ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 octombrie 2025

Deliberând asupra plângerii formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 28 iulie 2025 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 2/76/P/2024 din 28.07.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție secției de urmărire penală s-a dispus în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor de hărțuire, prev. de art. 208 din C. pen., omisiunea sesizării, prev. de art. 267 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 din C. pen., obstrucționarea justiției, prev. de art. 271 din C. pen. și purtare abuzivă, prev. de art. 296 din C. pen.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că în cauză au fost formulate plângeri penale de către A. care a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul judecător B., din cadrul Curții de Apel București, care a exercitat atribuții în dosarul nr. x/2022 și a pronunțat la data de 13.02.2023 sentința civilă nr. 252, fără respectarea hotărârii judecătorești devenită autoritate de lucru judecat prin încheierea nr. 343 pronunțată în cauza înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. x/2018, fără respectarea prevederilor art. 353 din C. proc. pen., pentru cauza înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. x/2020 și ar fi refuzat valorificarea acestora ca mijloace de probă.

Prin ordonanța din data de 20.06.2025 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunile de hărțuire, prev. de art. 208 din C. pen., omisiunea sesizării, prev. de art. 267 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 din C. pen., obstrucționarea justiției, prev. de art. 271 din C. pen. și purtare abuzivă, prev. de art. 296 din C. pen.

Față de conținutul faptelor expuse ca fiind infracțiuni pretins comise de magistrat și de înscrisurile de la dosar, s-a apreciat că nu s-a justificat audierea petentului și a magistratului judecător reclamat.

În cuprinsul sesizărilor formulate petentul A. a arătat că solicită efectuarea de cercetări față de magistratul judecător B. în legătură cu instrumentarea cauzei înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. x/2022 și pronunțarea sentinței civile nr. 252 la data de 13.02.2023, ce i-a fost comunicată la data de 20.10.2023. Petentul A. a arătat că pronunțarea sentinței civile a fost făcută cu nerespectarea hotărâri judecătorești devenită autoritate de lucru judecat, respectiv încheierea nr. 343 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza nr. 219/59/2018 și magistratul judecător a refuzat să constate că în cauza înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. x/2020 a fost pronunțată încheierea nr. 321/RC cu nerespectarea prevederilor art. 353 din C. proc. pen., iar "pentru a o declara lovita de nulitate, cât a încasat?". Opinează petentul că astfel "doamna judecător B. dovedește cu prisosință că face parte din mafia corupției și a criminalității din activitatea judiciară-penală, urmărind protejarea grupului infracțional pentru crima organizată cu premeditare împotriva familiei A.".

Au fost atașate sesizărilor copiile cererii de chemare în judecată în cauza nr. xi

/2022, a minutei încheierii nr. 343/06.06.2018 și a încheierii nr. 321/RC/24.09.2020.

Având în vedere aspectele expuse de petent și în urma verificărilor efectuate pe portalul instanțelor de judecată, au fost solicitate și atașate la dosarul cauzei încheierile pronunțare în dosarele nr. x/2022 și nr. y/2023 ale Curții de Apel București, precum și încheierea pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Studiind plângerile formulate de către numitul A., precum și întregul material probator aflat la dosar, procurorul de caz a constatat că în cauză nu se poate reține săvârșirea infracțiunilor de hărțuire, prev. de art. 208 din C. pen., omisiunea sesizării, prev. de art. 267 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 din C. pen., obstrucționarea justiției, prev. de art. 271 din C. pen. și purtare abuzivă, prev. de art. 296 din C. pen., întrucât, din cele expuse, s-a constatat că petentul își exprimă propriile convingeri cu privire la existența acestora și nu rezultă niciun minim de indicii cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni de către magistratul judecător.

