Decizia nr. 40/2016 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2481/1/2016 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în…

Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 20 aprilie 2016, în Dosarul nr. 898/118/2015*, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: sunt aplicabile dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă şi termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul V1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare (forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013) ? II. Expunerea succintă a procesului

Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa la 16 februarie 2015, reclamanta N.O. a solicitat instanţei să dispună, în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, anularea adresei nr… , emisă de pârâtă, precum şi emiterea în favoarea sa a unui titlu de plată conform dispoziţiilor art. 41 alin. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul titlului de despăgubire, respectiv în temeiul deciziei nr… a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin decizia amintită, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire nr… , în cuantum de . . . lei, în temeiul art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere raportul de evaluare întocmit în dosarul intern nr… , şi că, în urma solicitării de emitere a unui titlu de plată, pârâta i-a comunicat adresa nr… , prin care i-a adus la cunoştinţă că titlul de plată nu mai poate fi emis, deoarece titlul de despăgubire nu a fost valorificat în termen de 3 ani de la comunicare, conform dispoziţiilor art. 18 1 alin. (4), capitolul V 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat, prin întâmpinare, excepţia tardivităţii cererii cu motivarea că valorificarea titlului de despăgubire se putea face, potrivit dispoziţiilor art. 18 1 alin. (4), capitolul V 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 3 ani de la data emiterii, termen în care titularul acelui titlu are posibilitatea să solicite, potrivit art. 3 lit. a) coroborat cu art. 18 1 şi art. 18 7 din acelaşi act normativ, fie conversia drepturilor de creanţă încorporate în titlu în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea”, fie, după caz, în funcţie de opţiunea titularului înscris în acesta, preschimbarea lor contra titluri de plată. Reclamanta, în calitate de titulară a unui titlu de despăgubire, nu a înţeles să valorifice decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlu de despăgubire, prin constituirea unui dosar de opţiune la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în termenul de 3 ani de la data emiterii deciziei, astfel că aceasta nu a parcurs procedura administrativă prevăzută de legea specială.

Prin Încheierea din 3 septembrie 2015, Tribunalul Constanţa a respins excepţia tardivităţii cererii cu motivarea că, prin acţiunea promovată, reclamanta urmăreşte concretizarea unui drept rezultat din acordarea unor măsuri compensatorii pentru preluarea abuzivă în proprietatea statului a unui bun, astfel că aceasta poate solicita pe cale contencioasă obligarea la emiterea unei dispoziţii care să aibă ca finalitate tocmai valorificarea acestui drept.

Prin Sentinţa civilă nr. 2.964 din 5 noiembrie 2015, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea reclamantei, a dispus anularea adresei nr… , emisă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Guvernul României, şi a obligat pârâta să emită în favoarea reclamantei titlul de plată, în temeiul deciziei nr… a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În considerentele hotărârii, prima instanţă a reţinut că, prin Legea nr. 117/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente şi pentru modificarea art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a fost suspendată emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, de la data intrării în vigoare a legii şi până la data de 15 mai 2013, astfel că prescripţia extinctivă nu a curs decât pe o durată de câteva luni, respectiv până la 4 iulie 2012, întrucât a intervenit o suspendare în temeiul legii care a durat, potrivit prevederilor actului normativ mai sus menţionat, până la data de 15 mai 2013. S-a constatat că, în speţă, opţiunea persoanelor îndreptăţite la emiterea titlurilor de despăgubire sau a titlurilor de conversie a acestora în acţiuni nu s-a putut realiza atât timp cât au existat cauze de suspendare a acestui drept.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul nereţinerii de către instanţă a obligaţiei reclamantei de a parcurge procedura administrativă prevăzută la capitolul V 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru valorificarea deciziei nr… , emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea apelului s-a susţinut că era o obligaţie legală imperativă, prevăzută de art. 18 1 coroborat cu art. 18 1 alin. (2) şi (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, ca reclamanta, titular al titlului de despăgubire, să-şi manifeste expres opţiunea, în sensul emiterii unui titlu de plată ori de conversie, în termenul de 3 ani de la data emiterii titlului de despăgubire şi numai în ipoteza efectuării acestei proceduri administrative ar fi putut solicita instanţei de judecată emiterea titlului de plată în condiţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a considerat greşită reţinerea de către instanţa de fond a existenţei unei cauze legale de suspendare a termenului de opţiune pentru persoanele îndreptăţite la emiterea titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie, concluzia fiind desprinsă din interpretarea prevederilor art. III alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările ulterioare, care se referă la valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în perioada de suspendare.

