ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra plângerii formulată de petenții A. și B. împotriva ordonanței de clasare din data de 25 iunie 2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 23/282/P/2025 din 25.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție secției de urmărire penală s-a dispus în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., clasarea cauzei privind plângerea formulată de numiții A. și B. împotriva organelor de urmărire penală (organe de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul I.P.J. Buzău și procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău) care au efectuat sau supravegheat urmărirea penală, care au dispus soluții de netrimitere în judecată și au respins plângerile împotriva soluțiilor de clasare, în dosarul penal nr. x/2017 (număr vechi 3623/P/2017) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., compromiterea intereselor justiției, prev. de art. 277 alin. (1) din C. pen., întrucât faptele nu exista. Disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări față de C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului prev. de art. 269 din C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, căruia i se va trimite un exemplar al ordonanței împreună cu o copie a plângerii penale formulate în prezenta cauză.

Pentru a dispune astfel, procurorul a arătat că prin ordonanța din data de 13.03.2025 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen. și sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen.. Prin ordonanța din data de 16.04.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală. Pentru a dispune astfel, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au constat că magistratul procuror D., care a supravegheat urmărirea penală în dosarul nr. x/2017, își desfășoară în prezent activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală.

În motivarea plângerii, persoanele vătămate A. și B. au învederat că la data de 26.08.2017, în jurul orelor 20:20-20:25, în timp ce conducea autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare x, pe str. x din mun. Buzău, numitul E. a surprins și accidentat pe minorul F., fiul petenților, care, la data de 29.08.2017, a decedat.

În urma acestui eveniment, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău s-a format dosarul penal nr. x/2017 Prin procesul-verbal din data de 26.08.2017, polițiștii din cadrul I P.J. Buzău s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 din C. pen., dispunând prin ordonanță din aceeași dată începerea urmării penale in rem. Prin ordonanța din data de 25.09.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de vătămare corporală din culpă în infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.. Prin ordonanța din data de 22.02.2018 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul E. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C. pen.. Măsurile au fost dispuse de procurorul D. care a supravegheat inițial urmărirea penală în cauză.

Prin ordonanța din data de 31.03.2023, procurorul G. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus clasarea cauzei față de suspectul E. cu privire la comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C. pen., reținând incidența art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., deoarece fapta nu ar fi fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege.

Prin ordonanța nr. 53/II/2/2023 din 16.05.2023 s-a admis plângerea formulată de petenți împotriva ordonanței de clasare din data de 31.03.2023 și s-a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză, constatându-se că urmărirea penală nu este completă, lipsind probe esențiale.

Prin încheierea nr. 771 din 29.06.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Buzău, secția penală a constat legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 53/II/2/2023 din 16.05.2023 și a confirmat redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Prin ordonanța din data de 11.07.2024, procurorul H. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a dispus clasarea privind pe suspectul E., cercetat pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din C. pen., întemeindu-și soluția pe raționamentul că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. Soluția de clasare a fost comunicată persoanelor vătămate prin adresă semnată de prim- procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, G..

Prin ordonanța numărul 59/II/2/2024 din 10.09.2024, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, I., a respins plângerea formulată de petenții A. și B., împotriva ordonanței din 11.07.2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, pe care a apreciat-o ca legală și temeinică.

Prin încheierea nr. 975 din 28.11.2024, Judecătoria Buzău, secția penală a admis plângerea formulată de persoanele vătămate împotriva ordonanței din data de 11.07.2024, pe care a desființat-o și a dispus completarea urmăririi penale.