Astfel, deși în materie penală este posibilă atât teoretic cât și practic constatarea existenței unor infracțiuni de serviciu comise de către magistrați în legătură cu activitatea lor judiciară, pentru aceasta sunt necesare probe certe vizând încălcarea dispozițiilor legale și/sau reaua credință cu care să fi acționat, probe care să aibă la bază aspecte obiective exterioare sau colaterale în raport cu activitatea judiciară ca atare exercitată în virtutea atribuțiilor de serviciu. Astfel, pentru conturarea vinovăției penale în asemenea cazuri nu sunt suficiente argumentele de genul celor invocate în sesizările de la prezentul dosar, ci este necesară dovedirea unor fapte sau împrejurări dincolo de reinterpretarea deciziei motivată de către magistratul reclamat.

În ceea ce privește activitatea magistraților procurori și judecători, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și al celui procedural.

Astfel, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunilor invocate de petent în cuprinsul sesizărilor, întrucât din cele expuse în acestea, nu se poate reține că magistratul judecător reclamat a comis vreo infracțiune în contextul instrumentării cauzei contestate, în condițiile în care soluția dispusă s-a bazat pe probe legal administrate a cărei interpretare este atributul exclusiv al organelor judiciare și nu al părților implicate în actul de justiție.

Instanțele judecătorești, că și parchetele de pe lângă acestea, sunt suverane în a aprecia obținerea probatoriului administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-se interpretarea pe care o consideră corespunzătoare.

Potrivit însă, atât reglementărilor interne (art. 124 și art. 129 din Constituție, ca și art. 17 din Legea 303/2004), cât și a celor comunitare, sistemul de justiție funcționează pe baza principiului independenței, fiecare magistrat având libertatea de a soluționa cauzele ce îi sunt repartizate potrivit propriei sale conștiințe și în acord cu convingerea sa intimă, formulată pe baza probelor administrate.

În consecință, s-a dispus clasarea față de infracțiunile sesizate, pe motiv că acestea nu există, fiind evidentă lipsa elementelor materiale ale infracțiunilor învederate de petent, iar argumentele și nemulțumirile acestuia față de soluțiile dispuse în alte cauze nu reprezintă probe ale vreunor astfel de forme de ilicit penal.

Împotriva soluției de clasare nr. 2/76/P/2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, petentul A. a formulat plângere, la procurorul ierarhic superior, susținând că ordonanța este netemeinică și nelegală.

Prin ordonanța nr. 110/II/2/2025 din 19.08. 2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare nr. 2/76/P/2024 din 28.07.2025 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, ca nefondată, iar în temeiul art. 275 alin. (2) și (5) din C. proc. pen., s-au stabilit cheltuieli judiciare în suma de 60 RON care vor fi suportate de petent.

Pentru a dispune astfel, s-a constatat că procurorul de caz în raport de datele speței a dispus, în mod just, soluția de clasare, reținând că nu există niciun indiciu de natură a conduce la identificarea vreunui viciu de natură substanțială ori procedurală apt să conducă la infirmarea acesteia.

Procurorul de caz a reținut - în raport de datele speței - o motivare fundamentată în fapt și în drept, de natură a înlătura echivocul sau reformarea acesteia.

S-a apreciat că nu există indicii/date/probe care să întrezărească o posibilă comitere a vreunei fapte penale dintre cele sesizate, astfel încât, incidența art. 16 alin. (1), lit. a) din C. proc. pen. a fost corect reținută.

În literatura de specialitate, în legătură cu inexistența faptei în materialitatea ei, s-a arătat că art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. nu este incident doar atunci când nu s-a produs nicio schimbare în realitatea obiectivă, ci se referă și la inexistența faptei pe care norma de incriminare o descrie prin verbum regens.

