ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 septembrie 2024

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 11.09.2020 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, petentul A. a solicitat cercetarea numitelor B. și C., judecătoare în cadrul Curții de Apel București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel București (B.), respectiv a cererii de recuzare formulată în respectiva cauză (C.).

Astfel, B., în calitate de judecător învestit cu soluționarea cauzei nr. x/2020, a dat dovadă de lipsă de imparțialitate și obiectivitate, urmărind să respingă acțiunea petentului, ca tardivă.

În ceea ce o privește pe intimata C., s-a arătat că a soluționat cererea de recuzare formulată de petent în cadrul aceluiași dosar, transmițând cu întârziere adresa de timbrare, urmărind, în acest sens, respingerea cererii.

Prin ordonanța nr. 1591/P/2022 din 10 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea plângerii penale formulată de persoana vătămată A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., cu privire la persoanele indicate în actul de sesizare, întrucât faptele nu există.

În acest sens, procurorul a reținut că, activitatea de judecată a unui magistrat nu poate fi apreciată în mod implicit ca fiind una abuzivă, întrucât, pe de o parte nu au fost relevate în acest sens probe certe, lipsite de echivoc, care să contureze o rea credință specifică tipicității unei infracțiuni de serviciu, iar, pe de altă parte, pentru conturarea elementelor constitutive ale unei astfel de fapte, este necesar ca subiectul activ să fi urmărit sau să fi acceptat prejudicierea petentului cu ocazia soluționării cauzei cu care a fost învestit.

Or, din cuprinsul plângerii formulate nu au rezultat date concrete care să contureze o astfel de ipoteză, fiind necesar ca, dincolo de aprecierile subiective firești izvorâte din soluțiile nefavorabile pronunțate, să rezulte fără echivoc că fapta penală a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege de către făptuitorii reclamați.

Împotriva acestei ordonanțe, în termen legal, a formulat plângere la procurorul ierarhic superior petentul A., reiterând susținerile inițiale și invocând, în esență, lipsa cercetării aspectelor consemnate în motivarea sesizării sale și, implicit, lipsa efectuării unei anchete efective.

Prin ordonanța nr. 119/II/2/2024 din 19 iunie 2024 a procurorului - șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 339 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției adoptate în dosarul nr. x/2022 (2106/321/P/2020) al aceleiași unități de parchet, aceasta fiind apreciată temeinică și legală.

În urma verificării soluției dispuse de procurorul de caz, s-a reținut că, prin plângerea formulată, petentul invocă apărări specifice etapei procesuale a judecății, nefiind indicate aspecte privind săvârșirea vreunei fapte penale.

Astfel, s-a apreciat că nemulțumirile petentului cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele recunoscute de lege, neputând obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului care a rezolvat cauza.

De asemenea, s-a arătat că, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico - juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.

Împotriva ordonanței nr. 1591/P/2022 din 10 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, menținută prin ordonanța nr. 119/II/2/2024 din 19 iunie 2024 a procurorului șef al aceleiași secții, în termen legal, a formulat plângere petentul A., reluând și dezvoltând susținerile din sesizarea inițială.

Analizând plângerea formulată de petent pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și prin prisma motivelor invocate, Judecătorul de cameră preliminară constată că aceasta este neîntemeiată, soluția procurorului fiind legală și temeinică.

Astfel, din examinarea sesizării inițiale și a plângerilor ulterioare, se constată că petentul a solicitat cercetarea numitelor B. și C., judecătoare în cadrul Curții de Apel București, întrucât, în opinia sa, acestea nu și-au exercitat corespunzător atribuțiile de serviciu în legătură cu modalitatea de soluționare a dosarului nr. x/2020 al Curții de Apel București, respectiv a cererii de recuzare formulată de petent în aceeași cauză, fără a prezenta, însă, probe în acest sens.

Pentru a se reține în sarcina intimatelor săvârșirea unei fapte de natură penală precum cea menționată de petent, trebuie să se poată dovedi că acestea au avut un comportament incorect, ilegal, cu scopul de a-și încălca intenționat atribuțiile de serviciu.

Așadar, în desfășurarea pretinsei activități neconforme legii, intimații ar fi trebuit să acționeze cu intenție directă, în vederea producerii unei vătămări a intereselor legale ale petentului, fie prin neîndeplinirea unui act care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu, fie prin îndeplinirea lor defectuoasă, scopul cercetării penale fiind de a identifica, dincolo de soluția pronunțată, acel act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu care să se înscrise în "verbum regens" prevăzut de lege și care poate avea influență asupra soluției.

Or, din analiza documentelor de la dosar, nu au rezultat indicii că intimatele B. și C. ar fi săvârșit acte cărora să le poată fi conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu, așa cum a susținut petentul în cuprinsul plângerilor sale, acesta făcând simple afirmații și aprecieri subiective, mai degrabă apărări de fond în cauza civilă în care a avut calitatea de parte, fără a învedera date, fapte și împrejurări concrete în sprijinul acuzațiilor formulate.

De altfel, în realitate, în plângerea formulată, petentul s-a arătat nemulțumit de modul în care s-a desfășurat judecata în dosarul civil nr. x/2020 al Curții de Apel București.

Or, pe calea plângerii formulate în condițiile art. 340 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a legalității și temeiniciei soluției adoptate de o instanță judecătorească într-o altă cauză, legea procesual penală neprevâzând un asemenea control judiciar, petentul având, însă, posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege și invocării, în cadrul acestora, a tuturor excepțiilor și apărărilor pe care le consideră necesare.

Așadar, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a unei cauze trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva respectivilor magistrați.

În acest context, trebuie subliniat faptul că activitatea magistraților judecători și procurori este o activitate de interpretare pe baza unui raționament logico-juridic a faptelor, a probelor și a dispozițiilor legale aplicabile la cazul concret, în favoarea ori în defavoarea unei părți și, ca atare, actul cu caracter jurisdicțional emis astfel nu poate fi privit ca o faptă sancționabilă din punct de vedere penal.

În consecință, având în vedere că în conținutul plângerilor sale petentul nu a învederat date, fapte și împrejurări care să realizeze conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu sau al altor fapte de natură penală, iar Înalta Curte nu a identificat indicii în sensul exercitării abuzive a atribuțiilor de serviciu, se constată că în mod corect s-a dispus clasarea cauzei privind pe intimatele B. și C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii menționate, context în care, față de cele expuse anterior, Judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 1591/P/2022 (2106/321/P/2020) din 10 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 119/II/2/2024 din 19 iunie 2024 a procurorului șef al aceleiași secții.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) și (5) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, petentul va fi obligat la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 1591/P/2022 (2106/321/P/2020) din 10 mai 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 119/II/2/2024 din 19 iunie 2024 a procurorului șef al aceleiași secții.

Obligă petentul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din Camera de consiliu, astăzi, 26 septembrie 2024.