În cuprinsul sesizării formulate în prezenta cauză, persoanele vătămate A. și B. au susținut că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de favorizare a făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., compromiterea intereselor justiției, prev. de art. 277 alin. (1) din C. pen., raportat la modul în care s-a efectuat urmărirea penală în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Cu privire la lucrătorii de poliție din cadrul I.P.J. Buzău, respectiv agent șef adjunct de poliție J. și agent sef principal de poliție K., petenții au arătat că aceștia au efectuat cercetarea la fața locului în mod deficitar, au întocmit în fals procesul-verbal de cercetare la fața locului, nu au examinat de îndată autoturismul condus de E., cu care acesta transportase victima la spital, lăsându-1 la dispoziția numitului C., prieten de familie al suspectului, pe care l-au rugat să aducă autoturismul la sediul poliției din mun. Buzău, strada x.

Au susținut că în intervalul de timp calculat de aceștia de la momentul la care polițiștii au predat cheile numitului C. (în jurul orei 21:20) și până la ora 22:45, când polițiștii s-au întors de la cercetarea la fața locului de pe strada x, acolo unde avusese loc accidentul rutier, coroborat cu faptul că reprezentantul societății autorizate IIP care a efectuat controlul tehnic al autoturismului în cauză, care a concluzionat că "doar capota motor este ușor înfundată" (potrivit procesului-verbal din data de 28.08.2017), a cauzat o vulnerabilitate în administrarea probatoriului, apreciind că, cel mai probabil, au fost schimbate sau reparate unele elemente avariate ale autovehiculului, ceea ce a condus la concluzii nereale ale primei expertize efectuate în acea cauză. Totodată, au susținut că organele de cercetare penală, ignorând principiile aflării adevărului, nu au solicitat înregistrările din SNUAU 112 decât după expirarea termenului legal de păstrare, nu au identificat martorii ce se aflau la fața locului la momentul producerii accidentului (șoferul taximetrului despre care numitul E. susține că l-a ocolit), au depus cu întârziere probele biologice recoltate de la suspect la Serviciul Județean de Medicină Legală Buzău, au audiat în mod necorespunzător martorii, în acest sens exemplificând audierea minorului L..

Petenții au mai precizat în actul de sesizare că materialul de urmărire penală transmis experților la data de 07.09.2019 a fost incomplet, acesta nu conținea declarațiile martorilor M., N. și O., declarații date ulterior transmiterii materialului experților I.N.E.C. Astfel, contestând rezultatul raportului de expertiză din data de 07.09.2019, petenții au solicitat efectuarea unui supliment de expertiză, cerere admisă de magistratul procuror G.. Potrivit Raportului de expertiză nr. x din 31.08.2021 - supliment de expertiză nr. x/2020, expertul a menținut concluziile în ceea ce privește distanța parcursă de pieton în câmpul vizual al conducătorului auto, respectiv 0,5 metri, precum și viteza de rulare a autoturismului, argumentând că în situația unei viteze mai mari, impactul cu victima ar fi generat avarii vizibile la partea frontală.

La data de 14.01.2022, întrucât se mențineau contradicțiile între materialul probator și concluziile raportului de expertiză, s-a dispus de către organele de cercetare penală efectuarea unei noi expertize. Astfel, potrivit Raportului de expertiză criminalistică nr. 2 din 18.01.2023 întocmit de Institutul Național de Expertize Criminalistice București (Structura Centrală), concluziile sunt că, pe baza mijloacelor de probă relevate la cercetarea la fața locului nu se poate stabili locul accidentului și nici viteza de deplasare, respectiv viteza din momentul impactului a autoturismului, expertul concluzionând că viteza autoturismului din momentul coliziunii, stabilită pe baza distanței de proiectare a pietonului a fost de 54 km/h, în situația în care locul impactului s-a situat în locul indicat de conducătorul auto, respectiv 51 km/h dacă locul impactului a fost cel indicat de martora P. (bunica victimei), iar vitezele care ar fi permis evitarea accidentului prin frânare eficientă ar fi fost de 41-43 km/h.

Din actul de sesizare a mai rezultat că opiniile expertului parte desemnat de către persoanele vătămate susțin concluziile raportului de expertiză privind vitezele de impact anterior menționate. Acesta, așa cum arată persoanele vătămate, "și-a nuanțat opinia în sensul că suspectul ar fi putut evita impactul prin frânare în situația în care pietonul s-ar fi deplasat în ritm alert." Totodată, s-a mai arătat că experții parte au estimat că impactul ar fi avut loc pe sensul de mers al autoturismului.

