ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 28.01.2021

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

28.01.2021

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 212 din 8 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2018, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, secția de Combatere a Criminalității Organizate cu inculpații A. și B., obiect al cauzei penale cu nr. x/D/P/2018. Astfel:

I. În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului sau bunurilor societății (persoană vătămată SIF 1 Banat Crișana, faptă săvârșită la data de 13.02.2013).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului sau bunurilor societății (persoană vătămată SC C. SA, faptă săvârșită la data de 05.07.2012).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 279 lit. b) rap. la art. 248 și 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de manipularea pieței de capital (faptă săvârșită la data de 16.09.2013).

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. (1968) - art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1968) pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În temeiul art. 33 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1968), au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatului A. dându-i-se spre executare pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. (1968) - art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1968) pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

În temeiul art. 861 C. pen. (1968), a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani, calculat potrivit dispozițiilor art. 862 C. pen. (1968).

În temeiul art. 863 alin. (1) C. pen. (1968) s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune București; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune București.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. (1968) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1968), s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale.

II. În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 26 C. pen. (1968) rap. la art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditului sau bunurilor societății (persoană vătămată SIF 1 Banat Crișana, faptă săvârșită la data de 13.02.2013).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 279 lit. b) rap. la art. 248 și 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat același inculpat B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de manipularea pieței de capital (faptă săvârșită la data de 20.04.2012).

În temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. pen. și art. 480 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la disp. art. 279 lit. b) rap. la art. 248 și 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004, cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de manipularea pieței de capital (faptă săvârșită la data de 16.09.2013).

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. (1968) - art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1968) pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În temeiul art. 33 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1968) au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatului B. dându-i-se spre executare pedeapsa principală rezultantă de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. (1968) - art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1968) pe lângă pedeapsa principală rezultantă.

În temeiul art. 861 C. pen. (1968) a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 5 ani, calculat potrivit dispozițiilor art. 862 C. pen. (1968).

A fost încredințată supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune București.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C. pen. (1968) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1968) a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale.

S-a luat act că persoanele vătămate SIF Banat Crișana SA și SC C. SA nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații A. și B. la plata sumelor de 15.200 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. și persoana vătămată SC C. SA.

Inculpatul A., prin apărătorul ales, a criticat sentința pentru greșita admitere a acordului de recunoaștere a vinovăției, arătând, în esență, că acesta trebuia respins întrucât pentru infracțiunea de folosire cu rea-credință a creditului și bunurilor societății prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 C. pen., corelativă persoanei vătămate SC C. SA, a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, ulterior pronunțării sentinței prin care s-a admis acordul și care face obiectul căii de atac exercitate în cauză.

La rândul său, persoana vătămată SC C. SA, prin apărător ales, a criticat soluția primei instanțe prin care a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procuror cu inculpatul A., arătând, în esență, că hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, că aceasta este nemotivată, că situația de fapt nu este stabilită, că nu sunt îndeplinite condițiile încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției și, ultima ratio, că hotărârea este nelegală întrucât au fost încălcate normele de drept substanțial referitoare la prescripție.

Prin Decizia penală nr. 1433/A din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 488 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și de persoana vătămată SC C. SA împotriva Sentinței penale nr. 212 din data de 08.02.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) și (4) C. proc. pen., a fost obligat fiecare apelant la plata sumei de câte 100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen.

Astfel, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat a se proceda la analiza hotărârii atacate prin prisma legii aplicabile, respectiv ca, aplicând principiul legii penale mai favorabile, principiu ce trebuie avut în vedere până la momentul pronunțării unei hotărâri definitive (așadar și în apel), să se constate că, în raport de modificările legislative intervenite cu privire la domeniul pieței de capital, faptele de manipulare a pieței de capital pentru care a fost condamnat nu mai sunt prevăzute de legea penală.

A susținut că, până la momentul pronunțării deciziei penale recurate, cu privire la infracțiunile de manipulare a pieței de capital a intervenit o lege penală mai favorabilă, împrejurare pe care instanța de apel trebuia să o constate și să facă aplicarea acestei legi noi (mai favorabile), cu consecința admiterii apelului declarat de inculpat, respectiv a respingerii acordului de recunoaștere a vinovăției și a trimiterii cauzei la parchet. Cum instanța de apel nu a făcut acest lucru, deși s-a solicitat, recurentul inculpat a apreciat că a fost pronunțată o hotărâre nelegală, casabilă conform art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

A precizat, de asemenea, că în noua reglementare s-a introdus o condiție esențială pentru a ne afla în prezența infracțiunii de manipulare a pieței de capital, respectiv aceea ca tranzacțiile să influențeze sau probabil să influențeze prețul unuia sau mai multor instrumente financiare, astfel că infracțiunea în discuție, în varianta avută în vedere de procuror și validată de instanțe, este dezincriminată. Or, procurorul nu a cercetat și nu a reținut efectele legii noi în raport de al cărei conținut fapta a fost dezincriminată în varianta în care era incriminată în vechea lege și a cărei aplicare s-a făcut în mod nelegal în speță.