A încerca repararea unor drepturi pretins lezate pe cale unei plângeri penale formulate împotriva magistraților care au dispus măsurile/soluțiile calificare drept vătămătoare, creează contextul în care se impune a se menționa că, în conformitate cu prevederile constituționale și cele ale legii privind organizarea judiciară, soluțiile dispuse de procurori și hotărârile pronunțate de judecători pot fi analizate ori cenzurate sub aspectul temeiniciei, numai în cadrul procedurii de control ierarhic jurisdictional prevăzut de art. 340-341 C. proc. pen. (pentru procurori), respectiv doar prin căile de atac ordinare și extraordinare prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale, în ceea ce privește judecătorii.

Altfel spus, în actualul sistem de drept, magistratul are libertatea de a dispune soluțiile propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor relevate, cu respectarea principiilor legale referitoare la loialitatea administrării probelor și a aprecierii lor ca un tot unitar, neputând fi tras la răspundere pentru raționamentul logico-juridic pe care s-a bazat în soluționarea unei cauze, în lipsa dovedirii relei credințe.

Or, revenind la plângerea de față, s-a constatat că aceste indicii nu există, în sprijinul celor sesizate nefiind invocată decât propria convingere, derivată din nemulțumirea subiectivă a persoanei vătămate, fapt care însă nu este îndestulător pentru angajarea răspunderii penale.

Așa fiind, nu se poate susține că exercitarea în acest mod a atribuțiilor de serviciu ar intersecta sfera ilicitului penal și că, am fi în prezența unor acte întocmite în mod abuziv/fraudulos - menite a antrena răspunderea penală.

Ca atare, s-a constatat că soluția de clasare emisă în dosarul nr. x/2024 din 28 iulie 2025 este legală și temeinică, motiv pentru care, plângerea va fi respinsă ca nefondată.

Împotriva ordonanței de clasare din data de 25 septembrie 2025 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub dosarul nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu completului de unic judecător C28 C. pen., stabilindu-se termen de soluționare a plângerii la data de 21 octombrie 2025.

În motivarea plângerii, în esență, petentul a solicitat admiterea plângerii, susținând că prima ordonanță începe cu un fals, iar în cea de a doua se consemnează doar o parte dintre infracțiunile invocate în plângere, precum și că a fost refuzată audierea sa, ordonanța este lovită de nulitate, actele probatorii nu au fost valorificate, iar prevederile legale nu au fost aplicate.

Analizând plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 28 iulie 2025 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, pe baza actelor și lucrărilor din dosar și în raport de dispozițiile legale incidente, Judecătorul de cameră preliminară, constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 340 alin. (1) din C. proc. pen., persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare sau renunțare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță. Conform alin. (2) "dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul prevăzut la art. 338, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluționată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare."

Așadar, în conformitate cu art. 340 alin. (1) C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere soluțiile procurorului, respectiv soluția de clasare sau renunțare la urmărirea penală dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu.

În continuare, se observă că art. 341 din C. proc. pen., referitor la soluționarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, reglementează la alin. (6) soluțiile pe care acesta le poate pronunța în cauză, astfel: a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată; b) admite plângerea, desființează soluția atacată și trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală; c) admite plângerea și schimbă temeiul de drept al soluției de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situație mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

Judecătorul de cameră preliminară realizează un control asupra modului în care s-au adus la îndeplinire actele de urmărire penală, respectiv, un control al soluției adoptate. Rezultă, așadar, că, sesizat cu plângerea împotriva soluției de clasare dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor inerente urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

Judecătorul de cameră preliminară reamintește că pentru a se iniția cercetări față de o persoană pentru săvârșirea unei infracțiuni este necesar ca din datele existente să rezulte elemente concrete de fapt care să conducă la concluzia că în cauză s-a săvârșit o faptă penală, indiciile fiind cele care declanșează procesul penal.