Prin referatul din data de 20.05.2024, întocmit de agentul principal de poliție Q. s-a propus clasarea cauzei, iar prin ordonanțele din data de 28.05.2024, procurorul H. a admis cererea persoanelor vătămate A. și B. de suplimentare a probatoriului și a fost restituit dosarul organelor de cercetare penală ale poliției.

Astfel, la datele de 05.07.2024 și 09.07.2024 organele de poliție au procedat la audierea a doi martori (minori la data faptei), din declarația martorului audiat în data de 09.07.2024, L., rezultând că victima a fost lovită cu partea stânga - față a autoturismului, respectiv farul stâng, aceasta a "zburat" câțiva metri în aer, iar autoturismul rula cu o viteză de aproximativ 20-30 de km/h.

După efectuarea activităților dispuse organelor de poliție, la data de 11.07.2024, procurorul H., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, a dispus clasarea cauzei nr. 3623/P/2017 privind pe suspectul E.. La datele de 05.02.2017, respectiv, 13.02.2024, a fost audiat numitul E., care a declarat că la data de 26.08.2017, în timp ce se deplasa pe str. x din mun. Buzău, a observat pe partea dreaptă a străzii două mașini oprite, jumătate pe trotuar și jumătate pe stradă. Întrucât pe stradă se aflau mai multe autovehicule oprite, a redus viteza de deplasare, iar la un moment dat, a auzit un zgomot puternic în partea stânga - față a autoturismului său, crezând inițial că a lovit oglinda celuilalt autoturism. A oprit mașina după câțiva metri, a coborât, ocazie cu care a observat agitație în jurul său, iar în fața autoturismului său a văzut un copil, inconștient. Persoanele vătămate au contestat veridicitatea celor declarate de suspect, invocând aspecte declarate de bunica copilului care, de asemenea, fusese de față la momentul accidentului, precum și declarațiilor altor martori oculari.

Persoanele vătămate susțin că magistrații procurori D., G., H., I., polițiștii J., K., Q., R., S., T., prin omisiunile și inacțiunile manifestate cu ocazia efectuării cercetărilor în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au contribuit la distrugerea și ascunderea unor probe, administrarea probatoriului fiind neconformă cu realitatea.

Analizând plângerea procurorul a constatat că nu rezultă indicii privind săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală de către organele de urmărire penală care au instrumentat și soluționat dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Aspectele de nelegalitate a actelor de urmărire penală efectuate în dosarul mai sus menționat pot fi analizate pe calea plângerii împotriva actelor de urmărire penală, iar nu a plângerii penale îndreptate împotriva organelor care le-au efectuat, în lipsa oricărui indiciu sau probă care să susțină săvârșirea de către acestea a unor acte vădit contrare legii, cu rea-credință sau gravă neglijență.

C. proc. pen. a instituit în favoarea părților implicate într-o cauză penală un ansamblu de drepturi procesuale, însoțite de garanții procesuale, menit să prevină ori să înlăture eventualele încălcări ale legii în îndeplinirea actelor de urmărire penală și să asigure echitabilitatea procedurilor, prevăzând în acest sens, printre altele, dreptul părților de a asista la actele de urmărire penală, de a formula cereri și plângeri, a căror competență de soluționare revine, după caz, conform legii, procurorului care supraveghează urmărirea penală, procurorului ierarhic superior acestuia ori judecătorului de cameră preliminară.

Nemulțumirile părților implicate în proces, cu referire la modul concret de soluționare a unei cauze penale trebuie să îmbrace forma căilor de atac, în limitele cunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție, prin promovarea unei plângeri penale împotriva organelor de urmărire penală care au soluționat respectivele cauze.