Prin Încheierea din 20 aprilie 2016, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu o cerere în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a dispus suspendarea judecăţii până la pronunţarea hotărârii prealabile. III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Prin Încheierea pronunţată la data de 20 aprilie 2016, în Dosarul nr. 898/118/2015*, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente: a) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat instanţei de apel sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în sensul de a se stabili dacă persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora, ce au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă privind valorificarea acestora prevăzută de Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, li se aplică dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Cu alte cuvinte, chestiunea de drept vizează accesul persoanelor îndreptăţite care beneficiază de un titlu de despăgubire la procedurile de plată a sumelor de bani reprezentând despăgubiri, reglementate de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care aceste persoane nu au urmat procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire conform prevederilor art. 18 1 alin. (1) şi (2), capitolul V 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2010, în termenul de 3 ani prevăzut de art. 18 1 alin. (4) din acelaşi act normativ. Având în vedere că, prin apelul formulat, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat nelegalitatea hotărârii primei instanţe, pe motiv că nu a avut în vedere nerespectarea de către reclamantă a procedurii şi a termenului de valorificare a titlului de despăgubire, prevăzute de art. 18 1 alin. (1), (2) şi (4), capitolul V 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul reclamantei la valorificare fiind prescris la data introducerii acţiunii, instanţa de apel a apreciat că de lămurirea modului de aplicare a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, depinde soluţionarea pe fond a apelului. b) Curtea de apel a considerat că problema ce face obiectul sesizării este o chestiune de drept în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie statuarea asupra modalităţii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv asupra sferei categoriei de persoane îndreptăţite care poate obţine plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri. c) Totodată, problema de drept enunţată este una nouă deoarece, din consultarea jurisprudenţei, rezultă că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre şi ea nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. d) De asemenea, până la data pronunţării încheierii de sesizare, această problemă de drept nu a făcut obiectul unei alte sesizări pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile. Ulterior acestei date, potrivit menţiunilor de pe site-ul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rezultă că, în Dosarul înregistrat cu nr. 2.054/1/2016 din 24 mai 2016, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă a fost sesizat de către Curtea de Apel Craiova în legătură cu o problemă de drept adiacentă celei care face obiectul prezentei sesizări, respectiv aceea privind modul de interpretare a dispoziţiilor art. 18 1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, în sensul de a se stabili dacă termenul de prescripţie prevăzut de dispoziţiile art. 18 1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este afectat de o cauză specială de suspendare a prescripţiei extinctive, în reglementarea dată de dispoziţiile art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, cu modificările ulterioare, şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

La 6 aprilie 2016 apelanta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: dacă persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora, ce au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă privind valorificarea acestora, prevăzută de Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, li se aplică dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

S-a susţinut că de modul de lămurire a acestei chestiuni de drept depinde soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză în privinţa susţinerilor apelantei referitoare la prescripţia dreptului, respectiv netemeinicia pretenţiilor reclamantei de a obţine emiterea unui titlu de plată, în condiţiile în care aceasta nu a urmat procedura administrativă prevăzută de art. 18 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a beneficia de dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

A arătat că, pentru a emite un titlu de plată aferent deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, persoanele îndreptăţite ori moştenitorii acestora aveau obligaţia legală de a forma un dosar de opţiune prin care aveau posibilitatea să solicite emiterea unui titlu de plată/titlu de conversie.

