ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 40/2016

Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 20 aprilie 2016, în Dosarul nr. 898/118/2015*, aflat pe rolul acestei instanțe, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, și persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu au urmat procedura administrativă și termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul V1 secțiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013) ?

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța la 16 februarie 2015, reclamanta N.O. a solicitat instanței să dispună, în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, anularea adresei nr. . . ., emisă de pârâtă, precum și emiterea în favoarea sa a unui titlu de plată conform dispozițiilor art. 41 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul titlului de despăgubire, respectiv în temeiul deciziei nr. . . . a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin decizia amintită, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire nr. . . ., în cuantum de . . . lei, în temeiul art. 13 alin. (1) și art. 16 alin. (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere raportul de evaluare întocmit în dosarul intern nr. . . ., și că, în urma solicitării de emitere a unui titlu de plată, pârâta i-a comunicat adresa nr. . . ., prin care i-a adus la cunoștință că titlul de plată nu mai poate fi emis, deoarece titlul de despăgubire nu a fost valorificat în termen de 3 ani de la comunicare, conform dispozițiilor art. 18

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat, prin întâmpinare, excepția tardivității cererii cu motivarea că valorificarea titlului de despăgubire se putea face, potrivit dispozițiilor art. 18

Prin Încheierea din 3 septembrie 2015, Tribunalul Constanța a respins excepția tardivității cererii cu motivarea că, prin acțiunea promovată, reclamanta urmărește concretizarea unui drept rezultat din acordarea unor măsuri compensatorii pentru preluarea abuzivă în proprietatea statului a unui bun, astfel că aceasta poate solicita pe cale contencioasă obligarea la emiterea unei dispoziții care să aibă ca finalitate tocmai valorificarea acestui drept.

Prin Sentința civilă nr. 2.964 din 5 noiembrie 2015, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei, a dispus anularea adresei nr. . . ., emisă de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Guvernul României, și a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei titlul de plată, în temeiul deciziei nr. . . . a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În considerentele hotărârii, prima instanță a reținut că, prin Legea nr. 117/2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente și pentru modificarea art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a fost suspendată emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, de la data intrării în vigoare a legii și până la data de 15 mai 2013, astfel că prescripția extinctivă nu a curs decât pe o durată de câteva luni, respectiv până la 4 iulie 2012, întrucât a intervenit o suspendare în temeiul legii care a durat, potrivit prevederilor actului normativ mai sus menționat, până la data de 15 mai 2013. S-a constatat că, în speță, opțiunea persoanelor îndreptățite la emiterea titlurilor de despăgubire sau a titlurilor de conversie a acestora în acțiuni nu s-a putut realiza atât timp cât au existat cauze de suspendare a acestui drept.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul nereținerii de către instanță a obligației reclamantei de a parcurge procedura administrativă prevăzută la capitolul V

În motivarea apelului s-a susținut că era o obligație legală imperativă, prevăzută de art. 18

S-a considerat greșită reținerea de către instanța de fond a existenței unei cauze legale de suspendare a termenului de opțiune pentru persoanele îndreptățite la emiterea titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie, concluzia fiind desprinsă din interpretarea prevederilor art. III alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare, care se referă la valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în perioada de suspendare.

Prin Încheierea din 20 aprilie 2016, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu o cerere în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecății până la pronunțarea hotărârii prealabile.

Prin Încheierea pronunțată la data de 20 aprilie 2016, în Dosarul nr. 898/118/2015*, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

La 6 aprilie 2016 apelanta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora, ce au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu au urmat procedura administrativă privind valorificarea acestora, prevăzută de Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, li se aplică dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

S-a susținut că de modul de lămurire a acestei chestiuni de drept depinde soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză în privința susținerilor apelantei referitoare la prescripția dreptului, respectiv netemeinicia pretențiilor reclamantei de a obține emiterea unui titlu de plată, în condițiile în care aceasta nu a urmat procedura administrativă prevăzută de art. 18 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru a beneficia de dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

A arătat că, pentru a emite un titlu de plată aferent deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, persoanele îndreptățite ori moștenitorii acestora aveau obligația legală de a forma un dosar de opțiune prin care aveau posibilitatea să solicite emiterea unui titlu de plată/titlu de conversie.

Valorificarea titlurilor de despăgubire se efectua în conformitate cu art. 18

Consideră că legiuitorul a stabilit o procedură specială pentru acordarea acestor despăgubiri prin Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, prin luarea în considerare a competențelor și procedurilor stabilite în privința instituțiilor implicate, a numărului mare de solicitanți și a resurselor materiale limitate de care dispune bugetul de stat, pentru evitarea blocării funcționării mecanismului de restituire și a discriminărilor între solicitanți.

La această dată, procedura de emitere a titlurilor de plată, precum și plata acestora se află sub incidența Legii nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor acestei legi, aplicabile în prezenta cauză, în vederea efectuării plății de către Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite titluri de plată în ordinea de înregistrare a dosarelor de opțiune constituite de această autoritate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și a titlurilor de despăgubire emise în condițiile art. 41 din aceeași lege.

Cu alte cuvinte, titularul unei decizii de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va beneficia de dispozițiile art. 41 din această lege, care prevăd că Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 1 ianuarie 2014, plata sumelor de bani fiind eșalonată pe o perioadă de 5 ani, dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de lege.

Or, câtă vreme persoanele îndreptățite sau autorii acestora nu au urmat procedura privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în condițiile prevăzute de Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu li se poate aplica procedura prevăzută de art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, întrucât aceștia nu au urmat procedura administrativă și nu au constituit dosar de opțiune.

Intimata-reclamantă nu a formulat un punct de vedere în legătură cu problema de drept în discuție, dar a fost de acord cu sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

După comunicarea raportului, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus, în termen legal, un punct de vedere la raport, în sensul susținerilor anterioare.

Completul de judecată învestit cu soluționarea apelului în Dosarul nr. 898/118/2015* al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă a apreciat că problema aplicării dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, și persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și care nu au urmat procedura administrativă și termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul V

În speță, reclamanta deține titlul de despăgubire - Decizia nr. . . ., prin care s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de . . . lei, conform raportului de evaluare întocmit în Dosarul intern nr . . . . . . . . . ., cererea de emitere a unui titlu de plată fiind adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în anul 2013.

La momentul emiterii titlului de despăgubire erau aplicabile prevederile art. 18 și art. 18

În ceea ce privește modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire, normele legale menționate dispuneau că titularul unui titlu de despăgubire avea posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acțiuni emise la Fondul "Proprietatea", fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acțiuni, parte în numerar, după distincțiile prevăzute în alin. (2) și (3) ale art. 18

În cazul exprimării de către titularul titlului de despăgubire a opțiunii de primire a despăgubirilor în numerar, art. 18

Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, care prin art. 50 lit. c) a abrogat expres art. 18, 18

Referitor la acestea din urmă, Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, prevede în art. 41 alin. (1), capitolul VI "Dispoziții tranzitorii și finale", că "Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri bănești în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum și a sumelor stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranșe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014", iar în alin. (3) al aceluiași articol stabilește că "Pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la alin. (1) Comisia Națională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor". Alin. (4) prevede că "Titlul de plată se emite de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în condițiile alin. (1) și (2) și se plătește de către Ministerul Finanțelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere".

Din analiza textelor citate rezultă că art. 41 alin. (1), care se referă la "plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri", deși privește perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu stabilește, folosind terminologia consacrată în Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, că aceasta se va face în baza titlurilor de plată emise anterior de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ci dimpotrivă, folosind o expresie consacrată de legea nouă, dar neclară și confuză pentru procedura Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, arată că plata vizează "dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi", arătând ulterior, în alin. (3) și (4), cine emite titluri de despăgubire și cine emite titluri de plată.

Or, astfel cum se constată din speța de față și din hotărârile depuse la dosar, există și situații în care, deși dosarele "au fost aprobate", fiind emise titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu au fost emise și titlurile de plată de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru că titularii titlurilor de despăgubire nu au formulat o opțiune pentru conversia acestora în acțiuni sau titluri de plată.

Pornind de la această problemă s-a considerat necesară sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea modului de interpretare a dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, care nu face distincție între situațiile în care au fost emise numai titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără ca ulterior să fie emise și titluri de plată, fie din cauza neexprimării opțiunilor de către titularii lor în termenul prevăzut de lege, fie din cauza întârzierii procedurilor de emitere a acestor titluri, și situațiile în care titlurile de despăgubire au fost convertite în titluri de plată, în urma exprimării opțiunii de către persoana îndreptățită.