Obținerea probatoriului într-o cauză ori textele de lege care sunt aplicabile sunt la aprecierea organelor de urmărire penală, ținându-se seama și de apărările tuturor părților implicate, organele de urmărire penală dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu și nu pot conduce prin ele însele la reținerea unor infracțiuni, în lipsa unor probe certe, dincolo de orice dubiu, a adoptării de către acestea a unor conduite exterioare actului de înfăptuire a justiției, dar în legătură cu atribuțiile lor de serviciu, contrare legii și cu rea-credință.

Potrivit reglementărilor interne (art. 124 și art. 129 din Constituție, ca și art. 17 din Legea nr. 303/2004) și a celor comunitare, sistemul de justiție funcționează pe baza principiului independenței, fiecare magistrat având libertatea de a soluționa cauzele ce îi sunt repartizate potrivii propriei sale conștiințe și în acord cu convingerea sa intimă, formulată pe baza probelor administrate.

Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind, de altfel, și justificarea existenței lor.

În activitatea magistraților judecători și procurori sunt inevitabile infirmarea, anularea, achitarea, clasarea, desființarea unora dintre numeroasele acte de dispoziție emise, însă aceasta nu constituie dovadă a comiterii unor infracțiuni, ci a efectuării efective a controlului de legalitate și temeinicie în căile de atac. Reținerea de infracțiuni față de organele de urmărire penală care au îndeplinit acte ori au emis decizii despre care s-a reținut ulterior că ar fi fost nelegale și/sau netemeinice este inadmisibilă într-un stat de drept.

În același sens sunt de menționat și considerațiile instanței supreme care, prin decizia nr. 3126 din 06.10.2008, a statuat că "instanțele judecătorești sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt învestite, cât și textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunțarea unor soluții de către magistrați în urma activităților specifice de cercetare și potrivit convingerilor proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu.

Pe linia aceleiași practici jurisprudențiale se impune a fi menționată și sentința penală nr. 157/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia "în ceea ce privește activitatea magistraților, atribuțiile de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, în acord cu principiile de drept substanțial și procedural, eventualele erori apărute în acest proces [...] neechivalând cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor."

Referindu-se la independența magistraților, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este suficient ca aparențele să arate o îndoială legitimă cu privire la independența magistraților pentru ca respectarea acestui principiu să fie contestat cu succes. (Causbell și Fell, Hotărârea din 28 iunie 1984, Sramek - Hotărârea din 22.10.1984, Belilos contra Elveției, Hotărâre din 29.04.1988).

Ca atare, punerea în discuție a normei de interpretare a legii, a măsurii dispuse, ar crea o îndoială legitimă cu privire la independența magistratului în adoptarea soluției.

Referitor la lucrătorii de poliție implicați în cercetările efectuate în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău (agenții de poliție J., K., Q., R., S., T.), s-a apreciat nu li poate imputa acestora că nu au efectuat, în condițiile concrete ale respectivei cauzei (conducerea victimei la spital chiar de către conducătorul auto implicat în producerea accidentului, lăsarea întunericului etc.) actele urgente menite să contribuie la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei. În plus, concluziile expertizei tehnice iau în calcul nu doar varianta suspectului, ci și varianta bunicii victimei, care, coroborate și cu declarațiile martorilor și ale suspectului, au condus la concluzia existenței unor dubii privind vinovăția suspectului și la adoptarea soluțiilor de clasare de către procurori.

Prin urmare, raportat la cele mai sus arătate, s-a apreciat că nu există probe sau indicii privind săvârșirea de către organele de urmărire penală implicate în efectuarea și supravegherea urmăririi penale, soluționarea cauzei și soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de clasare dispuse în dosarul nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău a actelor materiale circumscrise infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., compromiterea intereselor justiției, prev. de art. 277 alin. (1) din C. pen. și s-a dispus clasarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât faptele nu există.

Referitor la plângerea formulată împotriva numitului C., s-a apreciat că sunt necesare cercetări suplimentare, fapt pentru care s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, care urmează să aprecieze cu privire la reunirea acesteia la dosarul nr. x/2017.