Valorificarea titlurilor de despăgubire se efectua în conformitate cu art. 18 1 coroborat cu art. 18 7 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în una dintre modalităţile prevăzute de text şi potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol titlurile de despăgubire se valorificau în termen de 3 ani de la data emiterii, termen care nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea”.

Consideră că legiuitorul a stabilit o procedură specială pentru acordarea acestor despăgubiri prin Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, prin luarea în considerare a competenţelor şi procedurilor stabilite în privinţa instituţiilor implicate, a numărului mare de solicitanţi şi a resurselor materiale limitate de care dispune bugetul de stat, pentru evitarea blocării funcţionării mecanismului de restituire şi a discriminărilor între solicitanţi.

La această dată, procedura de emitere a titlurilor de plată, precum şi plata acestora se află sub incidenţa Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor acestei legi, aplicabile în prezenta cauză, în vederea efectuării plăţii de către Ministerul Finanţelor Publice, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite titluri de plată în ordinea de înregistrare a dosarelor de opţiune constituite de această autoritate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi a titlurilor de despăgubire emise în condiţiile art. 41 din aceeaşi lege.

Cu alte cuvinte, titularul unei decizii de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va beneficia de dispoziţiile art. 41 din această lege, care prevăd că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite titluri de plată ce vor deveni scadente după data de 1 ianuarie 2014, plata sumelor de bani fiind eşalonată pe o perioadă de 5 ani, dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de lege.

Or, câtă vreme persoanele îndreptăţite sau autorii acestora nu au urmat procedura privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în condiţiile prevăzute de Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu li se poate aplica procedura prevăzută de art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât aceştia nu au urmat procedura administrativă şi nu au constituit dosar de opţiune.

Intimata-reclamantă nu a formulat un punct de vedere în legătură cu problema de drept în discuţie, dar a fost de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

După comunicarea raportului, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus, în termen legal, un punct de vedere la raport, în sensul susţinerilor anterioare. V. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 898/118/2015* al Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă a apreciat că problema aplicării dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi care nu au urmat procedura administrativă şi termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul V 1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, este legată de modul de aplicare a legii în timp. Cu alte cuvinte, chestiunea în discuţie este aceea dacă unui titlu de despăgubire emis conform titlului VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, care prevedea o procedură obligatorie de valorificare prin exprimarea opţiunii persoanei îndreptăţite în termenul de 3 ani de la data emiterii, îi mai este aplicabilă acea procedură, cât timp actul normativ care abrogă şi înlocuieşte această procedură, respectiv Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu mai conţine o normă care să stabilească obligaţia parcurgerii şi finalizării acelei proceduri pentru ca persoanele îndreptăţite să beneficieze de plata sumelor de bani înscrise în titlul de despăgubire.

În speţă, reclamanta deţine titlul de despăgubire – Decizia nr… , prin care s-a stabilit un cuantum al despăgubirilor de . . . lei, conform raportului de evaluare întocmit în Dosarul intern nr … , cererea de emitere a unui titlu de plată fiind adresată Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în anul 2013.

La momentul emiterii titlului de despăgubire erau aplicabile prevederile art. 18 şi art. 18 1 alin. (1)- (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2010, care stabileau în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor obligaţia emiterii, pe baza titlurilor de despăgubire aferente şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, a unui titlu de conversie şi/sau de plată, titlul de conversie urmând a fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii, iar titlurile de plată Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată.

În ceea ce priveşte modalitatea de valorificare a titlurilor de despăgubire, normele legale menţionate dispuneau că titularul unui titlu de despăgubire avea posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise la Fondul „Proprietatea”, fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar, după distincţiile prevăzute în alin. (2) şi (3) ale art. 18 1 , în funcţie de cuantumul sumelor menţionate în titlul de despăgubire, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se putea face într-un termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expira mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul „Proprietatea”.

În cazul exprimării de către titularul titlului de despăgubire a opţiunii de primire a despăgubirilor în numerar, art. 18 2 lit. a) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, impunea acestuia să se prezinte, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, urma să transfere despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare.

Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care prin art. 50 lit. c) a abrogat expres art. 18, 18 1 şi 18 2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit o nouă procedură de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură (art. 16 cu referire la art. 21), în cadrul căreia se emite o decizie de compensare prin puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, pentru valorificarea punctelor şi în numerar fiind prevăzut pentru viitor un termen de opţiune de 3 ani de la emiterea deciziei, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017 [art. 31 alin. (1)]. Această procedură se referă însă la dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale/deciziilor entităţilor învestite care au fost emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, iar nu şi deciziilor/dispoziţiilor emise anterior şi pentru care s-au emis titluri de despăgubire în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la acestea din urmă, Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în art. 41 alin. (1), capitolul VI „Dispoziţii tranzitorii şi finale”, că „Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri băneşti în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014”, iar în alin. (3) al aceluiaşi articol stabileşte că „Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1) Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor”. Alin. (4) prevede că „Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere”.

Din analiza textelor citate rezultă că art. 41 alin. (1), care se referă la „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri”, deşi priveşte perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu stabileşte, folosind terminologia consacrată în Legea nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, că aceasta se va face în baza titlurilor de plată emise anterior de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ci dimpotrivă, folosind o expresie consacrată de legea nouă, dar neclară şi confuză pentru procedura Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, arată că plata vizează „dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi”, arătând ulterior, în alin. (3) şi (4), cine emite titluri de despăgubire şi cine emite titluri de plată.

Or, astfel cum se constată din speţa de faţă şi din hotărârile depuse la dosar, există şi situaţii în care, deşi dosarele „au fost aprobate”, fiind emise titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu au fost emise şi titlurile de plată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru că titularii titlurilor de despăgubire nu au formulat o opţiune pentru conversia acestora în acţiuni sau titluri de plată.

Pornind de la această problemă s-a considerat necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea modului de interpretare a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care nu face distincţie între situaţiile în care au fost emise numai titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără ca ulterior să fie emise şi titluri de plată, fie din cauza neexprimării opţiunilor de către titularii lor în termenul prevăzut de lege, fie din cauza întârzierii procedurilor de emitere a acestor titluri, şi situaţiile în care titlurile de despăgubire au fost convertite în titluri de plată, în urma exprimării opţiunii de către persoana îndreptăţită.

În interpretarea art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de sesizare a apreciat că trebuie avute în vedere cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 7 martie 2016, prin care se stabileşte că se află în situaţii juridice diferite, sub aspectul reglementării legale incidente modalităţii de valorificare a titlului de despăgubire, beneficiarii unui titlu de despăgubire care a fost valorificat prin emiterea unui titlu de plată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi beneficiarii cărora nu le-a fost emis titlul de plată, corespunzător valorii titlului de despăgubire, până la intrarea în vigoare a legii noi şi că, din acest punct de vedere, este firesc ca, în temeiul principiului de drept tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative (paragraful 22).

De asemenea, relevante sunt şi statuările Curţii Constituţionale din Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, prin care instanţa de drept constituţional a reţinut că, „recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul legii vechi, art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu are caracter retroactiv, ipoteza avută în vedere de legiuitor fiind aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul propriu de aplicare” (paragraful 14).

În concluzie, instanţa de trimitere a apreciat că situaţiile juridice privind titlurile de despăgubire emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în legătură cu care titularii nu şi-au exprimat dreptul de opţiune în termenul de 3 ani prevăzut de art. 18 1 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt situaţii juridice născute şi stinse sub imperiul actului normativ care le reglementa, guvernate, aşadar, de principiul de drept tempus regit actum şi care nu intră în domeniul de reglementare al art. 41 alin. (1) – (4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Jurisprudenţa Curţii de Apel Constanţa: instanţa de trimitere a menţionat că nu a identificat alte hotărâri judecătoreşti în materia ce face obiectul sesizării.

