ÎCCJ, Decizia nr. 399/2021

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 28 ianuarie 2021, prima instanță a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de recurentul inculpat A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, la data de 10 iulie 2020, a fost înregistrat pe rolul secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul nr. x/2019, având ca obiect recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Prin încheierea din data de 3 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul anterior menționat s-a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, fixându-se termen la data de 15 octombrie 2020, cu citarea părților, în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Pentru termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2020, recurentul inculpat A. a transmis instanței supreme o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.

În susținerea excepției, recurentul inculpat a învederat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 - potrivit cărora:

"(1) În sensul prezentului titlu, manipularea pieței reprezintă următoarele tipuri de activități: (...) b) efectuarea unei tranzacții, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau comportament care influențează sau este probabil să influențeze prețul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii, prin recurgerea la un procedeu fictiv sau orice altă formă de înșelăciune sau artificiu." - sens în care a solicitat să se dispună sesizarea Curții Constituționale, apreciind că dispozițiile legale anterior menționate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 23 alin. (12) din Constituția României, art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 7 parag. 1 din aceeași convenție, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege).

A menționat recurentul inculpat că, în susținerea căii extraordinare de atac promovate, a invocat și cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., arătând, în esență, că prin art. 155 din Legea nr. 24/2017, ce a intrat în vigoare la data de 01.04.2017, art. 244, art. 248 și art. 279 din Legea nr. 297/2004 au fost abrogate. De asemenea, prin Legea nr. 24/2017, respectiv prin art. 120 alin. (1) lit. b), s)-a introdus o condiție esențială pentru a ne afla în prezența unei infracțiuni, respectiv aceea ca tranzacțiile să influențeze sau probabil să influențeze prețul unuia sau mai multor instrumente financiare, astfel că infracțiunea de manipulare a pieței de capital, în varianta avută în vedere de procuror și validată de instanțe, este dezincriminată.

A învederat că, în punctul de vedere exprimat cu privire la recursul în casație, parchetul a reținut că Legea nr. 24/2017, care abrogă expres articolele prin care era incriminată anterior fapta, incriminează și în prezent fapta, păstrează elementul material din articolul abrogat și atașează o condiție suplimentară elementului material, în același punct de vedere precizându-se că "în mod corect a concluzionat Tribunalul București, aspect menținut în decizia din apel, că este îndeplinită condiția ca prin aceste procedee fictive/artificiu să fie probabilă influențarea prețului unuia sau mai multor instrumente financiare, fără ca acest rezultat să se producă efectiv (...)". Cu alte cuvinte, parchetul a susținut că, în speță, ne-am afla în prezența infracțiunii prevăzute de art. 134 alin. (5) raportat la art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017, în varianta de incriminare relativă la "efectuarea unei tranzacții, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau comportament care influențează sau este probabil să influențeze prețul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii, prin recurgerea la un procedeu fictiv sau orice altă formă de înșelăciune sau artificiu".

Or, în raport cu aceste susțineri, în sensul că ar fi săvârșit infracțiunea sub forma unei probabilități, recurentul inculpat a apreciat că se impune sesizarea Curții Constituționale pentru a supune cenzurii de constituționalitate sintagma "(...) este probabil să influențeze prețul unuia sau mai multor instrumente financiare".

În argumentarea excepției de neconstituționalitate, recurentul inculpat a mai arătat că prevederile art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 au legătură directă cu cauza dedusă judecății, întrucât, în situația admiterii excepției, efectul asupra soluției din acest dosar este hotărâtor, putând fundamenta o soluție de admitere a recursului în casație, cu consecința respingerii acordului de recunoaște a vinovăției încheiat anterior în cauză.

Totodată, recurentul inculpat a susținut că dispozițiile legale criticate sunt lipsite de previzibilitate și accesibilitate, deoarece din modul de reglementare a art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 nu se poate determina cu exactitate întinderea, înțelesul și aplicabilitatea sintagmei "(...) este probabil să influențeze prețul unuia sau mai multor instrumente financiare", aceasta dând naștere la arbitrariu, la subiectivism, noțiuni ce trebuie să rămână străine de lege, îndeosebi de legea penală.