Împotriva soluției de clasare nr. 23/282/P/2025 din 25.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, petenții A. și B. au formulat plângere, la procurorul ierarhic superior, susținând că ordonanța este netemeinică și nelegală.

Prin ordonanța nr. 103/II/2/2025 din 01.08.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a respins plângerea formulată de petenții A. și B. formulată împotriva soluției de clasare nr. 23/282/P/2025 din 25.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, iar în temeiul art. 275 alin. (2) și (5) din C. proc. pen., s-au stabilit cheltuieli judiciare în suma de 60 RON care vor fi suportate de petenți.

Pentru a dispune astfel, s-a constatat că, în cauză, procurorul a reținut în mod corect, printr-o motivare clară și cu argumente convingătoare, că, în raport cu aspectele sesizate referitoare la organele de urmărire penală, este incident cazul de clasare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

S-a reținut că elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului, au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură a întrezări necesitatea unei suplimentării a probațiunii sau a formulării unor concluzii diferite.

Potrivit art. 68 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, privind organizarea judiciară, în efectuarea și supravegherea urmăririi penale, precum și în soluțiile dispuse, procurorul este independent, în condițiile prevăzute de lege. Procurorul are libertatea de a dispune soluția în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor în mod coroborat. În concret, prin raportare la conținutul concret al faptelor sesizate, analiza efectuată în cauză a fost suficientă pentru lămurirea cauzei în toate aspectele.

Referitor la aspectele menționate în plângerea împotriva soluției, s-a reiterat că răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție numai în situațiile în care aceștia si-au exercitat funcția cu rea-credintă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Or, în practica Înaltei Curte de Casație și Justiție s-a reținut că, de principiu, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și niciun magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții, iar simpla nemulțumire a uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

În consecință, s-a constatat că soluția de clasare emisă este legală și temeinică, motiv pentru care s-a respins plângerea ca fiind neîntemeiată.

Împotriva ordonanței de ordonanței de clasare din data de 25 iunie 2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., au formulat plângere petenții B. și A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosar nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu completului de unic judecător C28 C. pen., stabilindu-se termen de soluționare a plângerii la data de 21 octombrie 2025.

În motivarea plângerii, în esență, petenții au solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanța nr. 23/282/P/2025 din 25.06.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de urmărire penala și efectuarea unei anchete și urmăriri penale efective și complete, urmând ca la acest dosar sa fie conexată și cauza nr. 3623/P/2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, după reunire, pentru că numai astfel s-ar putea soluționa just situația juridică dedusă. Și aceasta soluție este nelegală și netemeinică, deoarece, alături de ordonanța de clasare din 31.03.2023 are la baza o situație de fapt eronată si nedeplin conturată, nesusținută de probe, rezultată din interpretări subiective, în condițiile unui ansamblu probatoriu incomplet, iar cel care există are mari probleme de legalitate, într-un context al urmăririi penale în care s-au încălcat sistematic principiile legalității procesului penal, al imparțialității, al aflării adevărului, al respectării dreptului la apărare, al rolului activ al organelor de urmărire penala, al caracterului echitabil si termenului rezonabil al procesului penal.

Pentru aflarea adevărului în cauza de față nu există o anchetă efectivă care să fie îndeajuns de amplă și temeinică (cu eforturi serioase pentru stabilirea adevărului judiciar și nebazate pe concluzii nefondate). Numai administrând un probatoriu complet se poate desfășura și o evaluare a probelor care să permită constatarea existenței a unor suficiente elemente care să fundamenteze o soluție de netrimitere în judecata sau de sesizare a instanței.

