ÎCCJ, Decizia nr. 294/2019

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 304/RC din data de 17 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că, la termenul din 17 septembrie 2019, recurentul inculpat A. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen. și a solicitat sesizarea Curții Constituționale.

În esență, a susținut că se impune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 438 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., întrucât se impune clarificarea acestuia, în sensul dacă se referă la pedeapsa penală sau/și la latura civilă.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul inculpat A. privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 438 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că este inadmisibilă.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, întrucât instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Verificând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 438 alin. (2) teza a II a din C. proc. pen., formulată de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că aceasta întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia.

Astfel, excepția a fost invocată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei ce avea ca obiect cererea de recurs în casație împotriva Deciziei penale nr. 131/A a Înaltei Curți de Casație și Justiție (în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție), de către o persoană având calitatea de recurent (A.) și vizează dispoziții dintr-o lege aflată în vigoare [art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 438 alin. (2) teza a II a din C. proc. pen.], care nu au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a apreciat că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea, atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014)

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că, în raport cu criticile formulate, în realitate, recurentul este nemulțumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepția de neconstituționalitate invocată acesta solicită completarea, respectiv interpretarea normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile, solicitare inadmisibilă, în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Împotriva acestei dispoziții, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit aleatoriu pentru data de 10 decembrie 2019.

În susținerea recursului, recurentul inculpat a considerat că în mod greșit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate invocată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Examinând recursul formulat de inculpatul A., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal, textul de lege menționat prevăzând doar ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a admite cererea și a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile invocate.

Astfel, se constată că excepția a fost ridicată de o parte din proces, respectiv inculpatul A., a fost invocată în fața unei instanțe de judecată, vizează dispoziții legale în vigoare, iar acestea nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct de către subiecții acțiunii penale. Prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Calea procedurală reglementată de aceste dispoziții legală nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii legale atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat faptul că o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii (respectiv dacă daunele morale pot fi evaluate în recursul în casație din perspectiva instituției prevăzute de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.), când nu are legătură cu cauza sau când se urmărește o modificare sau completare a actului normativ. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Din examinarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu art. 438 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte, Completul de 5 judecători, constată că prin excepția invocată se urmărește completarea și interpretarea normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziții favorabile, sau al interpretării actuale în sensul că prin pedepse aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege se permite evaluarea modului de soluționare a acțiunii civile în ceea ce privește aplicarea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., prin echivalarea daunelor morale cu o pedeapsă pecuniară.

Or, prin practica constantă, Curtea Constituțională a statuat că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale și nici nu se poate interpreta norma legală, întrucât și-ar depăși atribuțiile stabilite prin lege în competența sa.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituția României "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", astfel încât aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale sunt atribuții aflate strict în competența instanțelor judecătorești.

Față de cele dezvoltate anterior, Înalta Curte, Completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 304/RC din data de 17 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va oblig recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 coroborat cu alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., cuprinse în Decizia penală nr. 304/RC din data de 17 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2019.

GGC - GV