ÎCCJ, Decizia nr. 124/2020

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 308 din data de 6 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., formulată de contestatorul A..

Totodată, prin aceeași decizie a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii nr. 100/RC din data de 23 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Referitor la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., formulate de contestatorul A., Înalta Curte a reținut că A. a arătat, în esență, în cuprinsul cererii sale, că dispozițiile art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și dispozițiile art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., sunt neconstituționale, întrucât îl lipsesc de dreptul de a formula cerere de recurs în casație.

Cu privire la excepția invocată, instanța supremă a reținut, în esență, că cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestator întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea, respectiv invocarea de către o parte din proces, în fața unei instanțe de judecată, a neconstituționalității unor texte de lege aflate în vigoare, care nu au fost încă sancționate de instanța de contencios constituțional, nefiind îndeplinită cerința legăturii cu cauza.

Sub acest ultim aspect, Înalta Curte a reținut că dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu sunt incidente în cauză, întrucât se referă la deciziile instanței de apel prin care au fost respinse apelurile și care nu pot fi atacate cu recurs în casație de persoanele care nu au exercitat calea de atac a apelului ori când apelul acestora a fost retras, la cazurile în care se poate face recurs în casație, precum și la cazurile în care se poate formula contestație la executare și instanța la care se depune aceasta.

S-a apreciat că remediul procedural al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de contestator în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală, situație în care un asemenea demers a fost apreciat ca fiind inadmisibil.

II. Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, contestatorul condamnat a formulat recurs la data de 12 iunie 2019.

Prin Decizia penală nr. 220 din 15 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

De asemenea, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 308 din data de 06 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Instanța a reținut, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată că privește dispozițiile art. 91 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de organul judiciar, asigurând o apărare concretă și efectivă în cauză, dispoziții în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

În ceea ce privește legătura normei ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, instanța a reținut că, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra situației juridice a părții din proces.

S-a mai reținut că, pentru admiterea excepției de neconstituționalitate este necesar să existe o legătură între problema de constituționalitate și fondul cauzei, respectiv ca textul legal să fie aplicabil în cazul în speță.

Referitor la condiția legăturii cu cauza, s-a apreciat că nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcție de incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Prin urmare, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi decât acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal.

Din această perspectivă, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători a reținut că recurentul condamnat, aflat în stare de deținere, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din C. proc. pen. (care privesc reguli vizând asigurarea asistenței juridice din oficiu de către apărătorii desemnați în acest sens), în calea de atac ce vizează propriul recurs exercitat împotriva unei hotărâri prin care a fost respinsă o altă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (20 din C. proc. pen.

Instanța a mai apreciat că sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Or, având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, recurs împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. 436 alin. (6) și art. 434 alin. (1) din Legea nr. 135/2010 și a dispozițiilor art. 598 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., instanța a apreciat că soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate cu referire la procedura de asigurare a asistenței judiciare obligatorii din oficiu, nu poate avea o înrâurire/influență directă cu privire la soluția ce s-a pronunțat deja în cauză.

Totodată, instanța de control judiciar a constatat că recurentul condamnat A. nu a formulat o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a dispozițiilor normative indicate, prin excepția de neconstituționalitate ridicată, tinzând practic la o completare a normelor procedurale, solicitare ce este inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

III. Împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. a formulat recurs contestatorul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de Judecători la data de 18 iunie 2020 sub nr. x/2020 în cauză fiind stabilit prim termen la data de 07 septembrie 2020.

În motivarea căii de atac recurentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată, considerând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, învederând totodată că în fața instanței de fond nu a beneficiat de o apărare concretă și efectivă.

Examinând recursul formulat de contestatorul A., împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 220 din 15 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, instanța supremă constată că este neîntemeiat pentru motivele arătate în continuare.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la solicitarea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când tinde la modificarea sau completarea unor dispoziții normative.

Verificând din această perspectivă solicitarea formulată de contestatorul A., Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constatată, în acord cu instanța de fond, că cererea întrunește doar o parte din condițiile instituite de lege pentru admisibilitatea acesteia, în sensul că excepția a fost invocată de contestatorul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale care vizează art. 91 alin (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, indiferent dacă este vorba de o procedură de filtru, sau de soluționarea fondului cauzei.

Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, ci stabilește doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, în acord cu soluția instanței supreme, analizând îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în speța dedusă judecății, constatată că în mod judicios a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate, din perspectiva cerințelor ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, se realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legi, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, așa încât, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei, respectiv a dispoziției legale și a textului constituțional.

Înalta Curte, mai reține că, în speță, că se tinde însă la completarea textului de lege criticat, [ art. 91 alin. (3) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen.- care privesc reguli vizând asigurarea asistenței juridice din oficiu de către apărătorii desemnați în acest sens] în sensul de a se reglementa, expres activitățile pe care apărătorul trebuie să le îndeplinească în vederea asigurării unei apărări efective.

Or, pe de o parte, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că instanța de contencios constituțional, respectiv Curtea Constituțională nu are rolul de legiuitor pozitiv, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 73 alin. (1) din Constituția României și raportat la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pe de altă parte, se constată că obiectul cauzei în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate îl vizează contestația la executare, iar ceea ce se solicită a face obiectul sesizării Curții Constituționale vizează asistența juridică realizată prin intermediul avocatului din oficiu.

Așadar, față de aceste considerente, Completul de 5 Judecători al instanței supreme, constată că în mod judicios a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind art. 91 alin. (3) din C. proc. pen., întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei prezente, motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 220 din 15 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 220 din 15 octombrie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 septembrie 2020.

GGC - CL