Însuși procurorul recunoaște insuficienta probatoriului atunci când afirma că există dubii privind viteza la impact a autovehiculului, viteza pietonului victima și, implicit, locul de impact, câmpul vizual al conducătorului auto, dar nu a făcut nimic pentru a le înlătura refuzând efectuarea oricărui demers pentru identificarea si audierea conducătorului taxi, care putea oferi date noi, pentru refacerea reală și profesionistă a scenografiei evenimentului rutier în cadrul unei reconstituiri (pe care a solicitat-o încă din anul 2021) cu participarea și a martorilor oculari (audiați abia în anul 2024), a experților criminaliști, pentru audierea experților în scopul înlăturării contradicțiilor dacă ele se mențin în concluziile acestora în urma efectuării unui supliment sau a unei noi expertize criminalistice de trafic auto, de valorificare a rezultatelor noii reconstituiri, pentru verificarea avariilor autovehiculului, neidentificate și nefixate criminalistic.

Raționamentul juridic avut în vedere la adoptarea soluțiilor de clasare are la baza o apreciere a probelor lipsita de imparțialitate, probele nefiind evaluate in mod rezonabil si onest, prevalând criterii subiective - aprecieri, speculații si convingeri personale ale magistratului care creează suspiciunea de arbitrariu.

Analizând plângerea formulată de petenții A. și B. împotriva ordonanței de clasare din data de 25 iunie 2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport cu dispozițiile legale incidente, Judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Conform alin. (2) "dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare."

Așadar, în conformitate cu art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere soluțiile procurorului, respectiv soluția de clasare sau renunțare la urmărirea penală dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu.

În continuare, se observă că art. 341 din C. proc. pen., referitor la soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, reglementează la alin. (6) soluțiile pe care acesta le poate pronunța în cauză, astfel: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată; b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală; c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

Judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au adus la îndeplinire actele de urmărire penală, respectiv, un control al soluției adoptate. Rezultă, așadar, că, sesizat cu plângerea împotriva soluției de clasare dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor inerente urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

Judecătorul de cameră preliminară reamintește că pentru a se iniția cercetări față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanșează procesul penal.

Sesizat cu plângerea menționată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât, controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare dispusă prin ordonanța ce face obiectul verificărilor în speță este legală și temeinică.

În cauză, petenții A. și B. au formulat plângere împotriva organelor de urmărire penală, respectiv organe de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul I.P.J. Buzău și procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău care au efectuat sau supravegheat urmărirea penală, care au dispus soluții de netrimitere în judecată și au respins plângerile împotriva soluțiilor de clasare, în dosarul penal nr. x/2017 (număr vechi 3623/P/2017) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, infracțiunilor de favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 alin. (1) din C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 13

2

din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., sustragerea sau distrugerea de probe sau înscrisuri, prev. de art. 275 alin. (1) din C. pen., compromiterea intereselor justiției, prev. de art. 277 alin. (1) din C. pen.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare dispusă prin ordonanța ce face obiectul verificărilor în speță este legală și temeinică, de vreme ce, din analiza ansamblului actelor de urmărire penală, rezultă că acuzațiile expuse în plângerea petenților dau în mod fundamental, nemulțumirii subiective ale acestora față de modul de soluționare, de neadministrarea probatoriului solicitat.

Ca urmare, pornind de la situația factuală reclamată, în condițiile în care au fost audiați suspectul E., precum și martori în legătură cu aspectele sesizate, fiind administrate probe, iar organul de urmărire penală nu a considerat necesară efectuarea unor demersuri suplimentare, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, apreciază că, în cauză, nu se conturează existența unor fapte penale care să se circumscrie infracțiunilor menționate în sesizarea petenților.

Judecătorul de cameră preliminară constată că aspectele sesizate de petenți referitoare la modul de instrumentare a dosarului de urmărire penală de către organele de cercetare penală și de procurorii care au supravegheat urmărirea penală nu constituie fapte de natură penală, ci reprezintă activități în exercitarea atribuțiilor de serviciu, susceptibile a fi cenzurate în procedurile prevăzute de C. proc. pen., respectiv în faza de cameră preliminară, în cursul judecății pe fond și ulterior în căile de atac.