Jurisprudenţa altor instanţe din ţară: celelalte curţi de apel au comunicat că nu au jurisprudenţă în această materie, cu excepţia Curţii de Apel Bucureşti, care a depus Decizia civilă nr. 276A din 19 aprilie 2016 a Secţiei a IV-a civile, cu soluţia neaplicării dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi Decizia civilă nr. 279A din 19 aprilie 2016 a aceleiaşi secţii, care vizează aplicabilitatea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Câteva curţi de apel (Bucureşti, Cluj, Galaţi, Piteşti, Ploieşti) au comunicat şi punctele de vedere teoretice ale judecătorilor, care prefigurează formarea unei practici neunitare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, respingând excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a înlăturat susţinerea că acest text de lege încalcă principiul neretroactivităţii legii, reţinând că: „Recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate nu pot avea caracter retroactiv. Ipoteza avută în vedere de legiuitor este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă.” (Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 7 martie 2016)

În acelaşi sens, Curtea a constatat că este aplicabil principiul tempus regit actum, fiind firesc ca modalitatea de calcul al despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data acordării lor prin decizie a autorităţii abilitate (Decizia nr. 228 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 6 iunie 2016, Decizia nr. 657 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 noiembrie 2015, Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015).

Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile legale criticate reglementează o situaţie juridică tranzitorie, ce recunoaşte dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi şi reglementează modalitatea de valorificare a acestuia, iar, „în temeiul principiului tempus regit actum, modalitatea de acordare a despăgubirilor să se supună regulilor în vigoare la data emiterii deciziei administrative, în speţă titlul de plată, care, potrivit noii legi, este emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013”. (Decizia nr. 253 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 16 iunie 2015) VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Pe fondul sesizării a reţinut că dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă prevăzută în capitolul V 1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectând termenele privind valorificarea acestor titluri. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, şi anume: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Toate aceste condiţii sunt îndeplinite în cauză. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluţionarea apelului urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să soluţioneze cauza.

Deşi legiuitorul nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept” folosită în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, în interpretarea acestei noţiuni doctrina afirmă că norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.

Examinând sesizarea pendinte, punctele de vedere şi argumentele exprimate de instanţele din ţară, care prefigurează existenţa unei practici neunitare cu privire la problema de drept ce face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, existând o dificultate reală de interpretare, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Problema de drept supusă dezbaterii este una nouă, neanalizată în doctrină, fiind cuprinsă într-un act normativ a cărui aplicare de către instanţe este relativ recentă. Asupra acestei chestiuni de drept, de lămurirea căreia depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat (în recurs în interesul legii sau în recurs în casaţie) şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Asupra fondului sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Prin sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Constanţa a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care instanţa supremă să stabilească dacă dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile şi persoanelor îndreptăţite sau autorilor acestora care au obţinut titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi nu au urmat procedura administrativă şi termenele privind valorificarea acestora prevăzute în capitolul V 1 secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că: „(1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei. (3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. (4) Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. (…)”

