ca în cazul de față.

De asemenea, dispozițiile art. 341 alin. (8) C. proc. pen., a căror neconstituționalitate a mai fost invocată, vizează situațiile în care poate fi promovată cale de atac împotriva încheierilor prin care se dispune cu privire la plângeri formulate împotriva soluțiilor de clasare.

Or, din actele dosarului reiese că excepțiile de neconstituționalitate antemenționate au fost invocate într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate de petentul A. împotriva Ordonanței nr. x/P/2017 din 16 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. astfel că, în mod just instanța de fond a apreciat că acestea nu au legătură cu cauza și nu pot influența modalitate de rezolvare a plângerii cu a cărei soluționare a fost învestită instanța.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că prima instanță a apreciat, în mod corect, ca fiind inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, prin raportare la condițiile impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1994, invocarea textelor de lege pretins neconstituționale neimpunând sesizarea instanței de contencios constituțional.

Pentru aceste motive, va fi respins, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 13 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT