ÎCCJ, Decizia nr. 220/2019

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI - PENAL 3 2019

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., formulată de contestatorul A.

Totodată, prin aceeași decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 100/RC din data de 23 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., formulate de contestatorul A., Înalta Curte a reținut următoarele:

Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală a fost înregistrat Dosarul nr. x/2019, având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 100/RC din data de 23 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2014.

La termenul de judecată din 06 iunie 2019, contestatorul A., a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen.

În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat în esență că dispozițiile art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., sunt neconstituționale, întrucât îl lipsesc de dreptul de a formula cerere de recurs în casație.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Verificând, din această perspectivă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte a apreciat că aceasta întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea, respectiv invocarea de către o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, a neconstituționalității unor texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost încă sancționate de instanța de contencios constituțional, nefiind îndeplinită cerința legăturii cu cauza.

Sub acest ultim aspect, Înalta Curte arată că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță.

Astfel, dispozițiile art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu sunt incidente în cauză, întrucât se referă la deciziile instanței de apel prin care au fost respinse apelurile și care nu pot fi atacate cu recurs în casație de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras, la cazurile în care se poate face recurs în casație, precum și la cazurile în care se poate formula contestație la executare și instanța la care se depune aceasta.

Față de cele dezvoltate anterior, având în vedere că nu sunt întrunite toate cerințele prevăzute de normele legale, iar remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de contestator în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers a fost apreciat ca fiind inadmisibil.

Totodată, având în vedere că nu există nicio nelămurire cu privire la hotărârea care se execută și nici vreo împiedicare la executare, aspectele invocate în prezenta contestație neîncadrându-se în niciunul dintre cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestația la executare formulată de contestatorul A. a fost respinsă, ca inadmisibilă.

II. Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, contestatorul condamnat a formulat recurs la data de 12 iunie 2019.

La termenul din data de 15 octombrie 2020 recurentul a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Completului de 5 Judecători C5 P3-2019 la 4 septembrie 2019 sub nr. x/2019, primind prim termen de judecată la data de 15 octombrie 2019.

La termenul de judecată din data de 15 octombrie 2019, părțile au formulat concluzii atât cu privire la recursul formulat, cât și cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. formulată de contestatorul A., susținerile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, ale reprezentantului Ministerului Public și ale recurentului contestator fiind consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

II.1. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arătat în cele ce urmează.

Astfel se reține că din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată rezultă cerințele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată, respectiv, aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Analizând aceste condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ se constată că, în prezenta cauză, excepția a fost invocată de către condamnatul A. în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători P3-2019, în Dosarul nr. x/2019 având ca obiect recursul declarat de acesta împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă ca inadmisibilă o altă excepție de neconstituționalitate, respectiv a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.

În cauză, excepția de neconstituționalitate menționată privește dispozițiile art. 91 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă și efectivă în cauză.

Totodată, se mai reține că dispozițiile art. 91 alin. (3) C. proc. pen. sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

În ceea ce privește legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, instanța reține că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra situației juridice a părții din proces.

Astfel spus, pentru ca excepția de neconstituționalitate să fie admisibilă este necesar să existe o legătură între problema de constituționalitate și fondul cauzei, respectiv ca textul legal să fie aplicabil în cazul în speță.

Drept urmare, condiția legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Prin urmare, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi decât acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal.

Din această perspectivă, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că recurentul condamnat, aflat în stare de deținere, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) C. proc. pen. (care privesc reguli vizând asigurarea asistenței juridice din oficiu de către apărătorii desemnați în acest sens), în calea de atac ce vizează propriul recurs exercitat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă o altă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.

Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători notează că sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Or, având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, recurs împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., în mod evident, soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate cu referire la procedura de asigurare a asistenței judiciare obligatorii din oficiu, nu poate avea o înrâurire/influență directă cu privire la soluția ce s-a pronunțat deja în cauză.

Totodată, instanța de control judiciar constată că recurentul condamnat A. nu formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a dispozițiilor normative indicate.

