ÎCCJ, Decizia nr. 147/2019

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 58 din data de 04 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în Dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "instanțelor judecătorești" din cuprinsul disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a sintagmelor "instanța în fața căreia s-a ridicat", respectiv "instanța de judecată" din cuprinsul disp. art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, excepția este ridicată de una dintre părți, de instanța de judecată sau de procuror și dispoziția care formează obiectul excepției nu a fost constatată, ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

S-a apreciat că, din dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, rezultă faptul că instanța în fața căreia a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, poate respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale în vederea soluționării acesteia, numai în situația în care excepția este inadmisibilă, respectiv, când este contrară prevederilor art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, s-a apreciat că, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, respectiv, ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, prima instanță a reținut că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a constatat că excepția de neconstituționalitate a sintagmei "instanțelor judecătorești" din cuprinsul disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a sintagmelor "instanța în fața căreia s-a ridicat", respectiv "instanța de judecată" din cuprinsul disp. art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 invocată de contestatorul condamnat (care privesc condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale) nu are legătură cu cauza pendinte, al cărui obiect este contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 167 din 5 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, contestatorul criticând modalitatea de redactare a textului legal invocat, tinzând astfel la modificarea și completarea legii de organizare judecătorească, cât și la modificarea competenței prevăzute în C. proc. pen. cu privire la instanțele care judecă anumite cauze, aspecte ce nu pot face obiectul sesizării Curții Constituționale.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a mai reținut că jurisprudența constantă a Curții Constituționale a României este în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepției prin care, criticându-se lipsa unei dispoziții legale cu conținutul dorit de autorul excepției sau modalitatea de adoptare a unui act legislativ, se urmărește modificarea legii.

Totodată, instanța a apreciat că se dorește completarea ori modificarea textului de lege, aspect ce nu se poate valorifica pe calea excepției de neconstituționalitate, întrucât Curtea Constituțională nu are competența să legifereze.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "instanțelor judecătorești" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a sintagmelor "instanța în fața căreia s-a ridicat", respectiv "instanța de judecată" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cuprinsă în Decizia penală nr. 58 din data de 04 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în Dosarul nr. x/2018, contestatorul A. a formulat recurs.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 11.04.2019, fiind repartizată aleatoriu la prezentul complet de judecată și având fixat prim termen de judecată la data de 22 aprilie 2019.

În esență, contestatorul A. a susținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale vizează sintagma "instanțelor judecătorești" din cuprinsul alin. (1) din art. 29 din Legea nr. 47/1992 respectiv, sintagmele "instanță în fața căreia s-a ridicat" și "instanța de judecată" din cuprinsul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, care fac referire la faptul că instanța ce a fost învestită să judece o cauză în baza unei legi sau a unui anumit text de lege este aceeași cu instanța de judecată învestită, prin alin. (1), (2), (4), (5) ale aceluiași articol, să judece dacă excepția de neconstituționalitate ridicată poate fi trimisă sau nu instanței de contencios constituțional, fiind evident că excepția ridicată ar privi un articol dintr-o lege sau o lege în baza căreia ar judeca cauza.

Examinând recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "instanțelor judecătorești" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a sintagmelor "instanța în fața căreia s-a ridicat", respectiv "instanța de judecată" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cuprinsă în Decizia penală nr. 58 din data de 04 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a condițiilor de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această examinare presupune, în concret, verificarea următoarelor condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate sunt în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători reține că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători notează că sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" vizează incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată asupra soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

În acord cu concluzia la care a ajuns prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, constată că excepțiile de neconstituționalitate a sintagmelor "instanțelor judecătorești" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "instanța în fața căreia s-a ridicat", respectiv "instanța de judecată" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, invocate de contestator, nu au legătură cu soluționarea cauzei, al cărei obiect l-a constituit contestația în anulare formulată de contestator împotriva Deciziei penale nr. 167 din 5 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 judecător și că, recurentul contestator critică modalitatea de redactare a textelor legale invocate, tinzând astfel la modificarea și completarea legii de organizare judecătorească.

Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale (Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014) și s-a pronunțat în sensul respingerii ca inadmisibile a excepțiilor prin care, criticându-se lipsa unei dispoziții legale cu conținutul dorit de autorul excepției sau modalitatea de adoptare a unui act normativ, se urmărește modificarea legii.

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "instanțelor judecătorești" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a sintagmelor "instanța în fața căreia s-a ridicat", respectiv "instanța de judecată" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cuprinsă în Decizia penală nr. 58 din data de 04 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a sintagmei "instanțelor judecătorești" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și a sintagmelor "instanța în fața căreia s-a ridicat", respectiv "instanța de judecată" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cuprinsă în Decizia penală nr. 58 din data de 04 martie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2018 în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2019.

Procesat de GGC - NN