Ca atare, recurentul inculpat a susținut că, în cauză, pentru a se fi putut reține existența infracțiunilor de manipulare a pieței de capital, era necesar ca analiza să se realizeze în contextul identificării dispozițiilor legale în vigoare la data acordului de recunoaștere a vinovăției, numai efectuată în aceste coordonate analiza comportamentului ilicit ce i-a fost atribuit permițând clarificarea măsurii în care tipicitatea infracțiunii, atașată laturii obiective, este îndeplinită în ceea ce îl privește. A arătat însă că, în prezenta cauză, urmare modificărilor legislative, faptelor de manipulare a pieței de capital imputate le lipsește o cerință de tipicitate obiectivă, respectiv condiția influențării prețului, consecința fiind că, în lipsa acestei condiții, introdusă de noua lege, fapta imputată, în acord cu legea veche, a fost dezincriminată, astfel ca nu se putea dispune condamnarea sa pentru aceste fapte, iar acordul de recunoaștere a vinovăției trebuia respins.

Prin prisma celuilalt caz de recurs în casație invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut că, prin acordul de recunoaștere a vinovăției, la momentul formulării propunerilor de pedeapsă, procurorul a făcut aplicarea prevederilor art. 480 alin. (4) C. proc. pen. (reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă) și a avut în vedere regimul sancționator al fiecărei infracțiuni reținute în sarcina sa. Totodată, procurorul a considerat că legea penală mai favorabilă este vechiul C. pen. și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen., contopind pedepsele și propunând executarea pedepsei celei mai grele, de 2 ani închisoare, cu aplicarea unui spor cu 1 an închisoare, fiind propusă o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare. De asemenea, în temeiul art. 861 cu referire la art. 862 din vechiul C. pen., procurorul a propus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani. A subliniat recurentul inculpat că atât prima instanță, cât și instanța de apel, au îmbrățișat această propunere a procurorului, prima instanță dispunând condamnarea sa la pedeapsa propusă de procuror, a doua instanță respingând apelul său, neobservând însă că procurorul a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 34 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen. și ignorând prevederile art. 1411 din același cod.

Recurentul inculpat a mai precizat că, în conformitate cu art. 34 lit. b) din vechiul C. pen., în cazul concursului de infracțiuni, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim prevăzut de textul incriminator nu este îndestulător, se poate adăuga un alt spor (între 1 și 5 ani). Așadar, un spor de pedeapsă peste maximul special prevăzut de lege se poate dispune doar în ipoteza în care, în conformitate cu art. 34 alin. (1) lit. b) teza a II-a din vechiul C. pen. ("care poate fi sporită până la maximul special"), s-a aplicat o pedeapsă sporită la maximul ei special, iar acest maxim special este considerat neîndestulător. A arătat, însă, că în speță nu s-a aplicat pedeapsa cea mai grea sporită până la maximul ei special prevăzut de lege pentru acea infracțiune (maxim definit de art. 1411 C. pen.), aplicându-se un spor de pedeapsă de 1 an, cu neobservarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) lit. b) teza a II-a din vechiul C. pen., astfel că sporul de 1 an închisoare propus de procuror și acceptat de instanțele de judecată este greșit aplicat.

Prin încheierea din 3 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, constatându-se că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2019, îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu și s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casație declarat de inculpatul anterior menționat.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parțială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) din C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 din C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac - acesta se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În speță, din examinarea criticilor formulate în cuprinsul motivelor scrise de recurs, susținute oral în fața instanței, se constată că acestea nu pot atrage incidența cazului de recurs în casație menționat.

Astfel, Înalta Curte constată că, printre infracțiunile reținute în acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat în cauză, sunt enunțate de procuror și infracțiunile de manipularea pieței de capital, prev. de art. 279 lit. b) rap. la art. 248 și la art. 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004 - trei infracțiuni - săvârșite în perioadele 10.09.2013 - 12.09.2013, 02.05.2012 - 05.08.2014 și, respectiv, 07.02.2012 - 15.01.2013.

Potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, constituie infracțiunea de manipularea pieței de capital efectuarea de tranzacții sau ordine de tranzacționare care presupun procedee fictive sau orice altă formă de înșelăciune.

De asemenea, potrivit art. 248 din aceeași lege, este interzis oricărei persoane fizice sau juridice să se angajeze în activități de manipulare a pieței.

Dispozițiile legale enunțate anterior au fost abrogate prin art. 155 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, însă fapta de manipularea pieței de capital este în continuare incriminată prin dispozițiile art. 120 alin. (1) lit. b) din aceeași lege.

Potrivit textului, constituie infracțiunea de manipularea pieței de capital efectuarea unei tranzacții, plasarea unui ordin sau orice altă activitate sau comportament care influențează sau este probabil să influențeze prețul unuia sau mai multor instrumente financiare, al unui contract spot pe mărfuri conex sau al unui produs licitat având la bază certificate de emisii, prin recurgerea la un procedeu fictiv sau orice altă formă de înșelăciune sau artificiu.

Se observă, așadar, că fapta nu a fost dezincriminată, astfel cum în mod eronat a susținut apărarea și, ca atare, nu pot fi incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pe de altă parte, acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în condiții de deplină legalitate, conform art. 480 din C. proc. pen., fiind, de altfel, verificat de către instanța de apel prin decizia atacată cu recurs în casație.

În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, Înalta Curte reține, pe de o parte, faptul că aceasta a fost analizată de instanța de fond și verificată în control judiciar, iar pe de altă parte, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., acest aspect nu mai poate fi evaluat.

Cu privire la legalitatea pedepselor, Înalta Curte constată că, în cauză, acestea au fost aplicate în limitele prevăzute de normele de incriminare, cu aplicarea regulilor concursului de infracțiuni, astfel cum era reglementat în C. pen. anterior, nefiind incident nici cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat, de asemenea, de către recurentul inculpat A. în susținerea căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat (avocat D.), până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1433/A din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat (avocat D.), până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2021.