În realitate, se constată că, prin excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor mai sus menționate, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 176/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 187/2012 publicată în M. Of. nr. 242/10.04.2012; Decizia nr. 378/2014 publicată în M. Of. nr. 606/14.08.2014).

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

II.2. Analizând excepția tardivității recursului invocată de reprezentantul ministerului public, prin prisma actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul formulat de contestatorul A. a fost declarat după expirarea termenului prevăzut de lege, întârzierea fiind însă determinată de o cauză temeinică de împiedicare.

Astfel, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, încheierea prin care instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Totodată, potrivit art. 407 din C. proc. pen. "(1) După pronunțare, o copie a minutei hotărârii se comunică procurorului, părților, persoanei vătămate și, în cazul în care inculpatul este arestat, administrației locului de deținere, în vederea exercitării căii de atac."

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019 a fost comunicată la data de 12 iunie 2019 contestatorului aflat în stare de detenție, care din motive obiective nu a putut participa la pronunțare. La aceeași dată contestatorul a promovat recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, constatând că, în speță depășirea termenului de declarare a recursului a fost determinată de motive obiective, independente de voința și de culpa recurentului care nu a putut participa la pronunțare, excepția tardivității va fi respinsă, cererea de recurs urmând a fi apreciată ca formulată în termen.

Sub acest aspect se reține că în cauza Ponomaryov vs. Ucraina (nr. 3236 din 3 aprilie 2008) Curtea europeană a admis că revine în primul rând instanțelor interne să decidă asupra repunerii în termen de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de o marjă de apreciere nelimitată. Instanțele sunt obligate să indice motivele pentru care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărârii luate în proces de către autoritățile competente ale statului.

II.3. Examinând recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, Completul de 5 Judecători constată este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin cererea formulată la termenul de judecată din 06 iunie 2019, contestatorul A., a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen.

În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat în esență că dispozițiile art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., sunt neconstituționale, întrucât îl lipsesc de dreptul de a formula cerere de recurs în casație.

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

În ceea ce privește primele trei condiții, se constată că acestea sunt îndeplinite: excepția a fost invocată de contestator în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație și vizează dispozițiile art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. - ce reglementează condițiile de declarare a recursului în casație, hotărârile care pot fi supuse recursului în casație, precum și la cazurile în care se poate formula contestație la executare și instanța la care se depune aceasta - texte în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale.

În privința ultimei condiții de admisibilitate, se reține că pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția criticată pentru neconstituționalitate trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că obiecțiunile formulate cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen. chiar dacă la o examinare formală par că au legătură cu cauza, în concret nu reprezintă adevărate critici de neconstituționalitate a textului de lege.

În cauză, așa cum rezultă din motivarea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ceea ce depinde de modul de soluționare a cauzei este prevederea în lege a căii de atac formulată de petent împotriva hotărârii, care la acest moment este definitivă; petentul urmărind o o intervenție de natură legislativă asupra textului supus analizei, care, în forma actuală, îi limitează accesul la calea de atac a recursului în casație, respectiv la calea extraordinară de atac a contestației la executare împotriva hotărârilor pronunțate în recurs în casație.

Totodată, dat fiind efectul general obligatoriu al tuturor deciziilor Curții Constituționale (inclusiv a celor de respingere), consacrat de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, în examenul admisibilității sesizărilor, se reține că instanța de judecată trebuie să ia în considerare și hotărârile Curții înseși, atunci când ele sunt expresia unei jurisprudențe constante și îndelungate a instanței constituționale în materia analizată.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar reține că Curtea Constituțională (Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014) a statuat că ... stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului.

Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la "condițiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, urmând a fi prevăzute "numai prin lege".

(...) Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză.

Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție prevede că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii."

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că, în mod judicios, instanța de fond a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu situația juridică a petentului ci doar urmărește o modificare a unui cadru legislativ, ceea ce determină, o dată în plus, aprecierea că aceasta nu are legătură cu cauza pendinte.

Ca atare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, motiv pentru care va respinge ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

II. Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul contestator, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2019.

GGC - NN