ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 107/2025
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 107/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 12 martie 2025
Asupra cererii de strămutare;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 17 februarie 2025, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.
În motivarea cererii petentul, a arătat, în esență, că există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei și calității părților.
În esență, a susținut că a formulat o plângere penală împotriva procurorilor B. și C., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cu privire la presupuse infracțiuni comise de aceștia în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și care a fost trimis, în mod nelegal, Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu. A adăugat că în dosarul penal nr. x/2024, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost pronunțată o soluție de clasare, fără a fi atașat dosarul nr. x/2024 și fără a fi efectuată vreo cercetare.
Petentul a mai arătat că judecătorul de cameră preliminară a manifestat o atitudine părtinitoare față de intimații din cauză, prin aceea că a refuzat solicitarea acestuia de atașare a dosarului nr. x/2024, ceea ce echivalează, în opinia petentului, cu o antepronunțare. Aceasta cu atât mai mult, cu cât procurorul de ședință a pus concluzii cu privire la legalitatea și temeinicia soluției de clasare. Referitor la calitatea părților, petentul a arătat că procurorul B. este asistent universitar în cadrul Universității București, unde este cadru universitar și judecătorul D. învestit cu judecarea cauzei sale.
A adăugat petentul și faptul că, pe parcursul judecării cauzei, judecătorul de cameră preliminară a adoptat o atitudine necorespunzătoare unei ședințe de judecată numai în ceea ce privește cauza acestuia, nu și cu privire la celelalte cauze aflate pe lista de ședință. Petentul a considerat că judecătorul de cameră preliminară a dat dovadă de lipsă de imparțialitate prin aceea că i-a solicitat să explice relevanța atașării dosarului nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fiindu-i încălcat, astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil.
Petentul A. a mai învederat că, la data de 22.01.2025, a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului de cameră preliminară învestit cu soluționarea cauzei, însă, aceeași atitudine, de lipsă de imparțialitate, a fost manifestată și de judecătorul care a soluționat cererea de recuzare, întrucât a respins această cerere, cu o motivare generică.
Toate aceste aspecte dovedesc lipsa de imparțialitate a magistraților instanței, ceea ce se va reflecta în pronunțarea unei soluții cu încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală a fost înregistrat dosarul nr. x/2024, având ca obiect plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 232/158/P/224 din 17.09.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin ordonanța nr. 228/II-2/2024 din 28.10.2024 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
În informațiile solicitate potrivit art. 73 C. proc. pen. și comunicate de către Curtea de Apel București se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare se solicită, apreciindu-se că nu se pot reține elemente de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială asupra imparțialității și obiectivitătii generice a corpului de judecători ai Curții de Apel București sau la concluzia că, pe rolul acestei instanțe, nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil, ori că ar exista vreun pericol de tulburare a ordinii publice, astfel încât se apreciază că nu există motive legale și temeinice care să justifice admiterea cererii de strămutare.
Analizând cererea formulată de petentul A., în temeiul art. 74 raportat la art. 71 din C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală constată că este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 71 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."
Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor unei instanțe.
Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei).
Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că, ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey contra Austria). În aplicarea acestui text, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).
Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport cu împrejurările concrete ale cauzelor.
În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.
Înalta Curte, subliniază că dreptul la un proces corect, imparțialitatea judecătorilor și a instanței de judecată sunt esențiale pentru realizarea actului de justiție. Imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces. În acest sens, aparențele prezintă o anumită importanță având în vedere încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică și, în primul rând, acuzatului în cazul unui proces penal.
Examinând în ansamblu, în aceste coordonate generale, motivele invocate în speță drept temeiuri ale cererii de strămutare, respectiv că, în opinia petentului A. la Curtea de Apel București nu se poate realiza o judecată obiectivă a cauzei sale, existând o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată din pricina împrejurărilor cauzei și calității părților, Înalta Curte constată că afirmațiile petentului nu sunt susținute de elemente obiective, care să genereze suspiciuni temeinice asupra imparțialității instanței.
