ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 513/12.04.2018 dată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. x/2017. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că A. a formulat contestație în anulare a Deciziei penale nr. 513 din 12.04.2018 a Curții de Apel Bacău invocând, în drept, prevederile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât există o cauză de încetare a procesului penal - autoritatea de lucru judecat. A invocat Sentința penală nr. 168/D/2015 din 20.04.2015 a Tribunalului Bacău, definitivă prin neapelare prin care s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenției prescripției speciale față de inculpata B., soția sa, cercetată pentru comiterea acelorași infracțiuni (coautorat) arătând că pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități - de părți, de cauză sau obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție, deoarece, în caz contrar, s-ar ajunge la situația încălcării componentei puterii de lucru judecat.

Curtea de apel, analizând cererea contestatorului, actele depuse în susținerea acesteia și dosarul atașat, a constatat inadmisibilitatea contestației în anulare formulată de condamnatul A.

Curtea de apel a constatat a fi îndeplinite doar o parte din condițiile prevăzute de lege în ceea ce privește admisibilitatea în principiu a contestației în anulare [hotărârea contestată este o hotărâre definitivă - decizie dată în apel; în ceea ce privește termenul în care poate fi declarată, pentru cazul prevăzut de art. 426 lit. b), invocat de petent, legea prevede că poate fi introdusă oricând].

Totuși, Curtea de apel a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 426 lit. b) din noul C. proc. pen., întrucât hotărârile invocate de petent în susținerea cererii, fie îl privesc pe acesta, dar se referă la alte infracțiuni și nu la cele din hotărârea contestată (Sentința penală nr. 248 din 29.06.2015 a Judecătoriei Moinești), fie se referă la aceleași infracțiuni, dar privesc altă persoană, soția sa, B. (Sentința penală nr. 168/D/20.04.2015 a Tribunalului Bacău, definitivă la 05.05.2015).

În același timp, soluțiile și interpretarea dispozițiilor legale printr-o hotărâre judecătorească nu sunt obligatorii pentru celelalte instanțe (cu excepția celor date de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursurile în interesul legii sau în dezlegarea unor chestiuni de drept potrivit art. 475 din C. proc. pen.) și în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale privind autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 16 lit. i) din C. proc. pen.

Curtea de apel a constatat că, de fapt, această contestație este o încercare de repunere în discuție a unei alte cauze de încetare a procesului penal - prescripția răspunderii penale, ce a fost deja discutată și analizată prin Decizia penală nr. 513/12.04.2018, constatându-se că termenul de prescripție nu s-a împlinit, iar o analiză, fără apariția unor elemente noi este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii penale a declarat apel contestatorul condamnat A.

Contestatorul condamnat A. a fost reprezentat de apărător din oficiu, întrucât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 364 alin. (4) C. proc. pen.

În dezbateri, apărătorul ales al condamnatului a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. apreciind că este admisibilă în raport de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Avocatul ales a susținut că sunt încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 21 din Constituția României privind egalitatea între cetățeni, întrucât în cazul unei contestații în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., există o inechitate, în sensul că nu este deschisă o cale de atac împotriva unei decizii penale definitive.

De asemenea, în ședința publică a fost ridicată de procuror excepția inadmisibilității căii de atac formulată de apelantul contestator împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Prioritar, Înalta Curte analizează admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., formulată de apelantul contestator A.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepția a fost invocată de apelantul contestator A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., susținându-se că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite toate cerințele imperative prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Autorul excepției a susținut că dispozițiile art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. nu sunt compatibile cu art. 16 alin. (1) și art. 21 din Constituția României privind egalitatea între cetățeni, întrucât în cazul unei contestații în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., există o inechitate, în sensul că nu este deschisă o cale de atac împotriva unei decizii penale definitive.

Înalta Curte, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate și a prevederilor legale în această materie, constată că nu este îndeplinită condiția ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanța de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte amintește că examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, prin raportare la stadiul proceduri, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță (Încheierea nr. 128/23.02.2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014).

În cauza de față, Înalta Curte constată că, în realitate, criticile apelantului contestator A. nu constituie o veritabilă excepție de neconstituționalitate, întrucât aspectul invocat ține, în fapt, de aplicarea și interpretare a legii - atribut ce revine instanței de judecată, iar nu Curții Constituționale. Practic, autorul excepției deduce neconstituționalitatea art. dispozițiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. prin compararea acestuia cu art. 426 lit. h) și i) C. proc. pen. din același cod.

Se constată, însă, că instanța constituțională a statuat, în jurisprudența sa, că o atare excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituție sau din actele internaționale la care România este parte, iar nu compararea dispozițiilor mai multor legi între ele și nici coroborarea lor sau posibilele contradicții din cadrul legislației interne (Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706/18.11.2013, și Decizia nr. 823 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115/15.02.2016).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. formulată de apelantul contestator A.

Examinând apelul, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În speță, se constată că a fost declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de Deciziei penale nr. 513 din data de 12.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău. Această hotărâre a fost pronunțată în calea de atac a apelului.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, aceste dispoziții reglementând procedura de judecare a contestației în anulare după parcurgerea procedurii prealabile și anume, admiterea în principiu, prevăzută de art. 431 C. proc. pen. În această cauză, prin decizia apelată, Curtea de apel a examinat admisibilitatea în principiu a contestații în anulare promovate împotriva deciziei de condamnare, iar în dispozitivul acestei hotărâri s-a menționat faptul că aceasta este definitivă.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 5/2015 publicată în Monitorul oficial din 10 aprilie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului. Așadar, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

Se constată, așadar, că apelantul contestator condamnat A. a formulat cerere de apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea căii ordinare de atac a apelului, în privința deciziei penale atacate de contestator (Decizia penală nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie), definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Având în vedere dispozițiile art. 129 din Constituție care prevăd că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii, precum și dispozițiile art. 21 din legea fundamentală privind liberul acces la justiție, se constată că în C. proc. pen. sunt reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Apărarea a mai susținut că este admisibil apelul declarat de condamnat, ca urmare a aplicării directe a dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală, stabilit de art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Se constată că constată că apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, nu are suport nici în legislația internă și nici în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Legiuitorul român, în virtutea puterii sale de apreciere, a acordat deplină jurisdicție în judecarea unei persoane trimise în judecată, atât primei instanțe cât și instanței de apel, în virtutea efectului devolutiv al căii de atac, însă a limitat posibilitățile în anumite cazuri, cum este cel prevăzut de art. 432 alin. (4) C. proc. pen., fără ca aceasta să constituie o încălcare a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenției Europene a Drepturilor Omului. De asemenea, statele au o putere discreționară pentru a decide modalitățile de exercitare a acestui drept (cauza Nielsen c. Danemarca).

Așadar, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. (1) lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b), art. 431 alin. (2) și art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. formulată de apelantul contestator A.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare în ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

II. Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1412 din data de 04 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 160 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2019.

Procesat de GGC - GV