ÎCCJ, Decizia nr. 100/2019

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 secția penală, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus, printre altele, respingerea cererii inculpatei A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 881 alin. (1) și art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:

- starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Înalta Curte analizând îndeplinirea condiției ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, a reținut că inculpata A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 881 alin. (1) și art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 raportat la dispozițiile art. 87 din Legea nr. 303/2004, susținând că aceste dispoziții sunt neconstituționale prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituție și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în opinia apelantei, textele de lege criticate fiind neconstituționale numai în măsura în care personalul asimilat judecătorilor și procurorilor este exclus de la aplicarea dispozițiilor ce vizează cercetarea penală, realizată de către secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

În susținerea cererii, a făcut trimitere la art. 87 din Legea nr. 303/2004, care este norma de asimilare și care face referire la situația personalului asimilat, alin. (1) a acestui text de lege prevăzând că pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției (dar și din cadrul celorlalte instituții unde se regăsește personalul asimilat), "(...) este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului (...)"

De asemenea, a făcut trimitere la dispozițiile art. 881 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 care prevăd că "în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se înființează și funcționează secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție care are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii", precum și la dispozițiile art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 care prevăd că "(...) participarea la ședințele de judecată în cauzele de competența secției se asigură de procurori din cadrul secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanța învestită cu judecarea cauzei".

În lumina considerentelor evocate, Înalta Curte a constatat că în cauză nu se impune sesizarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate invocată de inculpată nefiind utilă și pertinentă pentru soluționarea cauzei, întrucât vizează interpretarea și aplicarea legii, aspecte ce intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a Curții Constituționale.

În continuare, s-a arătat că excepția de neconstituționalitate, este un incident apărut în cadrul unui proces, iar invocarea ei impune justificarea unui interes, stabilirea existenței acestui interes făcându-se pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, aceasta presupunând, pe de o parte, necesitatea existenței unei legături directe între norma contestată și soluționarea procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în acest proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

De asemenea, s-a arătat că o altă condiție necesară și obligatorie este aceea a relevanței excepției, aceasta trebuind să vizeze numai acele dispoziții legale de care depinde judecarea cauzei.

Or, invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 881 alin. (1) și art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 raportat la dispozițiile art. 87 din Legea nr. 303/2004, cu motivarea că aceste dispoziții sunt neconstituționale prin raportare la disp. art. 1 alin. (5) și art. 16 din Constituție și art. 6 parag. 1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și numai în măsura în care personalul asimilat judecătorilor și procurorilor este exclus de la aplicarea dispozițiilor ce vizează cercetarea penală, realizată de către secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, este o problemă de interpretare și aplicare a legii, iar nu una de neconstituționalitate.

Totodată, s-a arătat că inculpata, în susținerile sale, a susținut că "excepția invocată vine în continuarea solicitării de la un termenul anterior privind participarea procurorului de ședință în prezenta cauză și la modalitatea de interpretare a normelor de către instanța de judecată."

Or, potrivit încheierii de la termenul din 15 noiembrie 2015, Înalta Curte, după deliberare, a respins cererea formulată de apelanta intimată inculpată A., prin care a invocat necompetența procurorului de ședință din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, în contextul în care a fost înființată secția specializată din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru investigarea magistraților, întrucât prevederile art. 881 și art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 modificată nu sunt aplicabile personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiției, cu motivarea că dispozițiile art. 881 din Legea nr. 304/2004 modificată, vizează numai această categorie socio-profesională, judecători și procurori, stabilind competență exclusivă pentru secția nou înființată. Personalul de specialitate juridică este asimilat din punct de vedere al drepturilor și obligațiilor, judecătorilor și procurorilor, nu din punct de vedere al competenței acestei secții.

Deci, această chestiune a fost deja tranșată, Înalta Curte pronunțându-se cu privire la solicitarea inculpatei.

S-a mai arătat că potrivit Legii nr. 42/1992 nu pot face obiectul sesizării Curții Constituționale cererile prin care se critică modalitatea de redactare a vreunui text de lege sau se solicită autorității de contencios administrativ o intervenție de natură legislativă asupra textului, criticile formulate vizând modalitatea de aplicare a unor norme procedurale.

Ca atare, Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepției de neconstituționalitate (admiterea efectivă a excepției de către instanța competentă) să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al mersului dosarului în mod obiectiv, apreciind cererea privind excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă, din perspectiva faptului că interpretarea legii se efectuează de către instanța de judecată, fiind atributul exclusiv al acesteia, după cum în cauză s-a și procedat.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 881 alin. (1) și 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018 a declarat recurs apelanta A., la data de 25 ianuarie 2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 11 februarie 2019, fiind stabilit termen aleatoriu, la data de 15 aprilie 2019.

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători apreciază recursul declarat de apelanta A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale, Înalta Curte constatată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume: excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă; excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei,indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că excepția a fost invocată de apelanta A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale care vizează art. 881 alin. (1) și art. 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, fără ca textele criticate să fie declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru, sau de soluționarea fondului cauzei.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, în acord cu soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, analizând îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speța dedusă judecății, constată că în mod judicios a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care au legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional.

Din această perspectivă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale poate fi respinsă atunci când tinde, fie la învestirea acesteia cu un examen ce excedează, în mod vădit, competenței sale, intrând în sfera de competență exclusivă a legiuitorului, fie la un control de constituționalitate nu a unui text de lege anume determinat, ci a concluziei ce ar rezulta din corelarea mai multor dispoziții de lege.

Totodată, în ceea ce privește condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care decizia din contencios constituțional îl va avea în proces, aceasta trebuind să producă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

În contextul celor arătate, Înalta Curte, Completul de 5 judecători constată că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate este invocată de către recurenta A. - respectiv art. 881 alin. (1) și 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 raportat la art. 87 din Legea nr. 303/2004, susținând că textele de lege exclud de la aplicarea prevederilor ce vizează cercetarea penală de către secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și participarea la ședințele de judecată a unui procuror din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția judiciară - nu au legătură cu soluționarea fondului cauzei cu care a fost învestită instanța de apel.

Mai mult, Înalta Curte reține că, în speță, se tinde la modificarea textelor de lege criticate ca fiind neconstituționale. Or, instanța de contencios constituțional nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituția României și raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, Înalta Curte, Completul de 5 judecători apreciază că cererea recurentei tinde, doar în mod formal, la declanșarea unui control de neconstituționalitate. În realitate, cererea a fost generată de modalitatea în care instanța de apel a interpretat dispozițiile legale a căror pretinsă neconstituționalitate este invocată și în prezenta cale de atac, prin încheierea din data de 15 noiembrie 2018. Or, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale în cazuri concrete este apanajul exclusiv al instanțelor de judecată, atribut evidențiat inclusiv în jurisprudența constantă a Curții Constituționale.

Așadar, față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelanta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 881 alin. (1) și 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta apelantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de apelanta A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 881 alin. (1) și 888 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, din cuprinsul încheierii din data de 23 ianuarie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. obligă recurenta apelantă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2019.

Procesat de GGC - NN