În speță, dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, a cărui strămutare se solicită, are ca obiect plângerea formulată de petentul A. în procedura de cameră preliminară, potrivit art. 340 C. proc. pen., împotriva ordonanței nr. 232/158/P/224 din 17.09.2024 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținută prin ordonanța nr. 228/II-2/2024 din 28.10.2024 emisă de procurorul ierarhic superior.
Înalta Curte arată că modul de instrumentare sau de soluționare a unei cauze nu poate constitui, în lipsa unor alte argumente temeinice și solide, motiv de strămutare a unei cauze.
Sub acest aspect, se reține că motivele de fapt expuse în cererea de strămutare reprezintă nemulțumiri exprimate de petent cu privire la modalitatea în care președintele completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei care face obiectul cererii de strămutare și-a exercitat atribuțiile legale, petentul susținând în concret că judecătorul de cameră preliminară ar fi manifestat o atitudine părtinitoare față de intimații din cauză, prin respingerea solicitării sale de atașare a dosarului nr. x/2024
Astfel, în opinia petentul, această împrejurare echivalează cu o antepronunțare.
Înalta Curte reține că argumentele prezentate vizează în mod evident o pretinsă conduită a completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei petentului în procedura de cameră preliminară, nicidecum întreg corpul magistraților din cadrul Curții de Apel București.
De altfel, se constată că aceste aspecte invocate de petent prin cererea de strămutare au un caracter general, argumentele fiind expuse într-o manieră abstractă, respectiv prezentate exclusiv sub forma unor simple afirmații care nu pot fi verificate și care nu tind la configurarea vreunui temei concret de strămutare.
Așadar, este nevoie de alte elemente particulare suplimentare, care să configureze circumstanțele concrete ale cauzei într-o asemenea măsură încât să dea naștere la o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel București este afectată.
În consecință, aspectele invocate de petent nu sunt susceptibile a da naștere, prin ele însele, unei temeri justificate obiectiv cu privire la o pretinsă părtinire a întregului corp al judecătorilor instanței pe rolul căreia se află cauza cu privire la care a fost formulată prezenta cerere.
Nici împrejurarea că intimatul B. își desfășoară activitatea în calitate de profesor universitar, instituție în care funcționează inclusiv judecătorul cauzei, nu este de natură să afecteze nici măcar la nivel de aparență imparțialitatea întregului corp al magistraților din cadrul acestei instanțe, în condițiile în care, în virtutea specificului funcției deținute, magistrații au obligația de a-și îndeplini atribuțiile fără părtinire și cu respectarea dispozițiilor legale, indiferent de calitatea părților și împrejurările cauzei.
Așadar, este nevoie de alte elemente particulare suplimentare, care să configureze circumstanțele concrete ale cauzei într-o asemenea măsură încât să dea naștere la o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel București este afectată.
De altfel, o parte a susținerilor petentului au fost analizate urmare a cererii de recuzare. În plus, nici împrejurarea că cererea de recuzare a fost respinsă nu poate conduce la concluzia că în cauză există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată, întrucât simpla afirmație a petentului în sensul că judecătorul care a soluționat cererea de recuzare a respins-o, cu o motivare generică, nu poate fundamenta nici în aparență o încălcare a atributului imparțialității.
Mai mult, imparțialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, iar punctul de vedere al persoanei interesate nu joacă un rol determinant, ci trebuie să fie justificat în mod obiectiv. Or, în cauză se constată că afirmațiile petentului A., în contextul informațiilor transmise conform art. 72 alin. (6) din C. proc. pen., reprezintă simple supoziții fără fundament în actele și înscrisurile de la dosarul cauzei.
Ca atare, în lipsa unor elemente concrete, împrejurările invocate de petentul A. nu sunt susceptibile a da naștere, prin ele însele, la existența vreunei îndoieli asupra imparțialității și obiectivității judecătorului investit cu soluționarea plângerii sau la concluzia că, pe rolul Curții de Apel București, nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu există motive care să justifice admiterea cererii de stramutare.
Față de considerentele expuse anterior, în baza art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.
Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2025.