Problema care se pune în cauză este aceea de a stabili dacă dispoziţiile art. 18 2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2010, şi care aveau următorul conţinut: Art. 18 alin. (1): „După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată.” Art. 18 1 : „(1) Titlurile de despăgubire pot fi valorificate de deţinătorii acestora într-una din modalităţile prevăzute în prezenta secţiune. (2) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă de maxim 500.000 lei, titularul acestuia are posibilitatea să solicite fie realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», fie acordarea de despăgubiri în numerar, fie parte în acţiuni, parte în numerar. (3) Dacă titlul de despăgubire individual este emis pentru o sumă care depăşeşte 500.000 lei, titularul acestuia are două posibilităţi de valorificare a titlurilor de despăgubire, în funcţie de opţiunea sa: a) să solicite primirea exclusiv de acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» sau b) să solicite primirea de titluri de plată, în condiţiile art. 141 şi cu respectarea termenelor şi a limitărilor prevăzute la art. 3 lit. h) din lege şi, până la concurenţa despăgubirii totale acordate prin titlul sau titlurile de despăgubire, acţiuni emise de Fondul «Proprietatea». (4) Titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul «Proprietatea».” Art. 18 2 : „În cazul prevăzut la art. 181 alin. (2), titularul titlului de despăgubire va proceda astfel: a) dacă optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Direcţie, care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare; b) dacă optează pentru valorificarea titlului de despăgubire exclusiv prin conversia acestuia în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care, în baza solicitării exprese a persoanei despăgubite şi după reţinerea titlului de despăgubire în original, dispune realizarea conversiei acestuia în acţiuni emise de Fondul «Proprietatea» şi instructează depozitarul central al acţiunilor emise de Fondul «Proprietatea» să înregistreze persoana despăgubită în registrul acţionarilor Fondului «Proprietatea»; c) dacă optează pentru primirea de despăgubiri în numerar şi acţiuni emise de Fondul «Proprietatea», se prezintă, personal sau prin mandatar cu procură autentică, la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor care, după reţinerea titlului de despăgubire în original, eliberează un titlu de plată pentru suma solicitată de persoana despăgubită şi un titlu de conversie, pentru diferenţa dintre valoarea înscrisă în titlul de despăgubire şi valoarea înscrisă în titlul de plată. Titlul de plată va fi valorificat conform lit. a), iar titlul de conversie se va valorifica conform lit. b).”

Art. 18, 18 1 şi 18 2 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, au fost în mod expres abrogate prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, iar procedura pe care acestea o reglementau a fost înlocuită prin legea amintită cu o nouă procedură de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobile ce nu pot fi restituite în natură (art. 21-31). Este însă indiscutabil că această nouă procedură se referă numai la dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale/deciziile entităţilor învestite care au fost emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu şi la dispoziţiile/deciziile emise anterior şi pentru care s-au emis titluri de despăgubire în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu privire la această ultimă categorie de dispoziţii/decizii – cele emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi pentru care au fost emise titluri de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor – urmează a se analiza, potrivit sesizării formulate, aplicarea prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Altfel spus, urmează a se stabili dacă dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile tuturor titlurilor de despăgubire emise anterior de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în temeiul Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, sau numai acelor titluri de despăgubire în legătură cu care titularii şi-au exprimat dreptul de opţiune prevăzut de art. 18 1 din titlul VII al aceleiaşi legi, în vigoare la data emiterii titlului de despăgubire, dar abrogat ulterior prin art. 50 lit. c) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest context, se reţine că dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării depinde de: (i) natura juridică a termenului de 3 ani prevăzut de art. 18 1 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în care titularul unui titlu de despăgubire putea opta pentru valorificarea titlului de despăgubire prin titlu de plată şi/sau titlu de conversie; (ii) modul de aplicare a legii în timp.

(i) Termenul de 3 ani prevăzut de art. 181 alin. (4) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi considerat un termen de prescripţie cât timp valorificarea titlurilor de despăgubire nu se poate face prin intermediul unei acţiuni în justiţie a cărei neexercitare în termenul prescris de lege să atragă stingerea dreptului material la acţiune, ci numai în condiţiile reglementate prin capitolul V 1 , secţiunea 1 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, adică prin opţiunea creditorului între un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Prin urmare, întrucât valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai în cele două modalităţi prevăzute de art. 18 alin. (1) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu pe calea unei acţiuni în instanţă, rezultă că termenul de 3 ani este un termen de decădere, iar nu de prescripţie, şi, pe cale de consecinţă, nu este susceptibil de întrerupere sau de suspendare. Împrejurarea că, ulterior exprimării opţiunii creditorului, emiterea titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie a fost suspendată în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, nu are niciun efect asupra termenului în care trebuia să fi fost exprimată această opţiune, deoarece trebuie făcută distincţia clară între etapa valorificării titlurilor de despăgubire, subordonată exclusiv comportamentului beneficiarului titlului de despăgubire şi supusă termenului legal de 3 ani, şi etapa emiterii titlurilor de plată sau a titlurilor de conversie reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 11