Întocmirea unor acte procedurale sau dispunerea unor măsuri de către organul de cercetare penală nu pot face obiectul unei plângeri penale în condițiile în care prin măsurile dispuse nu rezultă că organele de urmărire penală ar fi acționat cu intenție în ceea ce privește cauzarea unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale petenților, neexistând niciun indiciu cu privire la comiterea vreunei fapte de natură penală sub acest aspect.

Materializarea opiniilor procurorului în soluțiile dispuse este rezultatul aplicării normelor legale în raport de situația de fapt și de probele din dosarul cauzei. Toate actele procurorilor sunt supuse controlului procurorului ierarhic superior, soluțiile fiind supuse la rândul lor controlului instanței de judecată, iar hotărârile pronunțate de instanțele de judecată sunt supuse controlului instanței superioare, prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. În fiecare dintre aceste etape, orice persoană interesată poate formula critici cu privire la legalitatea și temeinicia soluției atacate, acesta fiind așadar singurul cadru prevăzut de lege în care poate fi analizată legalitatea și temeinicia soluțiilor date de magistrați.

De asemenea, pentru a se verifica dacă într-o cauză s-a săvârșit sau nu vreo faptă penală, trebuie avută în vedere împrejurarea că magistrații nu pot avea calitatea de subiecți activi ai unei infracțiuni exclusiv pe considerentul că au adoptat o soluție sau alta. Astfel, nemulțumirea unui justițiabil cu privire la modul de instrumentare și de soluționare a unui cauze, nu poate conduce, de plano, la prezumția existenței unei fapte de natură penală, activitatea fiecăruia dintre participanții la înfăptuirea actului de justiție, fiind, așa cum s-a arătat, supusă cenzurii controlului prin exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac sau al organului abilitat cu cercetarea conduitei profesionale.

În cauză, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că nu sunt indicii și elemente care să justifice existența vreunei fapte cu caracter penal și, în urma verificării întregului material probator aflat la dosarul cauzei, așa cum s-a constatat și prin ordonanța atacată, faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetați organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul IPJ Buzău și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, nu există.

Caracterul efectiv al anchetei penale depinde, însă, de particularitățile cauzei, întinderea sau varietatea probatoriului pe care se grefează soluția de clasare diferențiindu-se în raport cu faptele cercetate.

Dispozițiile art. 294 alin. (3) și art. 305 alin. (1) și (3) din C. proc. pen., recunosc organelor de urmărire penală competența de a evalua, încă din faza inițială a anchetei, atât măsura în care faptele reclamate corespund, formal, tiparului legal de incriminare, cât și eventuala incidență a unui alt caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale, prevăzut de art. 16 din C. proc. pen., concluzia acestei evaluări urmând a se reflecta în soluțiile dispuse (fie de efectuare a urmăririi penale in personam - atunci când sunt îndeplinite exigențele art. 305 alin. (3) din C. proc. pen. - fie de clasare).

În cauza de față, dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, concluzia procurorului de caz se grefează pe examinarea în drept a actelor/omisiunilor reclamate și a înscrisurilor existente la dosar, probe suficiente pentru a se concluziona asupra inexistenței faptelor, prin raportare la soluția de clasare atacată.

În consecință, având în vedere că în conținutul plângerii formulate petenții nu au învederat date, fapte și împrejurări care să realizeze conținutul elementelor de tipicitate al infracțiunilor reclamate sau al altor fapte de natură penală, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu a identificat indicii în sensul exercitării atribuțiilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor legale, se constată că, în mod corect, prin ordonanța de clasare, s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul infracțiunilor reclamate, reținându-se că faptele reclamate nu există.

Din perspectiva argumentelor expuse, soluția dispusă prin ordonanța atacată cu privire la infracțiunile sesizate, este legală și temeinică, iar plângerea formulată este nefondată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală din C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenții A. și B. împotriva ordonanței de clasare din data de 25 iunie 2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petenții la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenții A. și B. împotriva ordonanței de clasare din data de 25 iunie 2025 emisă în dosarul nr. x/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Obligă petenții la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 21 octombrie 2025.