A mai arătat că precizia, claritatea și previzibilitatea actului normativ sunt elemente definitorii pentru tehnica legislativă, cu efect major asupra tehnicii realizării dreptului, norma juridică trebuind să fie precisă, iar sistemul normelor juridice trebuie atent sistematizat, pentru că norma juridică are caracter imperativ, general și impersonal.

Pe de altă parte, recurentul inculpat a menționat că, deși normele de tehnică legislativă nu au valoare constituțională, Curtea Constituțională a reținut în numeroase decizii că "nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii", ceea ce este în contradicție cu prevederile art. 1 alin. (5) din legea fundamentală. A subliniat că, în mod evident, ținând seama și de principiul generalității legilor, precizia cu care se redactează un text legal nu poate fi absolută, însă previzibilitatea privește modul de receptare a conținutului normei de către cei cărora le este adresată, astfel încât să poată avea de la bun început reprezentarea consecințelor juridice produse ca urmare a unei anumite acțiuni/inacțiuni.

Prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Înalta Curte, secția penală, a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a admite cererea formulată de recurentul inculpat și a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Astfel, s-a constatat că excepția a fost ridicată de o parte din proces, respectiv de recurentul inculpat A., a fost invocată în fața unei instanțe de judecată, vizează dispoziții legale în vigoare, iar acestea nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Însă, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, excepția trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces.

În speță, din examinarea argumentelor invocate de autorul excepției în susținerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, prima instanță a apreciat că soluționarea excepției vizând dispozițiile ce se solicită a fi supuse controlului de constituționalitate nu este de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal (recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019).

În acest sens, s-a reținut că, urmare admiterii acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat la data de 12.10.2018, în Dosarul nr. x/2018, cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate, inculpatul A., printre altele, în temeiul art. 279 lit. b) raportat la art. 248 și art. 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat la trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de manipularea pieței de capital.

Deși în considerentele deciziei penale recurate au fost inserate mențiuni în legătură cu comiterea infracțiunii de manipulare a pieței de capital în forma ce presupune probabilitatea influențării prețului unuia sau mai multor instrumente financiare, condamnarea recurentului inculpat A. nu a fost dispusă prin raportare la prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă, situație în care, prima instanță a apreciat că nu există o legătură efectivă între aceste dispoziții și soluționarea recursului în casație promovat de inculpat.

Totodată, s-a apreciat că obiecțiunile formulate în legătură cu dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocă, în realitate, nu reprezintă critici de neconstituționalitate apte să provoace un examen al conformității normei legale cu legea fundamentală a României, ci se tinde la modificarea actului normativ, în sensul modificării elementului material al infracțiunii de manipularea pieței de capital, aspect ce intră în competența legiuitorului.

Împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, recurentul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 13 decembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public ale apărătorilor aleși ai recurentului, precum și ultimul cuvânt al recurentului fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul formulat de recurentul A., Înalta Curte de Casație și Justiție Completul de 5 Judecători constată că este nefondat, din următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Procedând la reevaluarea admisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte -Completul de 5 judecători, notează prioritar că aceasta a fost formulată de într-o cauză având ca obiect recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, constatând următoarele:

Pentru termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2020, recurentul inculpat A. a transmis instanței supreme o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 120 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.

Cu privire la această cerere, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că nu este îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normelor contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componenței privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea Constituțională a reținut că "se poate solicita controlul de constituționalitate numai al acelor dispoziții legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluționarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor ... Condiția ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident, necesară, dar și suficientă".

Prin Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, instanța de contencios constituțional a arătat expres că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 "legătura cu soluționarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Mai mult, prin Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, s-a precizat că incidența textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat.

Sintetizând, jurisprudența instanței de contencios constituțional relevantă atestă că realizarea cerinței stabilite de art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 presupune ca dispozițiile de lege criticate să aibă legătură cu soluționarea cauzei, să vizeze incidența în cauză a acestor dispoziții de lege, respectiv faptul de a fi aplicabile în litigiile în care se invocă excepția de neconstituționalitate, având aptitudinea de a genera efecte juridice.

