ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2025

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată de petenta A., înregistrată sub nr. x/2025, s-a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția II Penală.

În cuprinsul cererii de strămutare, petenta, în esență, a susținut faptul că există suspiciuni rezonabile cu privire la imparțialitatea completului investit cu soluționarea dosarului nr. x/2024, având ca obiect contestația în anulare formulată de aceasta împotriva încheierii de ședință din data de 11.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2024.

În acest sens, prin motivarea cererii, petenta A. a arătat se impune strămutarea dosarului nr. x/2024 raportat la faptul că, deși, a formulat cerere de recuzare a completului, aceasta a fost respinsă, cerere soluționată în mod abuziv a doua zi precum și faptul că a formulat și plângere penală împotriva judecătorului, care în această situație, avea obligație de a se abține de la judecarea cauzei.

Potrivit art. 72 alin. (6) C. proc. pen..: (…) când Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța ierarhic superioară, informațiile se cer președintelui curții de apel la care se află cauza a cărei strămutare se cere.

Potrivit textului de lege mai sus menționat au fost solicitate informații de la Curtea de Apel București.

Prin informațiile transmise de Curtea de Apel București, în conformitate cu art. 72 alin. (6) C. proc. pen.., a fost prezentat obiectul cauzei a cărei strămutare s-a solicitat, apreciindu-se că nu se identifică motive pertinente și serioase cu privire la pretinsele motive de bănuială legitimă sau suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților, neexistând circumstanțe care să nască o îndoială justificată asupra imparțialității acestora.

În consecință, s-a precizat că nu se pot reține elemente de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială asupra imparțialității și obiectivității generice a corpului de judecători ai Curții de Apel București sau la concluzia că, pe rolul acestei instanțe, nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil, astfel încât s-a apreciat că nu există motive legale și temeinice care să justifice admiterea cererii de strămutare.

Analizând cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Petenta A. prin cererea ce face obiectul prezentei cauze a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția II penală, având ca obiect contestația în anulare formulată de aceasta împotriva încheierii de ședință din data de 11.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2024.

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice".

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor unei instanțe.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". Imparțialitatea trebuie evaluată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un caz determinat, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (cauza Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982, cauza Micallef contra Maltei, hotărârea din 15 octombrie 2009).

Demersul obiectiv implică a se verifica dacă instanța în sine, și printre altele, compunerea acesteia, prezintă suficiente garanții pentru excluderea oricărei îndoieli legitime în legătură cu imparțialitatea sa. În aplicarea acestui text, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cauza Hauschildt contra Danemarcei).

De asemenea, Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității judecătorului, aparențele au un rol definitoriu, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.

Astfel, aparențele prezintă o mare importanță, având în vedere încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică și, în primul rând, acuzatului în cadrul unui proces penal (judecătorul nu trebuie doar să fie imparțial, ci, în egală măsură, trebuie să se vadă că este imparțial). Trebuie determinat dacă anumite fapte sau împrejurări pot ridica dubii legitime cu privire la lipsa de imparțialitate a instanței, dacă temerile unei părți cu privire la imparțialitatea instanței sunt în mod obiectiv justificate.

În fine, ceea ce trebuie asigurat, în viziunea CEDO, este încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire părții într-un proces.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, Înalta Curte constată că cererea de strămutare formulată de petenta A., nu este susținută de elemente obiective de natură să conducă la existența vreunei urme de îndoială asupra imparțialității și obiectivității întregului corp de magistrați din cadrul curții de apel învestite cu soluționarea dosarului nr. x/2024

Referitor la motivele invocate de petent, Înalta Curte reține că acestea reprezintă, în concret, critici referitoare la soluția de respingere a cererii de recuzare a judecătorului investit cu soluționarea cauzei, or, împotriva încheierii prin care s-a dispus asupra recuzării nu poate fi exercitată nicio cale de atac potrivit dispozițiilor art. 70 alin. (4) din C. proc. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că cererea de strămutare constituie, în concret, o cale de atac deghizată împotriva unei încheieri nesusceptibile de a fi atacate.

Astfel, argumentele prezentate ce vizează exclusiv aparența de imparțialitate a judecătorului învestit cu soluționarea cauzei au făcut obiectul cererii de recuzare soluționate deja, reiterarea acestora pe calea unei cereri de strămutare constituie o cale de atac deghizată împotriva unei încheieri definitive, lipsind orice argumentare privind pretinsa lipsă de imparțialitate a întregului corp de magistrați din cadrul aceleași instanțe.

Sub acest aspect, trebuie avută în vedere și jurisprudența Curții Constituționale a României care a statuat că strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, cu scopul asigurării condițiilor unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare și să aibă posibilitatea să își exercite dreptul la apărare în mod efectiv și eficient (Decizia nr. 226 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 31 martie 2006)

De asemenea, Înalta Curte arată că în cazul strămutării, motivele nu privesc judecătorii învestiți cu soluționarea cauzei, ci condițiile în care o instanță penală, în întregul ei, trebuie să judece o anumită cauză.

Se constată astfel că, suspiciunea exprimată cu privire la o eventuală lipsa de imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel București nu este confirmată de un minimum de date obiective care să susțină o atare temere și să legitimeze eventuala strămutare a cauzei.

Or, în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să confirme afirmațiile petentei, simpla susținere că instanța nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

Pentru considerentele expuse, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în temeiul art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2025.