ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2024

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 108/2024

HOTĂRÂRE
07.02.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 108/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 07 februarie 2024

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 23 din data de 14 decembrie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petentul A., pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Bârlad.

În esență, pentru a dispune astfel, s-a reținut că petentul A. a formulat cerere de strămutare a dosarului nr. x/2023 aflată pe rolul Judecătoriei Bârlad.

În concret, s-a constatat că în raport de împrejurările expuse de către petentul A. nu pot fi decelate date sau informații din care să rezulte că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bârlad ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, care nu sunt rude sau afin până la gradul al IV-lea cu judecătorii, procurorii sau grefierii instanței, sau că ar exista pericolul de tulburare a ordinii publice. Pentru a reprezenta temei de strămutare, suspiciunea la care s-a făcut referire decătre petent prin cererea de strămutare trebuie să fie rezonabilă, iar nu una pur subiectivă și speculativă, în sensul că judecătorul cauzei ar trebui să se afle într-o situația de inadecvare procesuală care nu poate opera pe baza unei prezumția sui generis că imparțialitatea acestuia este afectată, ci aceasta trebuie dovedită.

Împotriva acestei sentințe, petentul A. a formulat prezenta cale de atac.

Prin cererea formulată în cauză, intitulată de petent ca fiind recurs, s-a arătat că în dosarul nr. x/2023 (strămutare), incluzând dosarul nr. x/2023 al Judecătoriei Bârlad a cărui strămutare o solicită a fost obligat la plata sumei de 200 de RON, arătând că nu a făcut cerere de strămutare niciodată, doar la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a formulat "cerere de recurs" .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 19.01.2024, când s-a fixat termen pentru soluționare la data de 7.02.2024.

Examinând calea de atac formulată în cauză de petentul A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Obiectul prezentei căi de atac îl constituie sentința penală nr. 23 din data de 14 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins cererea formulată de petentul A., pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Judecătoriei Bârlad.

Potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) din C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel competentă soluționează cererea de strămutare prin sentință. În alin. (6) al art. 74 din C. proc. pen.. se prevede că "Sentința prevăzută la alin. (1) nu este supusă niciunei căi de atac."

Drept urmare, în privința sentinței penale nr. 23 din data de 14 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, care este definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării căii ordinare de atac a recursului.

Prin urmare, în raport de obiectul cauzei, se constată că în prezenta cauză petentului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva sentinței penale nr. 23 din data de 14 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins cererea de strămutare, întrucât a fost formulată împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare.

Așadar, prin promovarea acesteia, petentul A. a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Față de cele arătate, în condițiile în care calea de atac de față a fost exercitată împotriva unei sentințe definitive, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea recursului formulat de petent, urmând a-l respinge ca atare.

În consecință, față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "recurs" formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 23 din data de 14 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

În raport cu soluția dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac intitulată "recurs" formulată de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 23 din data de 14 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 februarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 233/2025
mată să se pronunțe instanța sesizată cu cererea de strămutare a judecării cauzei țin de asigurarea condițiilor privind desfășurarea normală a procesului penal, condiție ce vizează și interesează toate părțile din proces, independent de cal
ÎCCJ 2025-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2025
. proc. pen.., a fost prezentat obiectul cauzei a cărei strămutare s-a solicitat, apreciindu-se că nu se identifică motive pertinente și serioase cu privire la pretinsele motive de bănuială legitimă sau suspiciune rezonabilă că imparțialita
ÎCCJ 2025-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 107/2025
x/2024, având ca obiect plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 232/158/P/224 din 17.09.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin ordonanța nr. 228/II-2/2024 din 28.10.2024 a Procurorului Ge
ÎCCJ 2025-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală
oneze contestația în anulare formulată de aceasta împotriva încheierii de ședință din data de 27.01.2025, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2/2024. Pentru a putea fi apte de a genera o suspiciune
ÎCCJ 2025-04-09
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 164/2025
nța decizia magistraților investiți cu soluționarea dosarului nr. x/2022 Concluzionând, petenta a susținut că in eventualitatea dispunerii unor solutii în sensul celor solicitate de aceasta, prin prisma cererii de apel, reacția comunității
Sursă