Constatarea îndeplinirii acestor criterii revine instanțelor de judecată care, așa cum s-a reținut în Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, parag. 27 și 28, "au rolul de partener al Curții, în sensul că verifică, în vederea sesizării instanței constituționale, respectarea prevederilor legale referitoare la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate...excepția de neconstituționalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituționalitate, astfel încât, atât instanței a quo, cât și celei a quem le revine competența de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituționalitate. Dacă, în privința instanței a quo, verificarea condițiilor de admisibilitate ține de îndeplinirea condițiilor legale necesare pentru sesizarea Curții Constituționale, pentru instanța a quem această verificare are semnificația întrunirii condițiilor necesare declanșării controlului de constituționalitate, respectiv a cercetării prezumției de constituționalitate a textului legal criticat ..." .

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că o eventuală decizie a Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

În acest sens, se reține că toate criticile prezentate în argumentarea sesizării instanței de contencios constituțional antamează chestiuni expuse în motivarea recursului în casație, prin ridicarea excepției de neconstituționalitate, recurentul urmărind să obțină o decizie care să legitimeze cazul de recurs în casație invocat, ulterior fazei procesuale în cadrul căreia dispozițiile criticate ar fi putut să producă efecte juridice - apelul, după rămânerea definitivă a cauzei.

Or, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatarea a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Ca atare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, în raport cu momentul ridicării excepției, aceasta nu are aptitudinea de a produce un efect util, nici chiar în eventualitatea admiterii, fiind depășită faza procesuală a apelului în cadrul căreia textele criticate ar fi putut fi aplicate, iar caracterul definitiv al hotărârii exclude orice potențial efect.

Astfel, fără a antama chestiunea discutabilă a admisibilității sesizării prin prisma limitelor constituționale caracteristice unui astfel de demers, raportat la competențele funcționale ale instanței de contencios constituțional, pentru a considera că pe calea excepției se tinde la restabilirea stării de legalitate, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuia formulată chiar în faza procesuală a apelului, anterior rămânerii definitive a hotărârii.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională, ceea ce nu este cazul.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorii excepției nu tind la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, a concordanței dintre o normă legală aplicabilă în cauza pendinte și exigențele Constituției României, ci critică norme incidente în altă etapă procesuală, într-o cauză soluționată definitiv.

În concret, excepția de neconstituționalitate vizează norme de drept substanțial ce ar fi putut constitui chestiuni prejudiciale în faza procesuală a apelului, pentru ca, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, autorul să beneficieze de o altă cale extraordinară de atac, respectiv revizuirea în condițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Astfel, spre deosebire de deciziile având ca obiect constatarea unui conflict juridic de natură constituțională în cadrul cărora însăși Curtea stabilește conduita remedială, în ipoteza în care o hotărâre definitivă se întemeiază pe o prevedere legală declarată neconstituțională, urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate, unicul remediu procesual reglementat de normele de procedură penală este calea extraordinară de atac a revizuirii.

Ca atare, demersul recurentului nu are, în abstract, aptitudinea de a conduce la restabilirea stării de legalitate, întrucât, chiar și în eventualitatea admiterii excepției, efectele deciziei se produc numai pentru viitor, exclusiv în cauzele aflate pe rol în care nu a fost pronunțată o hotărâre definitivă.

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale care conferă revizuirii hotărârilor judecătorești ca urmare a pronunțării deciziilor de admitere a unei excepții de neconstituționalitate, caracterul unei căi extraordinare de atac cu caracter sui generis. Relevante sub acest aspect sunt considerentele expuse în conținutul parag. 25 - 27 din Decizia nr. 126/2016:

"Curtea reține că o decizie de admitere a excepției de neconstituționalitate se aplică în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării acesteia -cauze pendinte, în care respectivele dispoziții sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepției până la publicarea deciziei de admitere, întrucât ceea ce are relevanță în privința aplicării deciziei Curții este ca raportul juridic guvernat de dispozițiile legii declarate neconstituționale să nu fie definitiv consolidat. În acest mod, efectele deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional se produc erga omnes. În privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat - facta praeterita, Curtea reține că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut.

În concluzie, în cauza de față excepția invocată nu se constituie într-o chestiune de ordin prejudicial care să fie dată în competența jurisdicției constituționale în raport cu obiectul reglementării normelor legale criticate și de aptitudinea deciziilor pronunțate asupra excepțiilor de neconstituționalitate de a produce efecte doar pentru viitor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2021.

GGC - ED