Sesizat cu plângerea menționată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât, controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare dispusă prin ordonanța ce face obiectul verificărilor în speță este legală și temeinică. În cauză, petentul A. a formulat plângere cu privire la infracțiunile de hărțuire, prev. de art. 208 din C. pen., omisiunea sesizării, prev. de art. 267 din C. pen., inducerea în eroare a organelor judiciare, prev. de art. 268 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prev. de art. 269 din C. pen., tăinuire, prev. de art. 270 din C. pen., obstrucționarea justiției, prev. de art. 271 din C. pen. și purtare abuzivă, prev. de art. 296 din C. pen., și în esență, a solicitat efectuarea de cercetări față de magistratul judecător B., din cadrul Curții de Apel București, care a exercitat atribuții în dosarul nr. x/2022 și a pronunțat la data de 13.02.2023 sentința civilă nr. 252, fără respectarea hotărârii judecătorești devenită autoritate de lucru judecat prin încheierea nr. 343 pronunțată în cauza înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. x/2018, fără respectarea prevederilor art. 353 din C. proc. pen., pentru cauza înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. x/2020 și ar fi refuzat valorificarea acestora ca mijloace de probă.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare dispusă prin ordonanța ce face obiectul verificărilor în speță este legală și temeinică, de vreme ce, din analiza ansamblului actelor de urmărire penală, rezultă că acuzațiile expuse în plângerea petentului dau în mod fundamental, nemulțumirii subiective a acestuia față de modul de soluționare, de neadministrarea probatoriului solicitat.

Ca urmare, pornind de la situația factuală reclamată, fiind administrate probe, iar organul de urmărire penală nu a considerat necesară efectuarea unor demersuri suplimentare astfel cum a solicitat petentul, opinie însușită, de altfel, și de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că, în cauză, nu se conturează existența unor fapte penale care să se circumscrie infracțiunilor menționate în sesizarea petentului. În ceea ce privește critica în sensul că a fost refuzată audierea sa, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reține că, potrivit art. 100 și art. 103 alin. (1) din C. proc. pen., sarcina administrării probelor, aprecierea și interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludența și utilitatea unor mijloace de probă determinate.

Caracterul efectiv al anchetei penale depinde, însă, de particularitățile cauzei, întinderea sau varietatea probatoriului pe care se grefează soluția de clasare diferențiindu-se în raport cu faptele cercetate.

Dispozițiile art. 294 alin. (3) și art. 305 alin. (1) și (3) din C. proc. pen., recunosc organelor de urmărire penală competența de a evalua, încă din faza inițială a anchetei, atât măsura în care faptele reclamate corespund, formal, tiparului legal de incriminare, cât și eventuala incidență a unui alt caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale, prevăzut de art. 16 din C. proc. pen., concluzia acestei evaluări urmând a se reflecta în soluțiile dispuse (fie de efectuare a urmăririi penale in personam - atunci când sunt îndeplinite exigențele art. 305 alin. (3) din C. proc. pen. - fie de clasare).

În cauza de față, dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, concluzia procurorului de caz se grefează pe examinarea în drept a actelor/omisiunilor reclamate și a înscrisurilor existente la dosar, probe suficiente pentru a se concluziona asupra inexistenței faptelor, prin raportare strictă la situația magistratului față de care s-a dispus soluția de clasare atacată.

În consecință, având în vedere că în conținutul plângerii formulate petentul A. nu a învederat date, fapte și împrejurări care să realizeze conținutul constitutiv al infracțiunilor reclamate sau al altor fapte de natură penală, iar judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție nu a identificat indicii în sensul exercitării atribuțiilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor legale ori al influențării declarațiilor date de martorii audiați și nici probe suplimentare ce se impun a fi administrate, se constată că, în mod corect, prin ordonanța de clasare, s-a dispus clasarea cauzei, sub aspectul infracțiunilor reclamate, reținându-se că faptele reclamate nu există.

Din perspectiva argumentelor expuse, soluția dispusă prin ordonanța atacată cu privire la infracțiunile sesizate, este legală și temeinică, iar plângerea formulată este nefondată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală din C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 28 iulie 2025 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare din data de 28 iulie 2025 emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Obligă petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 21 octombrie 2025.