În interpretarea art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, instanța de sesizare a apreciat că trebuie avute în vedere cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 7 martie 2016, prin care se stabilește că se află în situații juridice diferite, sub aspectul reglementării legale incidente modalității de valorificare a titlului de despăgubire, beneficiarii unui titlu de despăgubire care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și beneficiarii cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi și că, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative (paragraful 22).

De asemenea, relevante sunt și statuările Curții Constituționale din Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, prin care instanța de drept constituțional a reținut că, "recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul legii vechi, art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu are caracter retroactiv, ipoteza avută în vedere de legiuitor fiind aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul propriu de aplicare" (paragraful 14).

În concluzie, instanța de trimitere a apreciat că situațiile juridice privind titlurile de despăgubire emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în legătură cu care titularii nu și-au exprimat dreptul de opțiune în termenul de 3 ani prevăzut de art. 18

Jurisprudența Curții de Apel Constanța: instanța de trimitere a menționat că nu a identificat alte hotărâri judecătorești în materia ce face obiectul sesizării.

Jurisprudența altor instanțe din țară: celelalte curți de apel au comunicat că nu au jurisprudență în această materie, cu excepția Curții de Apel București, care a depus Decizia civilă nr. 276A din 19 aprilie 2016 a Secției a IV-a civile, cu soluția neaplicării dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, și Decizia civilă nr. 279A din 19 aprilie 2016 a aceleiași secții, care vizează aplicabilitatea dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat în repetate rânduri asupra constituționalității dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, respingând excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Astfel, în jurisprudența sa, Curtea a înlăturat susținerea că acest text de lege încalcă principiul neretroactivității legii, reținând că: "Recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate nu pot avea caracter retroactiv. Ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă." (Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 7 martie 2016)

În același sens, Curtea a constatat că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorității abilitate (Decizia nr. 228 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 6 iunie 2016, Decizia nr. 657 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 noiembrie 2015, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015).

Curtea Constituțională a decis că dispozițiile legale criticate reglementează o situație juridică tranzitorie, ce recunoaște dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi și reglementează modalitatea de valorificare a acestuia, iar, "în temeiul principiului tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speță titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013". (Decizia nr. 253 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 16 iunie 2015)

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Pe fondul sesizării a reținut că dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt aplicabile persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, și anume:

Toate aceste condiții sunt îndeplinite în cauză. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestite să soluționeze cauza.

Deși legiuitorul nu definește noțiunea de "chestiune de drept" folosită în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, în interpretarea acestei noțiuni doctrina afirmă că norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziții legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

Examinând sesizarea pendinte, punctele de vedere și argumentele exprimate de instanțele din țară, care prefigurează existența unei practici neunitare cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Problema de drept supusă dezbaterii este una nouă, neanalizată în doctrină, fiind cuprinsă într-un act normativ a cărui aplicare de către instanțe este relativ recentă. Asupra acestei chestiuni de drept, de lămurirea căreia depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat (în recurs în interesul legii sau în recurs în casație) și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prin sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Constanța a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile prin care instanța supremă să stabilească dacă dispozițiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile și persoanelor îndreptățite sau autorilor acestora care au obținut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și nu au urmat procedura administrativă și termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul V

Art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, prevede că:

Problema care se pune în cauză este aceea de a stabili dacă dispozițiile art. 18

Art. 18, 18

Cu privire la această ultimă categorie de dispoziții/decizii - cele emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și pentru care au fost emise titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - urmează a se analiza, potrivit sesizării formulate, aplicarea prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Altfel spus, urmează a se stabili dacă dispozițiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare, sunt aplicabile tuturor titlurilor de despăgubire emise anterior de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sau numai acelor titluri de despăgubire în legătură cu care titularii și-au exprimat dreptul de opțiune prevăzut de art. 18

În acest context, se reține că dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării depinde de:

(i) Termenul de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi considerat un termen de prescripție cât timp valorificarea titlurilor de despăgubire nu se poate face prin intermediul unei acțiuni în justiție a cărei neexercitare în termenul prescris de lege să atragă stingerea dreptului material la acțiune, ci numai în condițiile reglementate prin capitolul V