ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 97/2010

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sânnicolau Mare, reclamanta S.A. a solicitat, în contradictoriu cu

Statul Român prin M.F.P., obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro,

exprimată în lei la data efectuării plății, suma reprezentând daune morale.

drept pe care se întemeiază cererea.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că la data de 18 iunie 1951, împreună cu părinții, a fost

deportată în Câmpia Bărăganului urmare a unor decizii politice aberante. A mai

arătat că în perioada de 5 ani de zile, cât a avut domiciliul obligatoriu a

trăit în condiții de mizerie, frig și foamete, neavând acces la pregătirea

școlară, toate acestea punându-și amprenta asupra stării psihice a reclamantei.

A mai arătat reclamanta că

indemnizația lunară acordată de stat în baza legilor speciale nu este

acoperitoare pentru suferința trăită în acei ani de deportare, astfel încât o

măsură reparatorie morală se impune a fi luată.

În drept a invocat

dispozițiile art. 1075 C. civ., Legea nr. 30/1994, Legea nr. 173/2006, O.U.G. nr.

214/1999 și Decretul-lege nr. 118/1990.

Sânnicolau Mare.

Prin sentința civilă nr. 327

din 11 martie 2009 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei

Sânnicolau Mare, invocată de pârât prin întâmpinare și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

S-a reținut că acțiunea

formulată privește acte emise de autorități publice centrale, fiind incidente

dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 303

din 15 octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței,

invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

S-a constatat ivit

conflictul negativ de competență și s-a trimis cauza pentru soluționarea

conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

S-a reținut că acțiunea

reclamantei are natură civilă, în cauză nefiind atacat vreun act administrativ

ori refuzul pentru emiterea unui astfel de act, situație care ar fi atras

incidența normelor speciale din materia contenciosului administrativ.

S-a mai reținut că simpla

invocare a unor acte normative speciale, cum ar fi Decretul-lege nr. 118/1990

și O.U.G. nr. 214/1999, nu e de natură să atragă competența instanței de

contencios administrativ, deoarece obiectul acțiunii nu se circumscrie

ipotezelor legale prevăzute de aceste acte normative și care fac trimitere la

competența instanței de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât

reclamanta a obținut drepturile ce i se cuveneau în calitate de persecutat

politic și luptător în rezistența anticomunistă, prin hotărâri emise de

autoritățile competente.

competente să soluționeze conflictul negativ de competență.

5.1. Reclamanta S.A.,

beneficiară a despăgubirilor acordate prin legi speciale, s-a plâns instanțelor

judecătorești române că indemnizația acordată prin aceste legi nu poate fi

acoperitoare față de suferința trăită în anii de deportare, astfel încât se

impune o măsură reparatorie care să constea în plata de daune morale în cuantum

de 50.000 euro.

5.2. Reclamanta nu a

contestat hotărârea emisă în baza Decretului-Lege nr. 118/1990 și nu a formulat

cerere la comisia special constituită în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 214/1999

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, pentru a

determina competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea

cererii.

5.3. Se mai constată că în

speță nu s-a solicitat emiterea vreunui act administrativ, anularea unui act

administrativ și nu s-a atacat refuzul nejustificat al vreunei autorități în

emiterea actelor administrative, pentru a fi aplicabilă ipoteza prevăzută de art.

1 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

5.4. Cererea de obligare a

Statului Român, prin M.F.P. la plata unor despăgubiri morale nu poate fi dată

în atare condiții, decât în competența instanțelor de drept comun.

temeiul art. 22 C. proc. civ. coroborat cu art. 1 pct. 1 C. proc. civ., urmează

a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sânnicolau Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C ID E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.A. și Statul Român, prin M.F.P. în

favoarea Judecătoriei Sânnicolau Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 ianuarie 2010.